sîmbătă, 20 septembrie 2014

Miau miau care ucide

Pe plajă la Năvodari, cîțiva consumatori de droguri, prinși de poliție, și-au turnat dealerii. Tinerii au fost descoperiți de ofițerii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța cu stupefiante la concertele organizate în acest week-end pe plaja de la Hanul Piraților. Printre cocaină și cannabis, în timpul perchezițiilor corporale, polițiștii au găsit și mefedronă, cunoscut în occident drept drogul miau-miau, iar în România drept sare de baie sau Special Gold. La interogatorii, tinerii au susținut că au achiziționat produsul prin intermediul unor cunoștințe, din magazinele de vise din Constanța. Controalele efectuate la trei dintre weed-shopurile indicate au confirmat că acolo se vindeau  produse interzise și au fost descoperite sume de bani care nu au putut fi justificate de vânzători. Reprezentanții Gărzii Financiare au închis cele trei magazine de vise pe o perioadă de trei luni, iar patronii au primit amenzi de 24 de mii de lei. 14 dintre consumatori și vînzători s-au ales cu dosare penale pentru trafic și deținere de droguri de risc, fapte pedepsite cu închisoarea de la 6 la 20 de ani. În Olanda și marea Britanie, miau miau a fost interzis de mai mult timp, după ce mai mulți tineri și-au pierdut viața în urma consumului excesiv.

 

 

Abonează-te la newsletter

Comenteaza aceasta stire

Doi șoferi beți au provocat accidente pe stăzile din Constanța. Șase persoane au fost rănite!
De Alex Costea 20 septembrie 2014

Patru tineri au fost răniți într-un accident rutier care a avut loc noaptea trecută în stațiunea Mamaia. Un șofer beat a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un stâlp de pe marginea drumului apoi a rupt gardul de metal al unei terase.

Abuzuri DNA sancționate de CEDO. Polițist de frontieră despăgubit după ce a fost ținut 13 ore la DNA fără a fi audiat!
De Silvia Pascale 19 septembrie 2014

Abuzurile DNA, condamnate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Un polițist de frontieră din Timiș a câștigat la CEDO procesul pe care l-a intentat procurorilor anticorupție după ce aceștia l-au ridicat fără să îi aducă la cunoștință acuzațiile și l-au ținut la sediu 13 ore.

Unul dintre cei mai în vogă DJ și-a pus capăt zilelor!
De Antonia Maer 19 septembrie 2014

Claudiu Roman, unul dintre cei mai în vogă DJ și-a pus capăt zilelor în locuința sa din Capitală. A lăsat în urmă cu bilet de adio în care își cere scuze, dar nu oferă nicio exlicație pentru gestul său. În stare de șoc, prietenii, printre care se numără și vedete, au postat sute de mesaje pe Facebook.

Accident feroviar grav în apropiere de Bacău. O persoană a murit pe loc!
De Silvia Pascale 19 septembrie 2014

Un mort, o persoană încarcerată, și altele care au avut nevoie de îngrijiri medicale. Este bilanțul unui grav accident feroviar petrecut astăzi în apropiere de Bacău.

EXPLOZIE puternică în Constanța, provocată intenționat de un bărbat! PATRU PERSOANE RĂNITE
De Madalina Pavel si Alina Gâju 19 septembrie 2014

O explozie puternică a zguduit, astăzi, un bloc din Constanța. Patru persoane, printre care și o femeie însărcinată, au ajuns la spital. Un apartament a fost distrus în totalitate, iar 16 au fost avariate.

A luat motocicleta unui client și a plecat la plimbare. Într-o intersecție, a făcut accident
De Cristina Pancrat 19 septembrie 2014

Imprudența costă. Un bărbat de 60 din Argeș a ajuns la spital după ce s-a urcat băut pe motocicletă și a fost lovit de o mașină. Polițiștii spun că vehiculul nu era al lui.

Site-ul Poliției Române a fost SPART de hackerii Anonymous România
De Cristina Pancrat 19 septembrie 2014

Site-ul Poliției Române a fost spart de o grupare de hackeri care se recomandă "Anonymous România" și care a afișat, la secțiunea Știri, un mesaj cu titlul „Salutări din partea ciumpalacilor".

Un bătrân de 78 de ani a fost rănit într-un accident produs pe varianta Ovidiu
De Oana Iancu 19 septembrie 2014

Un bătrân de 78 de ani a ajuns în această după-amiază la spital, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de un utilaj care transporta pietriș.

Copiii maltratați din Cumpăna au fost salvați! Vezi condițiile INUMANE în care erau obligați să trăiască. VIDEO
De Antonia Maer 19 septembrie 2014

Chinul celor cinci frați din comuna Cumpăna a luat sfârșit. Polițiștii au intrat cu mandat în casa familiei și i-au luat pe micuți pentru o evaluare. Reprezentanți autorităților au rezistat cu greu în mirosul pestilențial din locuința în care era o mizerie de nedescris.

Norocul bețivului. Un constănțean a căzut de la etajul trei și a scăpat cu viață

Ieri, în jurul orei 17.00, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul 3 al unui hotel de pe bulevardul 1 Mai, din Constanța.

UPDATE. Criminalul din Parcul Tăbăcărie a fost prins!
De Roxana Murat si Elenis Vlahbei 19 septembrie 2014

Polițiștii constănțeni au reținut un suspect în cazul crimei din Parcul Tăbăcărie. Victima, un om al străzii, a fost descoperită în cursul dimineții de ieri, prezentând multiple lovituri. Potrivit urmelor găsite de criminaliști, decedatul încercase să fugă de agresor, dar nu a ajuns prea departe.

ACCIDENT GRAV. Un bărbat este în comă după ce a fost lovit de o mașină pe o trecere de pietoni din Constanța. GALERIE FOTO
De Roxana Murat 19 septembrie 2014

Un bărbat de 59 de ani din Constanța se zbate între viață și moarte după ce a fost lovit, seara trecută, pe trecerea de pietoni. Accidentul a avut loc pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în apropierea unui centru comercial.

Trageri cu rachete în poligonul Capu Midia - la acțiune a participat și ministrul Apărării, Mircea Dușa
De Irina Ditu 18 septembrie 2014

În contextul tensionat din zona noastră din cauza conflictului din Ucraina, România și-a exersat astăzi potențialul rachetelor. Totul s-a întâmplat într-un exercițiu ce a avut loc în poligonul de la Capu Midia.

Izaura Anghel a primit mandat de arest la domiciliu. „M-a arestat Băsescu!"
De Alina Gâju si Roxana Glăvan 18 septembrie 2014

Izaura Anghel, fiica lui Sandu Anghel zis Bercea Mondial, a primit în această seară mandat de arest la domiciliu. Cea care a făcut publice filmulețele care l-au băgat după gratii pe fratele președintelui, Mircea Băsescu, este acuzată de procurorii argeșeni că ar fi mituit cu 300 de euro un gardian pentru a introduce un telefon în Penitenciarul Colibași.

O mașină a luat foc pe o stradă din Constanța

Pompierii ISU Dobrogea au fost solicitați astăzi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism. Incidentul a avut loc în fața Policlinicii CFR, pe bulevardul IC Brătianu.

Coadă de tiruri la intrare în Port. Află în cât timp poate fi parcurs drumul dintre sensul giratoriu din Lazu și Poarta 7
De Antonia Maer 18 septembrie 2014

Ore în șir au petrecut șoferii de transport marfă la intrarea în Portul Constanța. Din cauza numărului mare de tiruri coada s-a întins pe 6 kilometri, de la sensul giratoriu din Lazu și până la Poarta 7.

Reținuți pentru șantaj de mii de euro. Doi bărbați au ajuns pe mâinile polițiștilor
De Cristina Pancrat 18 septembrie 2014

Doi bărbați de 40 și respectiv 44 de ani din Capitală au fost reținuți pentru șantaj. Asta după ce victimele acestora au depus plângere la poliție. În timpul perchezițiilor la locuințele lor, anchetatorii au găsit mai multe dovezi acuzatoare.

Mariana Câmpeanu, audiată ca martor în dosarul privind pensionarea soțului ei
De Oana Iancu 18 septembrie 2014

Mariana Câmpeanu a fost audiată, în această dimineață, la Direcția Națională Anticorupție, în calitate de martor în dosarul privind pensionarea pe caz de boală și indemnizația de însoțitor acordate soțului ei în 2005.

Decizie ISJ Constanța. Educatoarea care făcea educație sexuală cu copii de 3 ani va fi asistată
De Madalina Pavel 18 septembrie 2014

Educatoarea din localitatea Țepeș Vodă care a făcut educație sexuală cu copiii de grădiniță, va fi asistată de un alt cadru didactic. Anunțul a fost făcut seara trecută, în emisiunea „Știrea Zilei” de la Neptun TV, de inspectorul șef al Inspectoratului Școlar Județean Constanța.

Bărbatul care și-a ucis fosta soție a fost găsit mort. S-a spânzurat sub un pod
De Antonia Maer 18 septembrie 2014

O noapte întreagă l-au căutat polițiștii pe bărbatul care ieri și-a înjunghiat mortal fosta soție, asistentă medicală. L-au găsit abia în această dimineață, spânzurat sub un pod. Cunoscuții cred că gelozia este motivul pentru care acesta a ucis-o pe femeie. Cei doi erau despărțiți de doi ani.

Fostul director al Bibliotecii Metropolitane București, arestat preventiv
De Alex Costea 18 septembrie 2014

Fostul director al Bibliotecii Metropolitane București, Florinel Rotaru, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El este acuzat de abuz în serviciu, fals în declarații și conflict de interese.