joi, 22 august 2019

Mihai Popescu: 'Sper să ne atingem obiectivul și să mergem la Campionatul Mondial'

”De când am ajuns la Constanţa, am dorit să calc pe urmele lui Stănescu şi Toma”, spune căpitanul echipei naţionale de handbal, Mihai Popescu, ales pentru a şasea oară cel mai bun jucător român al anului. Cu Popescu în poartă şi Alex Şimicu la semicerc, tricolorii atacă săptămâna viitoare calificarea la Campionatul Mondial din 2019. Ultimul turneu de pregătire, Trofeul Carpaţi, începe vineri la Călăraşi.

Mihai Popescu pornește încrezător într-o nouă campanie de calificare. De mai mult de zece ani este omul cu care selecționerii încep convocările la echipa națională. Prezent la ultimele Campionate Mondiale prinse de tricolori, în 2009 și 2011, Pope speră să apere poarta României și în 2019, la turneul final din Germania și Danemarca.

Pope a fost desemnat handbalistul român al anului 2017, distincție pe care a mai primit-o în 2010, 2011, 2012, 2014 și 2016.

Portarul multiplei campioane HCM vreme de 12 ani, între 2003 și 2015, actual goal-keeper al echipei franceze Saint Raphael este legat afectiv în continuare de Constanța.

Popescu a reușit să-l convingă pe fostul său coleg de la HCM Constanța și actual la Saint Raphael, Alex Șimicu, să revină la echipa națională după 4 ani în care a refuzat convocările din cauza unei neânțelegeri cu federația. Șimi se bucură de susținerea coechipierilor și a selecționerului Xavi Pascual.

România va debuta vineri la Trofeul Carpați contra Bahrainului, de la ora 21.05. Portugalia și Tunisia se vor bate, de la 18.45, pentru celălalt loc în finala de sâmbătă. Tricolorii se pregătesc pentru preliminariile Campionatului Mondial. Între 11 și 13 ianuarie, România va lupta la Bolzano cu Ucraina, Insulele Feroe și gazda Italia pentru primul loc în grupa a 3-a, singurul care asigură prezența la barajul de calificare pentru turneul final.

Comenteaza aceasta stire