joi, 26 aprilie 2018

CONSTANȚA. Mii de credincioși au participat la Slujba de Înviere de la Catedrala Arhiepiscopală! Lumina Învierii a ajuns cu întârziere din cauza mării agitate

CONSTANȚA. Mii de credincioși au participat la Slujba de Înviere de la Catedrala Arhiepiscopală! Lumina Învierii a ajuns cu întârziere din cauza mării agitate

Mii de credincioși au participat la Slujba de Înviere de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța, Lumina Sfântă fiind adusă și în acest an de pe mare de către arhiepiscopul Tomisului însă din cauza valurilor IPS Teodosie nu a mai putut sosi în dreptul Cazinoului, așa cum era programat, ci a venit în Portul Tomis.

Mii de persoane au început să se strângă începând cu ora 23.00 pe faleza din fața Cazinoului din Constanța, așteptând aducerea Luminii Sfinte și oficierea slujbei religioase. Conform programului anunțat anterior, Arhiepiscopul Tomisului urma să aducă Lumina Sfântă din largul Mării Negre, în zona falezei Cazino, în jurul orei 23.45. Din cauza valurilor însă, IPS Teodosie nu a putut ajunge în zonă, așa că a fost nevoit să sosească după miezul nopții în Portul Tomis, aflat atât în apropierea Cazinoului, cât și a Catedralei Arhiepiscopale.

„Și în anul 2018 am adus lumina pe mare. Portul Tomis totdeauna este prietenos, însă în adânc erau valuri și conform regulilor nu au putut să vină bărcuțele mici“, a explicat Arhiepiscopul Tomisului. El a mai spus apoi că anul acesta va fi un an al credinței, al bucuriei și al dragostei.

“Este Lumina care ne dă acea încredințare că Dumnezeu este cu noi pentru că ne trimite Lumina, așa cum strigă mulțimea acolo în Biserica Învierii de la Ierusalim. Lumina sfânta a ortodocșilor nu se stinge niciodată, de aceeea se înnnoiește în fiecare an și anul acesta va fi un an al credinței, al bucuriei al sfințirii al dragostei între noi”, a afirmat IPS Teodosie.

Lumina a fost purtată apoi în procesiune până la altarul de vară din aripa de sud a Catedralei Arhiepiscopale, unde a fost oficiat Canonul Învierii, iar după ora 01.00 a fost oficiată Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală.

Comenteaza aceasta stire

CONSTANȚA. Modificări importante la Poarta 1, în apropierea Cazinoului - a fost aprobat proiectul privind modernizarea străzilor Termele Romane și Traian!
De Roxana Glăvan 25 aprilie 2018

Urmează modificări importante la Poarta 1, în apropierea Cazinoului. Dacă pentru clădirea emblematică a orașului nu se găsesc soluții palpabile pentru reabilitare, s-a trecut la modernizarea accesului către faleză. Consilierii locali constănțeni au aprobat astăzi, proiectul privind reparațiile și modernizarea străzilor Termele Romane și Traian.

CONSTANȚA. Autobuzele supraetajate își schimbă traseele și tarifele!
De Andreea Bajdechi si Roxana Glăvan 25 aprilie 2018

Litoralul românesc este fascinant în orice anotimp, însă capătă cu adevărat valențe de vacanță începând cu data de 1 mai.

CONSTANȚA. Investiție de peste 60 de milioane de euro ca stațiunile de pe litoral să aibă apă de calitate
De Neptun TV 25 aprilie 2018

Toate stațiunile de pe litoralul românesc al Mării Negre vor avea apă de cea mai bună calitate, în urma unui proiect pe fonduri europene în valoare de circa 60 de milioane de euro care prevede realizarea unei conducte de 145 de km, care să lege Medgidia de Limanu.

RAZIE DE AMPLOARE ÎN CONSTANȚA. Peste 150 de polițiști au ieșit în stradă - zeci de șoferi AMENDAȚI, bunuri confiscate, percheziții la persoane suspectate de tâlhărie!
De Neptun TV 25 aprilie 2018

În cursul zilei de astăzi, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța, cu sprijinul Serviciului Rutier și al Serviciului Criminalistic, au desfășurat o razie pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, pe raza municipiului Constanța și a localităților limitrofe.

WhatsApp face o schimbare majoră: persoanele care NU mai au voie să folosească aplicația!
De Neptun TV 25 aprilie 2018

Potrivit BBC, regulamentul UE privind protecția generală a datelor (GDPR) va oferi oamenilor un control mult mai mare asupra modului în care companiile utilizează informațiile lor, iar aceștia vor avea, de asemenea, dreptul de a șterge datele cu caracter personal.

MINIVACANȚA DE 1 MAI. Tarife pentru toate buzunarele pe litoral!
De Andreea Bajdechi 24 aprilie 2018

Minivacanța de 1 Mai le aduce românilor încă patru zile libere, pentru distracție. Cei care vor alege să petreaca la malul mării trebuie să scoată din buzunar, în medie, aproximativ 500 de lei doar pentru cazare. Pe litoral însă, ofertele sunt pentru toate buzunarele.

CONSTANȚA. Fast-food-ul Famous, ÎNCHIS de Protecția Consumatorului! Proceduri periculoase pentru constănțeni! VIDEO
De Neptun TV 24 aprilie 2018

Mai mult, Protecția Consumatorului a descoperit proceduri periculoase pentru sănătatea umană.

Percheziții în Constanța și alte județe pentru spălare de bani! Prejudiciu de 1,7 milioane lei
De Neptun TV 24 aprilie 2018

Persoanele implicate vor fi conduse, pentru audieri, la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Sectorului 5.

Primele blindate Piranha 5 ajung la Armata Română în acest an! Cinci vor fi asamblate la Uzina Mecanică București
De Neptun TV 24 aprilie 2018

Ca armament, Piranha 5 are o plajă largă de opțiuni de la mitralieră de 12,7 milimetri, la lansatore de grenade sau rachete antitanc.

Medic: Legea salarizării unitare s-a dovedit 'mai plină de găuri decât un șvaițer original'!
De Neptun TV 24 aprilie 2018

Medicul Dan Grigorescu, șeful secției de Chirurgie Plastică și Reconstructivă a Spitalului din Brașov, a scris, azi, că Legea salarizării unitare, prezentată ca una „minunată, perfectă chiar”, s-a dovedit „mai plină de găuri decât un original”, vobind despre situația din sănătate.

MINIVACANȚA DE 1 MAI. Mamaia se pregătește de sărbătoare - zeci de mii de turiști sunt așteptați pe litoral!
De Andreea Bajdechi 23 aprilie 2018

Mai sunt doar câteva zile până când se va da startul la distracție în stațiunea Mamaia. De 1 Mai, mii de turiști vor ajunge la malul mării pentru a se distra timp de patru zile și patru nopți. Până atunci însă, prin stațiune se aud doar zgomote de ciocane și polizoare. Patronii teraselor trag din greu ca totul să fie pe placul oaspeților.

Ministrul Turismului, în vizită la Constanța! Operatorii din turism au cerut Protecției Consumatorilor să o lase mai moale cu controalele: 'Nu vom ascunde gunoiul sub preș'
De Roxana Glăvan 23 aprilie 2018

Turiștii bat la ușa litoralului românesc, însă cei care ar trebui să-i întâmpine par mai nepregătiți ca niciodată. Prezent la Constanța, la o întâlnire de lucru cu operatorii de pe litoral, ministrul Turismului a recunoscut că vecinii noștri se pricep mai bine la turism. Hotelierii s-au plâns de lipsă de personal calificat, dar cel mai tare au criticat instituția Protecției Consumatorilor, care spun ei, contribuie la latura negativă a litoralului prin acțiunile de control.

SFÂNTUL GHEORGHE. În ajunul sărbătorii, sătenii de pe Valea Bârgăului au ars răul, aprinzând sute de focuri uriașe! FOTO
De Mediafax 23 aprilie 2018

Oamenii cred că trebuie să își protejeze recoltele, casele și animalele de rău și de strigoi și aruncă în foc tot ce este rău, ce nu mai e necesar după curățenia de primăvară, ajutându-l astfel, conform credinței populare, pe Sfântul Gheorghe să lupte cu răul.

CONSTANȚA. Românca de-o vârstă cu Unirea - arhiepiscopul Teodosie va oficia o slujbă de binecuvântare!
De Neptun TV 22 aprilie 2018

Elena Mihăilescu împlinește azi, 22 aprilie, vârsta de 100 de ani. Din anul 2001, mătușa Elena locuiește cu o strănepoată în localitatea Eforie Sud, județul Constanța.

Povestea bărbatului din Prahova care și-a săpat, cu târnăcopul, o locuință cu 7 'camere' într-o stâncă
De Mediafax 22 aprilie 2018

Edilul spune că această chilie ar putea deveni punct turistic, mai ales că în zonă este și un alt astfel de adăpost făcut de călugări, în secolul al XVI-lea.

Semnal de alarmă: Lipsa heliporturilor sau aeroporturilor face dificilă misiunea salvatorilor. Apelul lui Arafat
De Neptun TV 21 aprilie 2018

Problema cea mai acută rămâne în sudul și sud-estul țării, unde, din cauza lipsei heliporturilor sau aeroporturilor, elicopterele SMURD nu pot ateriza pe timp de noapte.

CONSTANȚA. Acord româno-francez pentru contractul de construcție de corvete!
De Mediafax 20 aprilie 2018

Reprezentanții Șantierului Naval Constanța și cei ai grupului industrial francez, Naval Group, au semnat, vineri, un acord de colaborare, în dorința de a obține contractul privind construcția a patru corvete multirol, de ultimă generație, pentru Forțele Navale Române.

Curățenie pe plajele din Constanța: zeci de tineri voluntari au strâns tone de gunoaie!
De Andreea Bajdechi 19 aprilie 2018

Litoralul românesc este unul dintre principalele puncte de atracție din țară. În fiecare vară sute de mii de turiști ajung în stațiunile din județul Constanța. Și nu puțini sunt cei care vor să se bucure de briza mării și în restul anului. Ce lasă însă turiștii, dar și unii constănțeni în urmă? Tone de gunoaie. Chiar dacă toamna trecută voluntarii ONG-urilor au strâns deșeurile de pe nisip, acum, când acțiunea a fost reluată, cantitățile de gunoaie au fost la fel de mari. Plaja de unde au fost strânse cele mai multe deșeuri este cea din Năvodari, urmată de Corbu și mai apoi de zona de Nord a stațiunii Mamaia.

Târgul Ofertelor Educaționale și-a deschis porțile, la Constanța - liceele, universitățile și școlile postliceale își expun ofertele școlare!
De Roxana Glăvan 19 aprilie 2018

Se pregătesc să părăsească băncile școlii generale sau a liceului și să își pregătească un viitor strălucit. Sute de elevi au venit la deschiderea Târgului Ofertelor Educaționale de la Constanța, pentru a-și face o idee despre instituția de învățământ pe care vor să o urmeze din toamnă. Fiecare liceu sau universitate le promite rezultate de top. Cei care nu s-au decis de azi , au timp și mâine să analizeze ofertele.

ÎN ATENȚIA CONSTĂNȚENILOR! RADET a anunțat data de la care se închide căldura din apartamente!
De Neptun TV 19 aprilie 2018

RADET Constanța a anunțat că va opri furnizarea căldurii din apartamentele constănțene începând cu data de...