vineri, 17 august 2018

Ministrul Educației a ajuns la Constanța! Liviu Pop, reacție la protestul elevilor față de interzicerea telefoanelor mobile la ore: 'Sper că nu sunt cei care îmi trimit SMS că nu mai pot copia'

Instalarea camerelor de supraveghere în clase sau prezenta unui părinte în timpul orelor sunt câteva dintre măsurile pe care ministrul Educaţiei se gândeşte să le implementeze în şcoli pentru a încerca să diminueze fenomenul violenţei. Prezent astăzi, la Colegiul Naţional Constantin Brătescu din Constanţa, Liviu Pop a declarat că este la curent cu toate incidentele scadaloase din ultimele 24 de ore din unităţile de învăţământ din România. Şeful din Educaţie mai spune că menţine pe poziţii interdicţia folosirii telefoanelor mobile în timpul orelor în ciuda nemulţumirii generale a elevilor şi liceenilor.

Interdicția telefoanelor mobile în timpul orelor a stârnit un val de nemulțumiri în rândul elevilor care spun că vor protesta față de această măsură. La Brașov se întâmplă deja acest lucru. Aflat la Constanța, ministrul Liviu Pop a explicat că dispozitivele pot fi folosite doar în timpul pauzei și a declarat că a primit mai multe sms-uri de la elevi care i-au scris un lucru șocant, și anume că ei nu mai pot copia dacă nu mai au la îndemnă telefoanele.

Șeful din Educație a mai spus că intenționează să introducă măsuri drastice pentru a ține în frâu flagelul violenței care pare de neoprit. Instalarea camerelor de supraveghere în sălile de curs și chiar prezența unui părinte în clasă, sunt printre măsurile gândite de Liviu Pop. Ministrul a mai completat și faptul că după 27 de ani a trimis spre dezbaterea publică structura anului școlar care mereu a încins spiritele. Părinții și elevii sunt întrebați, prin intermediul unui chestionar, cât își doresc să dureze vacanțele și când ar trebui să fie fixate.

Elevii consideră că vacanța intersemestrială nu are ce căuta după o vacanță de iarnă care a durat trei săptămâni, pentru că mai mult îi dă peste cap.

Întrebat de jurnaliștii constănțeni dacă va rămâne pe fotoliul de ministru după ce guvernul din care face parte a căzut, șeful din Educație a răspuns că mai important este programul de guvernare și nu cine ocupă această funcție.

Comenteaza aceasta stire