Miss Hostess

13:32, 28 august 2010 Divertisment


O femeie frumoasă poate vinde orice. S-au bazat pe asta cele nouă concurente care s-au întrecut seara trecută la Miss Hostess. Etapa regională desfăşurată în staţiunea Mamaia, a strâns la un loc fete care îţi tăiau respiraţia, vedete autohtone şi multă muzică bună. După trei probe de foc, juriul a deliberat şi a ales tot atâtea reprezentante de la malul mării care vor participat la Miss Hostess România.  Au defilat în rochii de seară, s-au străduit să convingă juriul că posedă abilităţi de comunicare şi cunoştinţe de marketing şi au promovat diferite produse, iar în final şi-au scos pe podium costumele de baie. Prin aceste probe au trecut cele nouă concurente care au râvnit la titlul de Miss Hostess Constanţa.

Printre cei care au deliberat cine merită să meargă mai departe la etapa naţională a Miss Hostess s-au numărat Tania Budi şi senatorul PSD de Constanţa, Alexandru Mazăre.

Nicio concurentă nu a plecat dezamăgită acasă, premii au fost pentru toate cele nouă fete. Pictoriale în reviste dedicate bărbaţilor şi invitaţii la petrecerea organizată luna viitoare la Snagov, unde este aşteptată Pamela Anderson. Competiţia celor mai frumoase hostess s-a încheiat pe acordurile pieselor Danei Nălbaru.

Ar putea sa va intereseze:


Comenteaza aceasta stire ( un comentariu )
  • Nicole - 12 septembrie 2010 23:40

    aceasa Alexandra Iutu ar trebui sa primesca Miss Escort Carol nu Miss Hostes :)) o zdreanta tot o zdreanta ramane chiar daca cica a castigat miss hostess ca doar a avut fraieri in juriu care au facut in asa fel incat sa castige ea dar merita nici ultimul loc sau poate doar miss sugatoarea de la carol :)) si faza tare e ca ofera servicii de escorta a am vazut un anunt al ei pe un site. si ca sas vedeti si voi e la link-ul urmator http://anunturi.telegrafonline.ro/anunt/374519/ofer_servicii_totale_de_lux/

Adauga un comentariu



(nu va fi publicat)

captcha

Prin postarea unui comentariu sunteti de acord cu termenii si conditiile de utilizare