duminică, 21 octombrie 2018

NEVERSEA - la o nouă ediție. Când vor fi disponibile primele abonamente!

De Andreea Bajdechi 11:35, 5 februarie 2018 636 vizite Social

Povestea Neversea continuă și în 2018. Timp de patru zile, în perioada cinci-opt iulie, festivalierii vor avea parte de experiențe unice. Organizatorii promit peste 200 de artiști și un cadru spectaculos. Toate acestea la malul mării și în compania soarelui.

Cei care se vor grăbi miercuri să-și achiziționeze abonamentul pentru cele patru zile de distracție vor plăti 399 de lei. Festivalierii care se vor orienta către abonamentele VIP vor achita 900 de lei. Cât despre artiștii prezenți la Neversea 2018, organizatorii spun că petrecăreții vor avea mari surprize, prima dintre ele fiind legată de cea a numărul acestora va fi în acest an de 200.

Pentru că Neversea mai aduce o zi în plus de distracție anul acesta, organizatorii vor aloca și un buget mai mare.

Neversea a însemnat vânzări uriașe și câștiguri record. Nu vorbim acum doar despre sume de bani cât și despre vizibilitate. Constanța, orașul gazdă, a ajuns astfel pe la urechile străinilor.

"Comunitatea a avut mult de câștigat de pe urma acestui festival, orașul a avut mult de câștigat din punct de vedere al notorietății, al percepției pozitive față de o destinație bine cunoscută pentru români, dar să recunoaștem mai puțin cunoscută pentru străini. Ori Neversea a însemnat un eveniment născut pentru Constanța, care ne-a așezat pe harta europeană a mărilor evenimente încă de la prima ediție, un eveniment care a adus aici pentru prima dată mulți artiști", a declarat primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău.

Locația evenimentului încă nu este stabilită. În acest moment sunt luate în vedere trei variante, una dintre ele fiind cea de anul trecut. În maximum o lună organizatorii au precizat că se vor decide. Totodată, dacă prima ediție a festivalului a strâns peste 150 de mii de oameni, anul acesta sunt așteptați cu 50% mai mulți, mai ales că festivalul a avut priză atât la publicul din țară cât și la cel din străinătate. Anul trecut, fanii Neversea au cheltuit în Constanța peste 20 de milioane de euro pentru cazare, mâncare și distracție.

 

În această seară, la emisiunea Reporter Special vor fi invitați primarul Decebal Făgădau și Eduard Chereji.

Comenteaza aceasta stire

ALERTĂ în Marea Neagră: Forțele canadiene au interceptat un avion de luptă rusesc în apropierea României! IMAGINI RADAR
De Mediafax 20 octombrie 2018

Un comunicat al Departamentului Apărării au informat că forțele canadiene au urmărit avionul de luptă rusesc până ce acesta a părăsit regiunea.

Situație revoltătoare într-un cartier din Constanța! Oamenii Arhiepiscopiei Tomisului, acuzați că îmbălsămează morți într-un garaj, în secret!
De Neptun TV 19 octombrie 2018

Cât despre mirosul puternic pe care oamenii îl invocă, părintele are o explicație simplă: „vecinii noștri miros urât, miroase toată zona Medeea. Nu miroase a formol, nu se întâmplă nicio activitate cu morți, absolut nimic. Pur și simplu sunt invidioși…o vecină din față și una din lateral, aia din față e bolnavă psihic, iar aia din lateral zice că nu-și mai vinde casa că acolo sunt morți.”

Antrenament NATO în Mediterană, cu fregata Regele Ferdinand - GALERIE FOTO
De Neptun TV 19 octombrie 2018

Fregata Regele Ferdinand face parte din pachetul de forțe pus la dispoziția NATO de țara noastră și se află cea de-a opta participare la o operație de supraveghere a traficului maritim, din 2005 încoace.

CONSTANȚA. RADET se pregătește de furnizarea agentului termic - prognoza meteo pentru Dobrogea!
De Neptun TV 19 octombrie 2018

RADET începe umplerea instalațiilor de termoficare pentru efectuarea probelor la rece.

Porci mistreți filmați plimbându-se în voie, prin apropierea hotelurilor din stațiunile Jupiter și Neptun! VIDEO
De Neptun TV 19 octombrie 2018

Mai mulți porci mistreți au fost filmați plimbându-se în voie, prin apropierea hotelurilor din stațiunilor Jupiter și Neptun.

Nunțile, în vizorul Fiscului! Mirii, somați să declare cât le plătesc fotografilor, muzicanților și restaurantului
De Neptun TV 18 octombrie 2018

Amenda pentru nerespectarea solicitării Fiscului este de 2.000-5.000 de lei.

Maestrul Nicolae Voiculeț revine la Constanța - recital de excepție susținut în anul Centenarului!
De Roxana Glăvan 17 octombrie 2018

Acompaniat de orchestra sa, naiul lui Voiculeț îi va însufleți pe constănțeni într-un recital de excepție susținut în anul Centenarului.

RECOMANDĂRI PENTRU WEEKEND în Constanța! Magicianul Mario, cel mai complex spectacol de Magie & Divertisment din România!
De Neptun TV 17 octombrie 2018

Un spectacol interactiv pentru toate vârstele cu umor, muzica și dans. Vino sa inveti si putina magie, te asteapta si un atelier de magie in care poti invata trucuri si cumpara aparate de magie pentru acasa sa iti distrezi prietenii, colegii.

PREMIERĂ LA CONSTANȚA. Magazin Profi, ÎNCHIS din cauza neregulilor grave!
De Neptun TV 17 octombrie 2018

Totodată, s-a dispus oprirea temporară a liniei de gastronomie și propunere de închidere de la șase luni la un an, fiind o premieră.

Navele de croazieră maritimă revin în Portul Constanța după o pauză de un an
De Neptun TV 16 octombrie 2018

În anul 2018 nicio navă de croazieră maritimă nu a acostat în Portul Constanța.

ALARMANT. Debutul vârstei de consum a drogurilor e de 13 ani. Specialist: Substanțele se găsesc ușor
De Neptun TV 16 octombrie 2018

Debutul vârstei de consum a substanțelor psihoactive în rândul tinerilor este de 13 ani, anunță Agenția Națională Antidrog (ANA), precizând că în 2016, peste 300 de copii au beneficiat de tratament ca urmare a consumului de droguri. Specialiștii susțin că substanțele se găsesc prea ușor.

'Seism 2018', la a patra zi de exerciții: Peste 4.380 de morți și peste 8.000 de răniți!
De Neptun TV 16 octombrie 2018

La începutul celei de-a patra zile de desfășurare a exercițiului "Seism 2018", potrivit scenariului, se înregistrează peste 4.380 de persoane decedate, 8.040 de persoane rănite și aproximativ 50.000 persoane fără adăpost, anunță IGSU.

SFÂNTA PARASCHEVA. Peste 10.000 de pelerini participă la slujba de la Catedrala Mitropolitană din Iași
De Neptun TV 14 octombrie 2018

Sfânta Cuvioasa Parascheva este considerată ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iașiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.

CONSTANȚA. Mesajul unui coregraf de la Teatrul Național de Operă și Balet: 'Lucrăm în condiții inumane…sala pute a mucegai'
De Neptun TV 13 octombrie 2018

Atât coregraful, cât și managerul instituției dau vina pe ministrul Culturii pentru situația delicată în care se află, arătând că orașul este la un pas să piardă acest Teatru Național de Operă și Balet.

NU VĂ PANICAȚI! Exercițiu național de răspuns la cutremur - seism de 7,5 pe Richter!
De Neptun TV 13 octombrie 2018

Conform scenariului, a avut loc un cutremur de 7, 5 pe scara Richter, care poate fi urmat de mai multe replici.

CONSTANȚA. Profesorul călugăr, care a publicat imagini din vestiarul fetelor, suspendat! Ce a transmis Arhiepiscopia Tomisului
De Neptun TV 12 octombrie 2018

Profesorul de muzică, Calinic (Ciprian) Savin, în vârstă de 34 de ani, este acuzat că a publicat pe Facebook imagini de pe camerele de supraveghere ale școlii, din vestiar, în care apar eleve de clasa a 7-a, cu vârste de 13 și 14 ani.

CONSTANȚA. DESCOPERIRE IMPRESIONANTĂ făcută de o echipă de arheologi - un muzeu va fi amenajat la subsolul unui bloc! GALERIE FOTO
De Neptun TV 12 octombrie 2018

După o lună de săpături migăloase, atent făcute centimetru cu centimetru, specialiștii au putut oferi câteva informații despre descoperirile făcute.

Alertă! Alimente cu Listeria, retrase de la raft
De Neptun TV 12 octombrie 2018

Persoanele care au consumat produsele menționate mai sus și care prezintă febră simplă sau însoțită de dureri de cap, sunt rugate să consulte medicul și să raporteze acest consum.

CONSTANȚA. Călugăr, profesor de muzică, anchetat după ce ar fi furat imagini cu elevii care se dezbrăcau înainte de ora de sport!
De Neptun TV 11 octombrie 2018

Din primele informații, călugărul ar fi postat pe contul său de Facebook imaginile cu elevii care se dezbrăcau înainte de ora de Educație fizică. Poliția a deschis o anchetă.

UPDATE. Greva transportatorilor a luat sfârșit! Ministrul Șova: 'Nu admit competiția, folosesc mașini necorespunzătoare și circulă cu mai multe persoane'
De Neptun TV 11 octombrie 2018

„Am început deja să protestăm în nouă județe: Vaslui, Iași, Botoșani, Galați, Constanța, Brașov, Călărași, Neamț și Mureș, urmând ca în perioada următoare să fie oprită circulația și în celelalte județe. La această oră este oprită circulația și pe ruta județeană și interjudețeană, până în ora 12.00, urmând să continuăm până la scoaterea acestui ordin”,a spus Hagiu.

Iașiul, asaltat de pelerini. Orașul devine capitala religioasă a României
De Neptun TV 11 octombrie 2018

Anul acesta, la acest scurt pelerinaj va participa și Preasfințitul Calinic Botoșăneanul. Tot joi vor ajunge la Iași și moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, de la ora 18.35, care vor fi așezate la rândul lor pentru închinare.