sîmbătă, 17 august 2019

NK Domzale – Astra Giurgiu, primul meci al giurgiuvenilor în Europa League, azi de la 21.45

Dacă unele echipe românești nu și-au încheiat încă pregătirea de vară, Astra începe astăzi seria meciurilor oficiale din noul sezon. Formația antrenată de Daniel Isăilă are ca prim adversar în Europa League o echipă care la prima vedere pare accesibilă. Slovenii de la NK Domzale vor încerca să le pună bețe în roate românilor în încercarea lor de a se califica în următorul tur.

Astra Giurgiu este la prima experiență europeană, însă jucătorii pe care giurgiuvenii îi au în lot le dau speranțe că se pot califica. Formația de pe malul Dunării se bazează pe câțiva jucători care pot face față presiunii în meciurile importante, cum ar fi portarul Silviu Lung Junior, fundașii Alexandru Mățel și Valerică Găman sau atacantul Kehinde Fatai.

Ultimul a avut și o problemă cu viza de Slovenia și nu a plecat împreună cu echipa, însă oficialii clubului au garantat că nigerianul va ajunge până la urmă la Domzale cu o cursă de linie. Partida va avea loc în această seară, cu începere de la ora 21:45 de minute.

Comenteaza aceasta stire