duminică, 25 august 2019

Nouă atenționare meteo: 26 de județe sub cod galben de vijelii, ploi și grindină!

Nouă atenționare meteo: 26 de județe sub cod galben de vijelii, ploi și grindină!

ANM a emis marți o atenționare meteo ce vizează ploi torențiale, vijelii și izolat grindină, în vigoare până sâmbătă. 26 de județe intră, totodată, sub averizare cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină, până miercuri la ora 2.00.

Potrivit atenționării meteo valabilă de marți ora 11.00 până sâmbătă ora 10.00, temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată, marți și miercuri îndeosebi în regiunile vestice, sud-vestice, nordice și centrale, precum și în zonele de deal și de munte, apoi cu precădere în sudul, centrul, estul și nordul teritoriului.

Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...50 l/mp.

Începând de marți, ora 11.00, județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Buzău și Olt intră sub averizare cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, Transilvania, nordul Munteniei, precum și nord-vestul Moldovei. Aceasta se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, grindină, vijelii și averse torențiale. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40...50 l/mp.

Codul galben expirtă miercuri la ora 2.00.

Comenteaza aceasta stire