duminică, 18 august 2019

O constănțeancă a fost prinsă cu o bancnotă falsă, într-un magazin alimentar

O femeie din Constanța a fost prinsă de casiera unui magazin din Tomis 3, căreia îi înmânase o bancnotă de o sută de lei falsă, pentru a-și achita cumpărăturile. Suspecta spune că a primit banii falși de la un exchange. Până aici poate nimic neobișnuit. Numai că acest caz nu pare a fi cercetat de nicio autoritate. Polițiștii de la Secția 2, care au audiat-o pe femeie, spun că nu au competență să facă ancheta la casa de schimb valutar, iar cei de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate afirmă că dosarul nu a ajuns încă la ei. 

 

Incidentul s-a petrecut într-un supermarket din Piața Tomis trei din Constanța, în momentul în care femeia a vrut să-și achite cumpărăturile cu o hârtie de 100 de lei. În câteva minute, au fost anunțați și oamenii legii.  Inițial, femeia le-a declarat angajaților magazinului că a primit bancnota falsă de la un alt supermarket, unde făcute anterior cumpărături. Apoi, s-a râzgândit și le-a spus că ar avea hârtia de 100 de lei care pare a fi falsă, de  la un exchange de pe strada Tulcei. A doua variantă le-a prezentat-o și polițiștilor. Angajatele casei de schimb valutar spun însă că nici vorbă de așa ceva. Tocmai acest lucru ne și ridică semne de întrebare, mai ales că am putea presupune că varianta femeii este adevărată și că angajatele de la exchange ar putea avea chiar și alte bancnote false. În acest caz, cum oamenii legii nu s-au arătat, ele ar fi avut timp să le facă pierdute. Polițiștii de la Secția 2 care au audiat-o pe femeie spun că nu au competență să facă ancheta. Cu atât mai mult cu cât femeia nu a prezentat nicio chitanță care să dovedească faptul că acolo a schimbat banii. De acest caz, spun polițiștii de la Secția 2, ar trebui să se ocupe colegii lor de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate. Aceștia din urmă afirmă însă că nu au primit niciun dosar, prin urmare nu pot începe cercetările.

Comenteaza aceasta stire