luni, 19 august 2019

O fată de 4 ani din China are grijă de părinții ei infirmi

Nu știe ce înseamnă o copilărie lipsită de griji, fiindcă greutățile au acaparat-o de când s-a născut. O fetiță de numai 4 ani, din China, a învățat deja să facă mâncare, să spele haine și chiar să aprindă focul în sobă. Cu o mamă paralizată și un tată infirm, micuța are deja o viață plină de responsabilități.     

 

La cei numai 4 ani ai săi, Yueyue are deja viața unui adult. Cu griji, probleme și o familie de care trebuie să se ocupe în fiecare zi. Și-ar fi dorit, poate, să simtă copilăria din plin, să fie măcar o zi răsfățată, însă aceste lucruri au ocolit-o. Micuța este singurul ajutor al părinților săi: o mamă paralizată și un tată care merge în cârje, după ce a suferit un accident grav de muncă. Locuința familiei Yuemin este, de fapt, o colibă făcută din chirpici, care nu are geamuri la ferestre. Însă   micuța de 4 ani și părinții săi parcă nici nu mai simt frigul. Spun că s-au obișnuit așa. Un foc făcut o dată la câteva zile le este suficient. Din când în când, oameni cu suflet vin să ajute această familie care trăiește ca-n evul mediu. Părinții lui Yueyue și-ar dori ca fiica lor să meargă la grădiniță, să învețe cât mai multe lucruri bune alături de copii de vârsta ei. S-au gândit chiar să-i găsească o familie care să o poată îngriji, să-i ofere o copilărie fericită. Însă micuița nici nu vrea să audă de așa ceva, astfel că o bună perioadă de timp a refuzat vizita oricărei persoane. 

Comenteaza aceasta stire