luni, 10 decembrie 2018

O nouă ALERTĂ METEO de vreme severă! Cod galben de ploi, descărcări electrice și vijelii în 31 de județe

O nouă ALERTĂ METEO de vreme severă! Cod galben de ploi, descărcări electrice și vijelii în 31 de județe

31 de județe intră începând de joi seară sub avertizare cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vijelii, până sâmbătă, la ora 21.00, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

Județele vizate de avertizare sunt: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui și Vrancea.

Începând de joi, ora 23.00 și până sâmbătă la ora 21.00, în Moldova, sudul și estul Transilvaniei, local în Dobrogea și Muntenia, precum și în zonele de munte, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 20 - 25 l/mp și pe arii restrânse 50 - 70 l/mp.

Potrivit ANM, astfel de fenomene se vor semnala și în restul țării, dar pe arii mai restrânse, îndeosebi în timpul după-amiezelor.

Până joi la ora 23.00, 24 de județe sunt sub avertizare cod galben de ploi abundente și furtuni.

Comenteaza aceasta stire

PROGNOZĂ METEO. Vremea se va încălzi în zilele următoare. Temperaturi maxime de 11 grade Celsius
De Neptun TV 8 decembrie 2018

Vremea se va încălzi în toată țara în zilele următoare, anunță reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), precizând că temperatura maximă va fi de 11 grade, în timp ce minima va fi de minus un grad. De asemenea, vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare.

ALERTĂ METEO de ultimă oră! Iarna revine în forță: COD GALBEN de vânt și ninsori în 16 județe! HARTA ZONELOR AFECTATE
De Neptun TV 27 noiembrie 2018

Meterorologii anunță că vremea va fi deosebit de rece în toată țara, până vineri dimineață. Miercuri, Capitala și 16 județe intră sub cod galben de vânt și ninsori viscolite.

PROGNOZĂ METEO. Gerul cumplit lovește România - când revin ninsorile!
De Neptun TV 26 noiembrie 2018

Lapoviță, ninsoare și polei. Aceasta este prognoza meteorologilor pentru următoarele zile. Nici în decembrie nu se anunță mai bine: precipitații excedentare în toată țara. Luni, 26 noiembrie, vremea va deveni în general închisă și temporar va ploua în vestul, centrul și nordul țării și local în rest.

O nouă AVERTIZARE METEO. Ploi, ninsori și intensificări ale vântului până miercuri
De Neptun TV 19 noiembrie 2018

ANM a actualizat avertizările meteo. Vor fi ploi, ninsori și intensificări ale vântului până miercuri dimineață.

PROGNOZĂ METEO. Cât de frig se face și unde se anunță ninsori puternice - vremea până pe 10 decembrie
De Neptun TV 17 noiembrie 2018

Iarna își intră în drepturi, iar frigul pătrunzător ne va da bătăi de cap.

ALERTĂ METEO! Trei zile cu ninsori, ger și vânt în toată țara
De Neptun TV 15 noiembrie 2018

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenționare meteorologică de vreme deosebit de rece, ninsori și intensificări ale vântului.

PROGNOZĂ METEO. Vine o iarnă grea - când se anunță ninsori, viscol și ger cumplit, cum va fi vremea în decembrie
De Neptun TV 12 noiembrie 2018

Vremea din România se va afla, în următoarea lună și jumătate, în zona de confluență a doi factori climatologici, respectiv furtunile din Oceanul Atlantic și Marea Mediterană, ce aduc valori termice mai ridicate și umezeală, și o masă de aer foarte rece dinspre zona arctică

PROGNOZĂ METEO. Vreme caldă în weekend - temperaturi cu șase grade mai mari decât media perioadei
De Neptun TV 10 noiembrie 2018

Meteorologii anunță, pentru acest weekend, o vreme caldă și temperaturi cu șase grade mai mari decât media acestei perioade pentru mare parte din țară, maxima ajungând până la 20 de grade Celsius. În București se vor înregistra valori de până la 17 grade Celsius.