marţi, 20 noiembrie 2018

O zi până la marea gală 'Zece oameni de Valoare pentru Constanța'

O zi ne mai desparte de marea gală “Zece oameni de Valoare pentru Constanţa.” Pe ultima sută de metri, emoţiile sunt uriaşe atât pentru concurenţi şi organizatori, cât şi pentru cei care şi-au votat eroii în această competiţie. Evenimentul va avea loc, mâine seară, la Casa de Cultură.

De Andreea Bajdechi 19:25, 14 septembrie 2017 88 vizite Cultura

Pentru al șaptelea an consecutive, Constanța își va desemna oamenii de valoare din domenii precum medicină, dezvoltarea societății, mediul academic, administrație, politică, lumea afacerilor, cultură și artă, sport, muzică și divertisment, dar și din mass-media.

'Este o campanie care își dorește să proiecteze viitorul unei societăți în care valoarea să fie definitorie, și totodată un exemplu pentru o comunitate atât de diversificată precum este cea a Constanței', spune Andreea Badea Hahui, organizator al evenimentului.

Evenimentul de mâine seară se dorește o nouă ediție memorabilă, așa că toți cei implicați au mers până în detaliu cu organizarea lui. Pentru că există deja o tradiție care se respectă an de an, cele zece trofee vor fi înmânate de câștigători ai edițiilor anterioare.

Pe lângă premierea celor 10 oameni de valoare ai Constanței organizatorii au și alte surprize, dintre care ne-au dezvăluit acordarea unor premii de excelență. Gala Zece oameni de valoare pentru Constanța este organizată de Asociația Pangeea, cu sprijinul Spitalului Privat ISIS, și se va desfășura la Casa de Cultură a Sindicatelor începând cu ora 19.00.

Comenteaza aceasta stire

'Lumină, Ție', concert de excepție Nicolae Voiculeț la Muzeul Național al Literaturii Române
De Neptun TV 30 octombrie 2018

Nicolae Voiculeț este unul dintre demnii apărători și continuatori ai valorilor autentice, dedicându-se unui instrument complex, cu sonorități divine, precum naiul.

'Filarmonica de comedie', piesă de teatru de excepție pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța
De Neptun TV 28 octombrie 2018

Vrajba vecinilor dintr-un bloc, milionarul de carton care cumpără o filarmonică, provincialul care caută să răzbească în București, muncitori cu probleme metafizice… Satira unei lumi pestrițe, cu țâfnele, candoarea și gândirea abisală a eternului locatar din spațiul Carpato- Danubiano- Pontic.

Ultimul REGE al României. Mihai I
De Neptun TV 25 octombrie 2018

Mihai s-a născut la Sinaia, fiind fiul principelui Carol (viitorul rege Carol al II-lea) și al prințesei Elena a Greciei. Din partea tatălui este nepot al regelui Ferdinand I și al reginei Maria, iar din partea mamei nepot al regelui Constantin al Greciei.

'Te iubesc dar nu pe tine', piesă de teatru de excepție pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Constanța
De Neptun TV 24 octombrie 2018

'Te iubesc dar nu pe tine', piesă care se va juca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Constanța duminică, 28 octombrie, începând cu ora 19,00. Prețul biletui este de 50 de lei.