marţi, 25 aprilie 2017

Obezitatea, din ce în ce mai frecventă la copii. Care sunt greșelile pe care le fac părinții

Un copil din doi are probleme cu kilogramele în plus, arată statisticile. În farfuriile celor mici găsim dulciuri cât cuprinde, dar şi produse de tip fast-food. O alimentaţie defectuoasă, urmată de un stil de viaţă din care lipseşte mişcarea duc la obezitate. O asociaţie din Constanţa a pornit o campanie prin care copiii vor fi măsuraţi şi testaţi glicemic pentru a le fi depistate din timp problemele.

loading...
Obezitatea, din ce în ce mai frecventă la copii. Care sunt greșelile pe care le fac părinții

Părinții sunt, în general, încântați de copiii care mănâncă bine, cu poftă și care nu lasă nimic în farfurie.

Iar pentru mulți, grăsimea acumulată de micuț este mai degrabă un semn de sănătate decât un motiv de îngrijorare. Total greșit spun medicii, care susțin că acest stil de viață duce la apariția obezității infantile.

"Nu există zi în care să nu ne confruntăm cu cel puțin un caz clinic care prezintă obezitate cu complicațiile legat de acestea. Din păcate, ne încadrăm în tendința mondială de creștere a prevalenței obezității. Am constatat că foarte mulți copii nu mănâncă fructe și legume crude. În ceea ce privește mișcare, nu fac mișcare și stau foarte mult la calculator, televizor, tabletă sau telefon", a declarat conf. univ. dr. Cristina Mihai, medic pediatru.

Specialiștii susțin că micuții supraponderali sau obezi vor avea probleme toată viața.

Obezitatea infantilă este o problemă care nu trebuie ignorată deoarece în timp kilogramele în plus duc la apariția unor probleme de sănătate specifice vârstei adulte precum diabetul, tensiunea arterială crescută sau nivelul mare al colesterolului.

"Alimentația acestei grupe de populație, așa cum este copilul, este coordonată prost de familie. Suntem tentați să credem că, copiii care au probleme de greutate sunt niște copii drăgălași care își vor rezolva problema pe măsură ce cresc. Nu este adevărat. Din nefericire, cu cât obezitatea se instalează mai precoce, cu atât controlul ei atunci când persoana respectivă va deveni adult este mai dificil", a precizat conf. univ. dr. Doina Catrinoiu, specialist diabet și boli de nutriție.

Mai mulți voluntari din Constanța au pornit un proiect, denumit sugestiv “Fii stăpânul greutății tale”, prin care speră să schimbe din obieciurile nesănătoase ale copiilor.

Sâmbătă, între orele 12.00 și 17.00, copiii cu vârste între 10 și 16 ani sunt așteptați în cel mai mare mall din oraș. Aici, specialiștii îi vor măsura, îi vor cântării și le vor lua glicemia. Pentru sfaturi, sunt așteptați și părinții.

Aproape 3 milioane de oameni mor în fiecare an din cauza obezității, anunță Organizația Mondială a Sănătății.

loading...

Comenteaza aceasta stire