marţi, 16 octombrie 2018

Omide - 'Cronicile Războienilor!'

 Omide - 'Cronicile Războienilor!'

Omide ( cu accent pe e) a fost primul emigrant de pe strada noastră,

a plecat imediat după 90 în Franța și-o vreme n-am mai auzit nimic de el

aproape că-l uitasem când a reapărut voios, cu figura lui de dansator disco,

partea tare era că venise însoțit de o doamnă care putea să ne fie bunică,

ridată și scofâlcită, dar măritată – cu Omide, au trecut pe stradă ținându-se tandru de mână,

ea zâmbind, el încordat ca un arc, urmărindu-ne gesturile, nedumeririle, ca un vânător de vrăbii,

ne-am purtat exemplar, el a promis că dă de băut, pentru că trecuse examenul am bănuit noi,

dar nu a mai dat nimic, dimpotrivă, a primit, cu noblețea celui care se sacrifică,

pasămite în anii exilului căpătase o boală franțuzească numită avariție, dar noi ne-am bucurat,

Omide era o legendă vie, faptele lui se transformaseră demult în poveste, încă de pe vremea când

părea plecat pentru totdeauna.

I se spunea Omide după un personaj de desene animate dar și pentru că distracția băieților mai mari

de pe strada noastră era să-l pună să se târască prin praful încins, fără să se ajute de mâini, ca o omidă

umană, iar el, de nevoie, se executa fără crâcnire spre hazul nebun al spectatorilor.

se târa sub soarele alb al interminabilelor zile de vară, transpirat, cu o privire care cerșea milă

și promitea răzbunare, se zvârcolea imitând o târâtoare, minute la rând, până când

publicul atotputernic îi striga: bă, tâmpitule, schimbă numărul că se plictisesc spectatorii,

la care Omide începea să cerșească îndurare, Hai mă băieți, zicea el, nu mai pot, e târziu, trebuie să

merg acasă, dar ei, neîndurători, îi mai trăgeau și câte-un șut în cur pentru îndrăzneală

țin minte și acum norișorul de praf alb care exploda la fundul lui Omide odată cu șutul,

așa că bietul saltimbanc schimba numărul și începea să facă tumbe, tumbe, tumbe, până când

publicul plictisit îl abandona pe artist pentru o bere băută la umbra unui plop uriaș,

iar el se ținea după ei ca un cățeluș

odată, când era Omide mai mic, l-au mințit ăștia mai mari, Chioru, Dan Marina și Miricanu, i-au spus

că ce vede el alb în fața curții lui este o fantomă, se înserase și nu se distingea prea bine, era de fapt un

cearșaf pus la uscat pe care îl mișca vântul

ei bine, Omide a stat departe de casă, îngrozit de presupusa fantomă, până a venit după el

cineva, bunică-sa parcă, speriată ca nu mai ajunge copilul acasă. el a răcnit ca din gură de șarpe că nu

vrea să moară, și n-a murit: dar cine știe?

Acum Omide vorbește cu accent franțuzesc și conduce un Citroen C5 argintiu

Vine acasă vara în vacanță, fără bătrânica aceea care poate a murit, sigur nu se știe,

nimeni nu a avut curaj să îl întrebe,

În fiecare seară apare pe stradă, cu espadrilele lui roșii exagerat de mari, se apropie, ne salută

și întreabă: care dai o bere? apoi ne povestește din Franța, până când vreunul din ăia care în copilărie îi

făceau program artistic

îi spune: du-te, bă, dracului de pârlit!

Bogdan Papacostea

Comenteaza aceasta stire