Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat la şase luni de închisoare cu executare pentru şantaj în cazul patronului postului de televiziune România TV, Sebastian Ghiţă. Decizia a fost luată astăzi de Judecătoria Sectorului 1, dar nu este definitivă. În acelaşi dosar a mai fost găsit vinovat şi Ion Ilie Cezar, un apropiat al lui SOV. Şi el a primit cinci luni de închisoare cu executare. În acest dosar, Sorin Ovidiu Vîntu şi Ilie Cezar au fost arestaţi preventiv în 29 aprilie 2011, iar o lună mai târziu eliberaţi de o instanţă a Tribunalului Bucureşti. Potrivit procurorilor, cei doi l-ar fi ameninţat pe Sebastian Ghiţă să le dea 150 de mii de euro sau să accepte denunţarea unui contract. Constrângerea a fost realizată prin ameninţarea cu moartea a lui Sebastian Ghiţă, a familiei sale şi prin compromiterea imaginii publice. În urma şantajului, Sebastian Ghiţă a cedat suma de bani intermediarului Ion Ilie Cezar. Decizia de astăzi poate fi atacată la Tribunalul Capitalei.
Ultima actualizare la 02:20, Marti 22 May
| 17.05 | 18.05 | 21.05 | |
|---|---|---|---|
| EUR | 4.4435 | 4.4421 | 4.4408 |
| USD | 3.495 | 3.4981 | 3.4767 |
| Lira sterlina | 5.5488 | 5.5343 | 5.5015 |
| Gramul de aur | 173,93 | 178,68 | 177,78 |