luni, 19 august 2019

Opoziția din Iran, Bahrain și Yemen se pregătește de ample proteste împotriva regimurilor din aceste țări

Protestele zguduie lumea arabă. Reprezentanții opoziției din Iran, Bahrain și Yemen organizează manifestații de amploare împotriva regimurilor din aceste țări. De asemenea, pe Facebook au fost lansate apeluri pentru organizarea unor demonstrații     împotriva corupției și nepotismului din Libia. Ieri au murit două persoane în confruntările violente din Teheran și capitala Bahrainului. Mii de oameni au ieșit, ieri, pe străzile Teheranului, la îndemnul opoziției, protestând față de regimul lui Mahmound Ahmadinejad. Iranienii și-au manifestat solidaritatea cu revoluția egipteană și i-au cerut lui Ahmadinejad să renunțe la putere. Forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene, iar oamenii au fost împiedicați să se adune în piața centrală din Teheran. Zeci de protestatari au fost răniți, iar un bărbat a fost împușcat mortal.Secretarul american de stat, Hillary Clinton, și-a exprimat susținerea fermă față de protestele ce au avut loc în capitala iraniană. Clinton a declarat că manifestanții merită să aibă drepturi asemeni celor pe care le-au văzut exercitate în Egipt. Autoritățile au intensificat securitatea în Teheran și au blocat accesul la internet, dar și la domiciliul unuia dintre liderii opoziției, fostul premier Mir Hossein Moussavi, pentru a-l împiedica să participe la manifestația de ieri. Dar protestele au cuprins mult mai multe țări. În Yemen, centrul manifestațiilor a fost campusul universității de stat din capitala Sanaa. Mii de demonstranți s-au mobilizat pentru a cere demisia președintelui Ali Abdullah Saleh. La fel ca în Egipt, manifestanții s-au confruntat cu forțele de ordine și cu susținătorii liderului yemenit. Aproximativ 20 de protestatari au fost răniți, iar peste 150 au ajuns în arestul poliției atunci când au încercat să pătrundă în piața al-Tahrir din capitală. De asemenea, un jurnalist de la BBC și cameramanul său au fost bătuți de partizani ai Guvernului. La presiunea mișcărilor de stradă din ultimele zile, președintele – aflat în funcție de 32 de ani - a anunțat că nu va mai candida la alegerile din 2013. Protestele continuă și în regatul Bahrein, unde opoziția a proclamat o zi a mâniei, după modelul egiptean. Poliția a intervenit cu gaze lacrimogene împotriva manifestanților mobilizați, la fel ca în Egipt, prin intermediul rețelelor de socilizare Facebook și Twitter. Unul dintre demonstranții care au ieșit în stradă a murit. Și în Bagdad, sute de irakieni au manifestat, în ultimele două zile, împotriva sărăciei. Protestul de ieri a purtat amprenta Zilei Îndrăgostiților: tinerii au venit cu pancarte cu inimioare și baloane roșii pentru a-și arăta dragostea față de țara lor. În Libia au fost lansate numeroase apeluri pe Facebook, pentru organizarea unor manifestații în cursul zilei de joi. Contestatarii liderului de la Tripoli îi cer acestuia  să renunțe la putere și la toate prerogativele revoluționare, politice, militare și în domeniul securității.

Comenteaza aceasta stire