miercuri, 16 ianuarie 2019

Ordonanța de urgență a Guvernului cu privire la rectificarea bugetului de stat - publicată în Monitorul Oficial

Ordonanța de urgență a Guvernului cu privire la rectificarea bugetului de stat - publicată în Monitorul Oficial

Ordonanța de urgență a Guvernului cu privire la rectificarea bugetului de stat și cea pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 au fost publicate, vineri, în Monitorul Oficial.

Guvernul a adoptat în ședința de miercuri rectificarea bugetară. Ministrul Eugen Teodorovici a declarat, în aceeași zi, că la rectificarea bugetară Ministerul Finanțelor a luat în calcul același nivel de creștere economică de 5,55%, utilizat și la fundamentarea Legii bugetului de stat pe 2018.

"Un alt principiu a fost acela de asigurare a fondurilor cu prioritate pentru cheltuielile necesare și obligatorii pentru salarii, pensii, drepturi de asistență socială, cheltuieli legate de obligații internaționale și alte astfel de cheltuieli. Trebuie menționat că o mare parte din sumele necesare a fi asigurate de rectificarea bugetară sunt rezultate din aplicarea de măsuri legislative adoptate în cursul anului 2018, după momentul aprobării bugetului de stat pe 2018. Al treilea principiu foarte important este cel al neafectării proiectelor în derulare, proiecte de investiții fezabile, fiind asigurate sume pentru lucrări ce se pot efectua până la finalul acestui an", a precizat ministrul finanțelor.

Potrivit acestuia, veniturile bugetului general consolidat se majorează cu 8,8 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile cresc cu 9,9 miliarde de lei.

"Bugetele structurilor care fac parte din CSAT, cele pe care le știți de acum două zile, le-am păstrat, astfel încât aceste entități au rectificare negativă, dar trebuie menționat că nu există niciun impediment ca ceea ce au angajat la nivelul fiecărei structuri în parte să fie dus la bun sfârșit până la finele acestui an, orice cheltuială de care au nevoie până la finalul anului va fi rezolvată, dar nivelul de execuție la 7 luni arăta clar că sunt sume neutilizate, iar un management corect și modern spune foarte clar că nu ai de ce să ții banii într-o zonă în care nu se cheltuie, îi iei, îi realoci", a susținut Teodorovici.

El a afirmat că rectificarea a fost făcută legal, chiar și fără avizul CSAT, precizând că Guvernul și-a făcut datoria de a solicita avizul pentru rectificare, însă suspendarea ședinței CSAT nu a fost făcută conform procedurilor legale.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) s-a reunit marți în ședință, având pe ordinea de zi analiza propunerilor de rectificare a bugetului de stat al instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale pentru anul 2018.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, ulterior, că ședința CSAT a fost suspendată, iar Guvernul trebuie să vină cu un nou proiect de buget, în care trebuie să explice motivațiile pentru tăierile bugetare în zona securității naționale în condițiile unei rectificări bugetare puternic pozitive. El a amintit că avizul CSAT nu este unul facultativ.

Administrația Prezidențial a anunțat, într-un comunicat, că președintele Klaus Iohannis condamnă ferm adoptarea proiectului rectificării bugetare de către Guvern fără avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării și că solicită public Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională, pentru a verifica în ce măsură ordonanța de urgență de rectificare a bugetului de stat îndeplinește exigențele constituționale de aprobare.

Comenteaza aceasta stire

Ce se întâmpla în 2019 cu pensiile și recalcularea acestora
De Neptun TV 6 ianuarie 2019

Totodată, Marius Budăi spune că tuturor persoanele care se încadrează în lege, și nu au avut punctaj la grupe, le vor fi recalculate pensiile.

Comisia de la Poarta Albă, schimbată chiar în ziua în care trebuia să decidă eliberarea lui Nicușor Constantinescu
De Neptun TV 4 ianuarie 2019

Comisa de liberare condiționată de la Penitenciarul Poarta Albă a fost schimbată chiar în ziua în care fostul politician avea evaluarea pentru eliberare.

Mihaela Triculescu, noul președinte al ANAF
De Neptun TV 3 ianuarie 2019

Decizia de numire intră în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial.

România preia de la 1 ianuarie 2019 președinția Consiliului UE. Care sunt principalele atribuții
De Mediafax 31 decembrie 2018

La 12 ani de la aderarea sa la Uniunea Europeană, România va prelua, începând cu 1 ianuarie 2019, pentru șase luni, responsabilitatea Președinției Consiliul Uniunii Europene.

Corespondent New York Times: Pe fondul disputelor cu Bruxellesul, România va conduce UE într-un moment crucial
De Neptun TV 31 decembrie 2018

"Guvernul de stânga a trecut în mod incisiv la eforturi de limitare a independenței justiției - generând proteste de stradă și crize politice -, iar acum analizează posibilitatea adoptării unui decret prin care să le ofere amnistie persoanelor condamnate pentru corupție", subliniază Kit Gillet.

Promisiunea lui Iohannis: Aflarea adevărului și pedepsirea celor vinovați pentru crimele comise la Revoluție
De Neptun TV 21 decembrie 2018

În urmă cu 28 de ani, în București izbucnea Revoluția care a dus la căderea regimului comunist. După o noapte de foc, Nicolae Ceușeascu fugea, puterea rămânând scurtă vreme în mâinile poporului din stradă. Manifestațiile începute la Timișoara, în 15 decembrie 1989, ca răspuns la încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat Laszlo Tokes, însoțite de o reprimare sângeroasă, dar și de declararea orașului liber de comunism, în 20 decembrie 1989, și-au găsit ecoul la București în 21 decembrie.