joi, 23 mai 2019

OSCAR 2019: INEDIT - 12 DETALII ciudate despre cele mai așteptate premii din cinematografie

De Mediafax 14:19, 20 februarie 2019 56 vizite Monden
OSCAR 2019: INEDIT - 12 DETALII ciudate despre cele mai așteptate premii din cinematografie

Cele mai ciudate 12 detalii despre premiile Oscar din 2019 includ faptul că una dintre protagonistele listei de nominalizați concurează cu idolii care i-au inspirat numele de scenă și cel că un actor și personajul său au aceeași zi de naștere, dar opțiunile lor politice sunt opuse, arată BBC.

Lady Gaga și-a împrumutat numele de scenă din piesa formației Queen "Radio Gaga", interpreta declarând că "adoră" trupa. La mai bine de zece ani de la debut, cântăreața se regăsește față în față cu legendarii muzicieni, filmul său în care joacă, "A Star is Born", de Bradley Cooper, fiind nominalizat alături de biografia trupei Queen "Bohemian Rhapsody".

Aceasta este a treia oară când Amy Adams și Christian Bale joacă împreună într-un film și primesc amândoi nominalizări la premiile Oscar. Au fost pe genericul "Luptătorul/ The Fighter", din 2010, al "Țeapă în stil american/ American Hustle", în 2013, iar acum amândoi au fost nominalizați pentru rolurile interpretate în "Vicele/ Vice". Până acum, numai Bale a plecat acasă cu un Oscar, pentru rolul interpretat în producția din 2010.

Mahershala Ali este favorit pentru premiul Oscar acordat celui mai bun actor într-un rol secundar, pentru apariția sa în "Green Book: O prietenie pe viață/ Green Book". A câștigat același premiu și în urmă cu doi ani, pentru rolul din "La lumina lunii/ Moonlight". Dacă ar câștiga, Ali ar deveni actorul premiat cel mai repede cu un al doilea Oscar, după trofeele câștigate de Tom Hanks în 1993, pentru "Forest Gump", și în 1994, pentru "Philadelphia".

Atât în categoria "cel mai bun actor în rol principal", cât în ceea ce privește "cel mai bun rol secundar masculin", patru dintre cei cinci nominalizați au interpretat persoane care au existat în realitate. Iar la ambele categorii excepția vine de la roluri interpretate în "A Star is Born" - Bradley Cooper, respectiv Sam Elliott.

Printre persoanele reale interpretate pe ecran de nominalizații de la cele două categorii se numără Freddie Mercury, Vincent Van Gogh, Dick Cheney și George W. Bush.

Aceasta este prima dată când platforma Netflix este nominalizată la categoria "cel mai bun film". Premiera se datorează producției "Roma", în regia lui Alfonso Cuaron. Pelicula a adunat majoritatea premiilor pentru care a fost nominalizată, inclusiv trofeul BAFTA.

 

Protagonista peliculei "Roma", Yalitza Aparicio, nu mai jucase niciodată într-un film înainte să fie distribuită în superproducția mexicanului Alfonso Cuaron. De-a lungul timpului, au mai fost nominalizate pentru premiul Oscar acordat celei mai bune actrițe în rol principal debutantele Quvenzhane Wallis ("Tărâmul visurilor/ Beasts of the Southern Wild", 2013), Gabourey Sidibe ("Precious: După romanul Push de Sapphire/ Precious: Based on the Novel Push by Sapphire", 2009) și Hailee Steinfeld ("Adevăratul curaj/ True Grit", 2010).

Toate cele patru premii acordate pentru interpretare în acest an ar putea să ajungă la actori care au adus pe marele ecran personaje lesbiene, gay sau bisexuale. Acest lucru s-a întâmplat la premiile BAFTA 2019, unde Olivia Colman și Rachel Weisz au interpretat personaje care au o relație în "Favorita/ The Favourite", interpretarea pe care Mahershala Ali i-a oferit-o lui Don Shirley a inclus aluzii la relațiile homosexuale ale muzicianului, iar Rami Malek l-a jucat pe Freddie Mercury, care a fost bisexual. Anul trecut, lista actorilor care au câștigat Oscarurile și cea a celor distinși cu premiile BAFTA au fost identice: Frances McDormand, Gary Oldman, Allison Janney și Sam Rockwell au plecat cu trofeele pentru care au fost nominalizați la ambele ceremonii.

Din 2008, odată cu nominalizarea peliculei "Cavalerul negru/ The Dark Knight", Academia de film americană a mărit numărul de producții nominalizate pentru trofeul Oscar acordat pentru cel mai bun lungmetraj, de la cinci la zece. Astfel s-a încercat să se ofere posibilitatea aprecierii mai multor pelicule de succes cu supereroi, pe care publicul se duce să le vadă la cinema. Totuși a durat mai mult de un deceniu până când un nou film cu supereroi a fost nominalizat, lucru care se întâmplă acum cu "Pantera neagră/ Black Panther".

Animația "Incredibilii 2/ Incredibles 2" se numără printre nominalizații din acest an la categoria de specialitate. Dar filmele care continuă o poveste anterioară au câștigat rar. Ultima dată s-a întâmplat în 2010, când a câștigat "Toy Story 3". Mulți au crezut că a fost și cazul producției "Big Hero 6", dar, în ciuda titlului, aceasta nu era o continuare. Cei de la BBC spun că s-ar putea să fi contat și faptul că realizatorii "Toy Story" au lăsat o pauză de 11 ani între primul și al doilea film din serie și astfel s-ar putea explica entuziasmul membrilor Academiei. "Incredibles 2" vine la 14 ani de la prima producție din serie, iar acest lucru ar putea să îi ajute pe producători.

Christian Bale este născut în aceeași zi cu Dick Cheney, al cărui rol îl joacă în "Vice". Cu toate acestea, Bale nu împărtășește și viziunea politică a fostului vicepreședinte republican. Când a primit trofeul pentru cel mai bun actor la ceremonia Globurilor de Aur, Bale a spus în discursul de mulțumire: "Îți mulțumesc, Satan, pentru că mi-ai dat inspirația să joc acest rol".

Lungmetrajele "The Favourite", de Yorgos Lanthimos, și "Roma", de Alfonso Cuaron, conduc, cu câte zece selecții, în topul nominalizărilor la cea de-a 91-a ediție a galei Oscar, va avea loc pe 24 februarie, la Dolby Theatre din Los Angeles. Câte opt nominalizări au primit filmele "A Star Is Born", de Bradley Cooper, și "Vice", de Adam McKay, iar "Black Panther", de Ryan Coogler, de la Marvel, are șapte selecții, inclusiv pentru cel mai bun lungmetraj. Pentru prima dată, Spike Lee a fost nominalizat atât la premiul pentru cel mai bun regizor, cât și la cel pentru cel mai bun film, fiind doar al șaselea cineast de culoare care se poate lăuda cu această performanță.

 

Comenteaza aceasta stire