miercuri, 17 ianuarie 2018

Paradisul SRI

Paradisul SRI

În timp ce acuză de toate relele statul paralel, plasând în epicentrul său Serviciul Român de Informații sau o parte consistentă a acestuia, primii- miniștrii PSD s-au dat peste cap pentru a umfla și mai mult bugetul acestei instituții supraponderale.

Sub ultimii trei prim-miniștri, Victor Ponta, Sorin Grindeanu și Mihai Tudose, media salariilor din această instituție a crescut exponențial, ajungând la 4.500 de lei pe lună. A crescut și numărul pensionarilor de lux, SRI numărând în prezent 10.410, de la 8.800 cât erau în 2011. Cum se explică acest fenomen?

Pentru a mă face mai bine înțeles, voi arăta, pe de-o parte, în ce constau creșterile iar, pe de altă parte, care sunt raporturile dintre bugetul SRI și bugetele unor ministere și, dintre bugetul SRI și bugetul celorlalte servicii secrete. În acest sens, voi utiliza informațiile din Legea bugetului de stat. O lege pe care tocmai a semnat-o Klaus Iohannis, care și-a exprimat cu acest prilej o serie întreagă de îngrijorări, fără a fi însă îngrijorat de maniera în care crește finanțarea instituției care își supraveghează în masă proprii cetățeni.

În 2018, la o creștere economică estimată de 5,5%, bugetul SRI este majorat cu 13%. Instituția primește nu mai puțin de 2,3 miliarde de lei. Creșterea cheltuielilor cu personalul este de nu mai puțin de 29%. Salariile și pensiile vor reprezenta 75% din buget. Iar pensiile reprezintă circa o treime din totalul cheltuielilor cu personalul. Ce se întâmplă din această perspectivă cu ministerele importante? MApN, pentru care președintele Klaus Iohannis a bătut cu pumnul în masă – și pe bună dreptate – deși alocă 2% din  Produsul Intern Brut pentru înzestrare, are în acest an o creștere de doar 11%.

Mai mică procentual decât creșterea SRI. Ministerul Muncii, cu toate proiectele taxate drept nesustenabile de către același președinte Klaus Iohannis, susținut fiind de opoziție, are o creștere procentuală similară cu a Serviciului Român de Informații, tot de 13%. Numai că pe minus. Ministerul Mediului are alocări mai mici cu 4,5%. Scad dramatic și alocările pentru Ministerul Educației, unde vom avea mai puțin cu 23,5 miliarde lei, în condițiile în care instituia prezidențială a lansat în acest domeniu chiar un proiect național numit pompos ”România educată”. Despre această scădere dramatică, președintele Klaus Iohannis nu suflă un cuvânt.

În timp ce în ultimii șase ani, sub administrațiile PSD – mai puțin sub Guvernul Cioloș – bugetul SRI s-a dublat, la Serviciul de Informații Externe situația continuă să fie dramatică. Numai în acest an, SRI a primit în plus cu 298,8 milioane lei, mai mult decât întregul buget SIE, care este de doar 290,1 milioane lei. Per total, spionajul extern este de câteva ori mai puțin bugetat decât activitatea de supraveghere a propriilor cetățeni, de care se face responsabil Serviciul Român de Informații.

Dacă lucrurile merg bine, în vara acestui an va fi dat în funcțiune ultramodernizat, la nivel de cinci stele, un al doilea hotel la Neptun aparținând SRI. În acest moment, SRI dispune de nenumărate astfel de locații în întreaga țară, de mai multe baze de agrement, baze sportive, ferme, spitale, policlinici, etc. Ca să nu mai vorbim despre societățile acoperite, a căror existență este garantată prin lege și ascunsă cu grijă de către conducerea instituției.

Am făcut această demonstrație în baza cifrelor rezultate din bugetul promulgat în aceast săptămână, nu în scopul de a vulnerabiliza în vreun fel Serviciul Român de Informații, ci pentru a demonstra unde poate conduce dublul limbaj. Pe de-o parte, liderii PSD acuză excesele statului paralel, pe de altă parte, cei mai de seamă reprezentanți ai săi îl pompează la greu cu bani din avuția publică. Le atrag cititorilor atenția asupra unui aspect extrem de îngrijorător.

Întrucât angajații SRI se pot pensiona mai repede decât alte categorii, numărul celor întreținuți de stat cu sume consistente de bani acordate prin Casa Specială de Pensii crește exponențial și vom ajunge în foarte scurt timp ca pensionarii SRI să fie mai numeroși decât angajații instituției, iar bugetul acordat acestora să depășească bugetul și așa foarte generos al lucrătorilor SRI. Iar ceea ce mă suprinde în cel mai înalt grad este că președintele României, atât de îngrijorat în general, nu-și exprimă din această perspectivă nici cea mai mică îngrijorare. SRI trăiește încă un an în paradis!

 

               Editorial de Sorin Roșca Stănescu

Comenteaza aceasta stire

Viorica Dăncilă – 'Doamna de Fier' a României

Nominalizarea Comitetului Executiv al PSD pentru funcția de premier al României în persoana doamnei Viorica Dăncilă este schimbarea de paradigmă de care avea nevoie PSD. Afirm acest lucru la puțin timp după nominalizare și cred că, din foarte multe puncte de vedere, este alegerea corectă. Prima femeie premier al României capătă contur în persoana unei doamne a politicii românești în adevăratul sens al cuvântului. Fidelă partidului și politicii social democrate, Viorica Dăncilă are un background care cu greu ar putea fi contestat.

La mâna președintelui

Nu are importanță pentru moment în ce circumstanțe a făcut-o. Nu se va ajunge la repetarea rușinosului procedeu al automoțiunii de cenzură pentru dărâmarea în Parlament de către PSD a propriului premier. Urmează să aflăm cum reacționează președintele Klaus Iohannis.

Și dacă Tudose nu se lasă?

Dar dacă Tudose nu se lasă? Dacă are niște ași în mânecă? Dacă se confirmă că este o dronă? Să vedeți în ce scenariu putem intra.

În PSD câștigătorul pierde tot

În timp ce Liviu Dragnea aleargă prin filiale, într-o operațiune tipică de campanie electorală, în Palatul Victoria, Mihai Tudose se pregătește. De un război pe care îl crede final. Fiecare dintre cei doi protagoniști acționează conform unui model propriu. Finalmente însă, scopul urmărit este acela de a obține un număr cât mai mare de susținători la sfârșitul acestei luni, când se va produce confruntarea de la Iași.

Tăriceanu atacă la baionetă

Mai necesar chiar decât noaptea cuțitelor lungi din PSD. El atacă în forță controversata temă a înarmării României. Dintr-o altă perspectivă, a parteneriatuui strategic consolidat cu Statele Unite.

Bădălău face jocul și câștigă PSD

În timp ce analiștii vorbeau din ce în ce mai insistent despre doi poli de putere în PSD, cel mai important fiind reprezentat de Liviu Dragnea și celălalt de nou sositul în competiția finală Mihai Tudose, eu am afirmat constant că sunt trei poli de putere. Și am atras atenția asupra influenței din ce în ce mai mari pe care o are Niculae Bădălău.

Război în statul paralel. Miza e PSD!

Dragnea poate juca sau nu cu demisia pe masă. Dacă o face, fiecare dintre părți speră la un rezultat decisiv în favoarea ei. Ar fi, deci, o provocare în dublu sens. Între atât de multe necunoscute, există totuși și o certitudine. Momentul este bine ales. Pentru că PSD, practic, nu are în acest moment vreun adversar suficient de puternic pentru a-i lua locul la guvernare.

Ziariști cumpărați la bucată. Sau în vrac
De Neptun TV 7 ianuarie 2018

Adică la grămadă, cu toate redacțiile pe care le dirijează. Ceea ce înseamnă că, la rândul lor, au intoxicat alți ziariști sau i-au transformat pur și simplu în unelte numai bune de executat diversiuni media. Și sunt doar două exemple. Atâta tot!

V4 sau V8?

Dar noua solidaritate este întrucâtva sub semnul întrebării. Ce urmăresc statele de la Visegrad în cele două formule? Ce șanse au ele de a-și impune din ce în ce mai energic interesele în fața nucleului dur al Uniunii Europene? Unde este interesul României?

Paradisul SRI

Sub ultimii trei prim-miniștri, Victor Ponta, Sorin Grindeanu și Mihai Tudose, media salariilor din această instituție a crescut exponențial, ajungând la 4.500 de lei pe lună. A crescut și numărul pensionarilor de lux, SRI numărând în prezent 10.410, de la 8.800 cât erau în 2011. Cum se explică acest fenomen?

Când Elena Udrea va vorbi...

2018 este anul în care, inevitabil, Elena Udrea va vorbi. În 2018 ea va fi pusă literalmente la zid. Va primi o condamnare după gratii. Acest deznodământ, corect sau incorect, nu mai poate fi evitat. La fel cum reacția previzibilă a Elenei Udrea nu lasă loc la prea multe incertitudini. Mulți dintre cei care au încercat să se decupleze de ea vor plăti, la pachet, o factură publică. Morală. Dar care poate deveni și penală.

Retragerea SRI din politică

Sunt zile în care analiștii se întrec în predicții despre 2018. Dar nicio prognoză nu poate sta în picioare, fără a avea un răspuns la întrebarea din titlu. Dacă SRI se retrage din politică, este una. Dacă SRI nu se retrage și continuă să supravegheze populația în masă, în scopul utilizării politice a informațiilor astfel obținute, este cu totul și cu totula alta. Prin urmare, eu unu mă încumet să încerc un răspuns.

Ambasadorii și orbul găinii

Unii ambasadori ai statelor europene acreditați la București, dacă nu sunt rău intenționați atunci ei suferă de orbul găinii. Este o expresie românească, pe care dânșii au cum să o înțeleagă întrucât, după cum au declarat, dispun de traducători. Întâmplător sau nu, ambasadorii la care mă refer, care se declară printr-o petiție colectivă îngrijorați de modificările aduse legilor Justiției, fac parte din nucleul dur al UE, construit în jurul Germaniei și care încă mai susține teza unei comunități cu mai multe viteze. Unde, evident, doar ei își asumă viteza cea mai mare. Așadar, aceștia se pregătesc să dea de pământ cu Parlamentul suveran al României, dar nu sunt la curent cu ceea ce, de fapt, s-a întâmplat în forul legiuitor al acestei țări. Am să le spun eu câte ceva.

Supravegherea în masă

România a făcut și face obiectul unor experimente. Cum a fost de pildă într-un trecut nu prea îndepărtat, în anii stalinismului, experimentul Pitești. În prezent, avem experimentul DNA. Și simultan mai avem și experimentul supravegherii în masă a românilor. Cât de nocive sunt asemenea practici este destul de ușor de evaluat. De ce anume am devenit un laborator de cobai mai întâi al Estului și, acum, al Vestului, iată o întrebare pentru care merită să facem efortul de a găsi un răspuns.

Inteligență marca SRI

Domnul Marincea ne anunță că investigațiile au ajuns la un alt nivel. După atât de multe zile și nopți, în care presupun că agenții SRI au gândit neobosit, fiind ajutați de Ministerul de Interne și Procuratură, care sunt organe de investigații, ne comunică următoarele.

Discordie pe frontul radicalilor liberi

Adevărata noutate constă în faptul că s-a putut observa cât de dezbinat este frontul #Rezist. Opoziția civică, la fel ca și opoziția politică.

Sub greutatea crimei

Sub greutatea acestui omor, săvârșit în ziua de Crăciun, am trăit până acum. Și nu sunt motive care să sugereze că vom ridica asasinatul de pe conștiința românilor. Și că îl vom atribui adevăraților responsabili.

Palatul Victoria va fi luat cu asalt

Pe aceleași rețele de socializare a fost făcută o paralelă între evenimentele din decembrie 1989 și ceea ce urmează în România acestui sfârșit de an.

Orban ia bătaie de la Cioloș

Scorul dintre cei doi pe internet este năucitor. Dacian Cioloș îl calcă literalmente în picioare pe Ludovic Orban. În ceea ce priveste numărul de afișări. În ceea ce privește numărul de like-uri. Dar și de distribuiri. Ceea ce este straniu e că mesajele celor doi sunt de același tip. Nici conținutul și nici modul de exprimare nu diferă prea mult. Să fi devenit Cioloș peste noapte atât de popular în comparație cu Ludovic Orban? Sau explicația acestui fenomen paranormal trebuie căutată în altă parte?

Statul paralel a ucis și ucide

Trimisă de statul paralel. În misiune. Și teleghidată de o altă dronă, însuși premierul României, Mihai Tudose. Nici nu a venit bine și a reușit o primă performanță. 36 de milioane de euro mai puțin pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Sumă de care beneficiază ”industria”. Cum a reușit? Care sunt dedesubturile? Cine este acest Laurențiu Teodor Mihai, adus președinte la Casa Națională?

PNL, o nouă greșeală capitală

Inițial, procurorul general al României, Augustin Lazăr, a anunțat în mod ferm că va ataca noile legi la Curtea Constituțională.