miercuri, 26 septembrie 2018

Parchetul General a preluat dosarul polițistului suspectat de pedofilie! Bărbatul, cercetat și pentru o faptă din 2009 - victima, o fată de 14 ani!

Scandalul poliţistului pedofil ia amploare. Acuzat deja de trei agresiuni sexuale cu minori, Eugen Stan este bănuit că ar fi molestat şi în anul 2009, o adolescentă de 14 ani. Individul a mai fost cercetat în urmă cu doi ani într-un caz de perversiune, dosar plimbat între poliţii şi parchete şi aproape clasat, pentru că procurorii îi acuză pe poliţişti că nu le-au spus că suspectul este un om al legii. În plin haos, premierul a refuzat să-l demită pe şeful Poliţiei Române, găsit ieri de Carmen Dan drept ţap ispăşitor pentru tot ce s-a întâmplat în ultimele zile.

Premierul Mihai Tudose nu a dat curs cererii ministrului Carmen Dan de a-l sacrifica pe șeful IGPR în scandalul polițistului pedofil de la Brigada Rutieră București.

Scandalul ia amploare de la o zi la alta. Astăzi Parchetul General a anunțat că preia întreaga anchetă, în urma unor acuzații lansate de procurorii Parchetului Sectorului 5 la adresa polițiștilor Secției 18. Oamenii legii sunt cei care au înregistrat în anul 2016 plângerea unei femei, atacată în scara blocului, de Eugen Stan.

Deși în momentul când a vrut să o violeze pe femeie agentul purta uniformă pe dedesubtul unei haine, procurorii spun că nu au știut ce calitate are acesta. Susțin că anchetatorii au încercat să claseze dosarul, că nu le-au spus că suspectul este polițist și că atunci când au descoperit singuri că este om al legii, au trimis dosarul la Biroul de Control Intern. În acest caz se fac cercetări pentru perversiuni sexuale. Eugen Stan a fost arestat preventiv ieri pentru trei fapte de abuz sexual: cele ale fraților de 5 și 9 ani, abuzați în lift și cea din 2012, în care victimă este o copilă de 7 ani.

Acum, polițistul pedofil este suspectat că a atacat și o adolescentă în vârstă de 14 ani, în anul 2009. Surse din anchetă spun că la acea dată, Eugen Stan chiar a fost prins și legitimat în zona în care a fost molestată fata, însă a fost lăsat să plece.

Comenteaza aceasta stire

CONSTANȚA. Ambulanță lovită de mașina unui vitezoman - șoferul a fugit de la locul accidentului! FOTO
De Neptun TV 25 septembrie 2018

Pe Șoseaua Mangaliei în zona Doraly a fost acroșată de către un autoturism care circula cu viteză excesivă din sens opus și al cărui șofer pierzând controlul asupra volanului a pătruns pe contrasens unde a avut loc impactul.

Accident GRAV. Un tânăr din CONSTANȚA a murit! 6 victime!
De Neptun TV 23 septembrie 2018

„La fata locului au intervenit o autospecială de stingere, descarcerarea și 5 echipaje medicale SMURD și SAJ”, a transmis IGSU.

CONSTANȚA. Accident grav provocat de un adolescent - un băiat de 16 ani în comă, alți doi răniți grav! FOTO
De Neptun TV 22 septembrie 2018

Mașina condusă de tânărul de 17 ani a fost serios avariată. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările producerii accidentului.

Incendiu la un bloc de locuințe. O femeie a murit!
De Neptun TV 20 septembrie 2018

Incendiul nu s-a extins la vecinătăți.

Incendiu de proporții în Constanța: Trei case au fost cuprinse de flăcări
De Neptun TV 18 septembrie 2018

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Constanța, Anca Chiriță, cele trei case la care se intervene pentru stingerea incendiului sunt una lângă cealaltă.

CONSTANȚA. Încălțăminte contrafăcută, în valoare de peste 950.000 lei, confiscată în port
De Neptun TV 18 septembrie 2018

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali, au fost descoperit 1.600 perechi de încălțaminte susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute.

TRAGEDIE. Băiat de 14 ani, ucis de o mașină în timp ce traversa strada
De Neptun TV 16 septembrie 2018

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, accidentul s-a petrecut duminică, pe o stradă din comuna Stoina, județul Gorj.

O ambulanță care transporta pacienți a fost lovită de o mașină. Cinci persoane sunt rănite
De Neptun TV 10 septembrie 2018

Accidentul a avut drept cauză neasigurarea la efectuarea unui viraj.

ALERTĂ. Un TIR care transporta substanțe inflamabile, condus de un șofer BĂUT, s-a răsturnat
De Neptun TV 9 septembrie 2018

”Asigurăm măsurile PSI la fața locului, am intervenit cu trei autospeciale și un echipaj SMURD”, a spus Biriș.

CONSTANȚA. Sute de kilograme de legume și fructe fără documente, confiscate de poliția locală
De Neptun TV 8 septembrie 2018

Au fost astfel aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de 9.200 de lei. De asemenea, cele peste 170 de kg de legume și fructe, găsite asupra comercianților au fost confiscată, iar zona a fost igienizata.

Cadavrul unei femei a fost găsit într-un imobil cuprins de flăcări
De Neptun TV 8 septembrie 2018

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri.

O fetiță de 11 a recurs la un gest șocant după o ceartă cu părinții. Poliția a deschis o anchetă
De Neptun TV 6 septembrie 2018

„Este o anchetă în curs. O primă ipoteză ar fi că a avut o discuție în contradictoriu cu părinții, apoi s-a spânzurat. Așteptăm și rezultatul necropsiei”, a spus Zanfir.

CONSTANȚA. Amenzi pe bandă rulantă date de poliția locală
De Neptun TV 4 septembrie 2018

Activități similare se vor desfășura și în perioada următoare pentru asigurarea unui climat public civilizat.

JUDEȚUL CONSTANȚA. TRAGEDIE. Un muncitor a murit după ce a căzut de pe o schelă într-un țăruș metalic
De Neptun TV 3 septembrie 2018

Potrivit polițiștilor constănțeni, bărbatul lucra la un hotel aflat în renovare din stațiunea Olimp.

Trafic oprit pe un drum național. Un camion încărcat cu lemne a luat foc
De Neptun TV 3 septembrie 2018

Pompierii intervin pentru lichidarea incendiului.

Dosar mită pentru Prima Casă: Angajată ce a recunoscut fapta, trimisă în judecată în arest preventiv
De Mediafax 3 septembrie 2018

Anca Doriana Stan a recunoscut săvârșirea infracțiunii de care este acuzată. Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Tribunalului București.

TRAGEDIE. Trei persoane decedate, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un stâlp
De Neptun TV 2 septembrie 2018

Poliția cercetează cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.

ACCIDENT CUMPLIT în Ungaria! Doi români au murit, iar trei au fost răniți!
De Neptun TV 1 septembrie 2018

Doi români au murit și alți trei au fost răniți grav în urma unui accident rutier produs în vineri dimineața în Ungaria, între localitățile Cegled și Albertirsa, răniții fiind internați în prezent într-un spital din zonă.