miercuri, 21 august 2019

EXCLUSIV. PERCHEZIȚII ÎN CONSTANȚA. Traficanți de droguri și minore luați pe sus de mascați! GALERIE FOTO & VIDEO

Escortat de mascați, bărbatul fuge cât îl țin picioarele ca să nu fie filmat de jurnaliști. La 6 dimineața, polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, sprijiniți de jandarmi, au intrat peste el în apartamentul din Faleză Nord în care locuia. El și amicul său au fost luați pe sus. Mascații au intrat cu forța în locuință. Au spart ușa, pentru că suspecții refuzau să deschidă.

Anchetatorii spun că membrii grupării făceau trafic de droguri, în special etnobotanice. Într-adevăr, în locuințele lor au fost găsite substanțe psihotrope.

Traficul de droguri nu era singura ocupație a suspecților, spun anchetatorii. Cei șase bărbați ar fi fost și proxeneți, iar unele dintre fetele care se prostituau pentru ei sunt minore. De altfel, în apartamentul din Faleză Nord, a fost găsită o adolescentă de 14 ani. Fata a fost dusă și ea la audieri, împreună cu cei șase bărbați. Vecinii spun că bănuiau că în locuința respectivă se petrece ceva suspect.

„Era multă gălăgie. Se auzea sunet de uși trântite, bătaie, înjurături, mereu coborau pe scări. De dimineață, când a venit poliția, am auzit o ușă spartă, așa m-am trezit din somn“, a povestit o locatară.

Din cele trei case, anchetatorii au luat mai multe probe. La finalul audierilor, anchetatorii vor decide dacă suspecții vor fi reținuți pentru 24 de ore.

Galerie foto

Ar putea sa va intereseze:

Comenteaza aceasta stire