duminică, 25 august 2019

Petru Filip interimar la conducerea Senatului după revocarea lui Mircea Geoană - update

 Mircea Geoană este de astăzi, un simplu senator independent. El a fost revocat, din funcția de președinte al Senatului, pe care a ocupat-o în ultimii 3 ani, iar puterea și opoziția își dispută acum acest fotoliu. În competiție a intrat și UDMR, care îl propune pe Marko Bela al doilea om în stat.

 Revocarea lui Mircea Geoană a declanșat lupta pentru șefia Senatului. USL și PDL revendică scaunul de președinte, însă și-au găsit un nou combatant în UDMR. Partenerii de guvernare ai democrat liberalilor nu susțin un candidat al coaliției, ci doresc să își impună propriul om. Ei cred că persoana potrivită ar fi Marko Bela, însă acesta nu are susținerea tuturor colegilor de partid. Pentru revocarea lui Mircea Geoană au votat 112 senatori, 2 au fost împotrivă, iar 5 s-au abținut. După ce a rămas fără funcție, Geoană a declarat că va ataca revocarea la Curtea Constituțională. Propunerea USL pentru funcția lui Geoană rămâne Titus Corlățean, în timp ce mai mulți senatori PDL îl văd pe Vasile Blaga al doilea om în stat. Până când senatorii vor alege un nou președinte, funcția va fi deținută interimar de vicepreședintele Senatului, democrat – liberalul Petru Filip.

Comenteaza aceasta stire