De mâine, coaliţia PDL-UDMR-UNPR poate fi asemuită cu atotstăpânitorul Partid Comunist Român. Şi asta pentru că cele două camere ale Parlamentului României nu vor mai avea Opoziţie. Senatorii şi deputaţii USL s-au retras astăzi, în premieră, pentru România, de la dezbaterile legislative şi de la votarea legilor. La Senat, cu Vasile Blaga în jilţul prezidenţial, puterea nu valorează prea mult în ecuaţia politică a momentului. Protestul Opoziţiei duce la probleme mari în formarea cvorumului, iar legile nu vor putea trece dacă puterea nu va strânge 68 de voturi. Reprezentanţii puterii critică însă protestul opoziţiei, pe care îl cataloghează drept grevă de lux. Parlamentarii USL spun însă că, cei care au şi alte surse de venit îşi vor dona indemnizaţia de parlamentar. Astăzi, în şedinţa USL, s-a decis exact cum se va desfăşura protestul parlamentar. Astfel, senatorii şi deputaţii Opoziţiei vor fi prezenţi la toate şedinţele de plen, unde vor vorbi despre protest, după care vor părăsi sala. USL va asigura o prezenţă minimă la comisiile parlamentare şi în Birourile Permanente.
In greva sunt ei dintotdeauna: sa dormi in Parlament sau sa stai degeaba e totuna. Ar fi trebuit sa-si dea demisia. Ar fi fost altceva pentru ei!
Timpul trece, leafa merge, ei se fac ca muncesc si cand, de fapt, dorm. Dorm pe banii statului, dorm fara nicio remuscare vis-a-vis de banii poporului, de faptul ca nu conteaza deloc cei care i-au votat si i-au trimis acolo. Acum au inventat faza cu greva ca sa aiba justificare in fata electoratului: "Ce, ma', ce eram sa fac daca sunt in greva? Normal ca dorm!"
Ultima actualizare la 02:20, Marti 22 May
| 17.05 | 18.05 | 21.05 | |
|---|---|---|---|
| EUR | 4.4435 | 4.4421 | 4.4408 |
| USD | 3.495 | 3.4981 | 3.4767 |
| Lira sterlina | 5.5488 | 5.5343 | 5.5015 |
| Gramul de aur | 173,93 | 178,68 | 177,78 |