luni, 15 iulie 2019

'Politically Correct' despre isteria autonomiei lui Kelemen Hunor

'Politically Correct' despre isteria autonomiei lui Kelemen Hunor

                                                                                                  Editorial de Silviu Molnar

Într-o Uniunea Europeană, în care cuvintele de ordine, măcar principial, sunt coeziune, cooperare între națiuni, piață comună sau libera circulație a cetățenilor, a mărfurilor și a capitalului, abordarea steagului Ungariei în Sfântu Gheorghe, pentru a celebra ocuparea Ardealului de Nord de către trupele hortyste, este un gest de frondă aproape ridicol.

Aspirațiile minorității maghiare privind obținerea autonomiei  teritoriale este un gest cu o importantă semnificație politică, dar utopic din punct de vedere practic. Este laitmotivul care aduce voturile necesare accederii reprezentanților maghiarimii din Transilvania în funcții politice, aceștia agitând, de-a dreptul provocator,  la fiecare ciclu electoral, stindardul autonomiei. Întreținută și cultivată constant de statul ungar, ideea autonomiei administrative a unei părți a Transilvaniei provoacă tensiuni în această zonă geopolitică a Europei, unde interesele rusești se întâlnesc cu cele europene și nord- atlantice.

Din punct de vedere geopolitic, autonomia unei regiuni membră a NATO și a Uniunii Europene este aproape imposibilă. Și asta pentru că, în primul rând, negocierile diplomatice care au făcut posibile aderarea la NATO și la Uniunea Europeană au impus respectarea prevederilor Tratatului de Pace de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, în care granițele naționale din Europa sunt cele cunoscute și acceptate astăzi. Singura zonă în care s-a acceptat modificarea granițelor e fostul spațiu iugoslav, un teritoriu care la acel moment nu avea aspirația de a accede în UE sau NATO. Atât diplomația europeană, cât și cea transatlantică au impus, ca o condiție pentru a fi  stat membru al celor două organisme politice, respectarea cu strictețe a reglementărilor Conferinței din 1947, de la Paris. Mai mult, înainte de intrarea în  structurile NATO, orice stat a trebuit să încheie așa-zise „Tratat de Bună Vecinătate”, prin care viitorii membrii NATO au fost obligați să renunțe la orice revendicări teritoriale de la țările învecinate. În acest caz, ideea vehiculată de unii lideri maghiari conform căreia autonomia teritorială ar fi primul pas spre alipirea la Ungaria este, așa cum am mai spus, doar o utopie. Mai mult, statul ungar nu va putea să revendice deocamdată viitoarele teritorii vizate de autonomie, pentru că și Ungaria, ca membru NATO și al UE trebuie să respecte condițiile impuse la aderare.

În altă ordine de idei, celebrarea invadării Transilvaniei de Nord, adică cinstirea unei acțiuni a unui guvern fascist, precum cel al lui Miklós Horthy, care a condus Ungaria  în perioada interbelică și în timpul celui de al doilea război mondial, este un afront adus nu numai românilor, ci tuturor națiunilor care au încercat să oprească alianța celor mai nocive, criminale și distructive ideologii, ce au marcat vreodată istoria omenirii. Este un scuipat pe obrazul europenilor și o jignire adusă principiilor care stau la baza Uniunii Europene.

Legat de acest eveniment, Kelemen Hunor clama, acum câteva zile: „Să aducem Catalonia în Ardeal“. Ar fi inutil și nepractic să îi explicăm în aceste rânduri diferențele istorice dintre problema catalană și imaginara problemă a autonomiei Transilvaniei. Eu, în schimb, l-aș întreba: „Stimate domnule Kelemen, dacă tot vorbești despre faptul că, în ceea ce privește lupta pentru autonomie, Transilvania trebuie să se transforme într-o Catalonie, dumneata, ca pretins lider politic al minorității maghiare, în cazul unui eșec, ești gata să suporți consecințele precum premierul Cataloniei, Carles Puigdemont, care riscă să fie judecat pentru trădare? Pentru că dacă nu ai de gând să îți asumi un asemenea risc, declarația dumitale nu e una politică, ci una de agitator, care își conservă cariera politică pe seama ideii de dezbinare!”

 

Comenteaza aceasta stire