miercuri, 17 iulie 2019

Povestea unui prost cu diplomă

Povestea unui prost cu diplomă

Din primul an de școală ți se spune că ai de ales. Pui mâna pe carte sau ai face bine să înveți să fluieri, pentru că ai să ajungi cioban la oi. Nu ai ciobani în familie și știi sigur că nu vrei să devii primul.

Cu gândul ăsta în cap, înveți să faci bastonașele cât mai drepte și calculele cât mai corect. Încet, îți dai seama că faci asta mai bine decât o mare parte dintre cei închiși cu tine în aceeași sală de clasă întunecoasă.

Răspunsuri de la un „prost cu diplomă“

Timpul trece. Ți se spune că „ai cap pentru matematică“ sau că „ai mână pentru scris“. Alegi să fii mai atent cu unele materii și să le ignori pe altele. Din umbră, părinții îți aprobă deciziile și te ghidează cu mâini blânde. Într-un final, dai primul tău examen. Treci hopul fără probleme și ajungi elev la cel mai apreciat liceu din oraș. Ai scăpat de ciobănie.

La liceu găsești aceleași clase întunecoase pe care le împarți cu o parte dintre foștii tăi colegi. Învățatul devine singura cale de a scăpa de acolo. Vrei să pleci cât mai departe, iar părinții te încurajează să o faci. Urmează ani de meditații, plătite cu bani grei. Urmează o altă serie de examene pe umerii cărora ajungi să pui mai târziu responsabilitatea pentru primele tale fire de păr alb.

Depășești și pragul ăsta. Urmează o vară în care sufletul îți plutește. Urmează să pleci departe de casă. Urmează să ți se întâmple lucruri pe care le vei povesti nepoților când vei fi bătrân. Toți sunt mândri de tine și de reușita ta. Râzi când te gândești că ai fi putut deveni cioban.

 

Odată cu primele ploi de toamnă ajungi la facultate. Ți se dă în primire un pat strâmb într-o cameră de cămin de trei metri pe patru, pentru care ai dat șpagă o groază de bani. O împarți cu un necunoscut și cu prietena lui. El e ok. Ea spală crenvurști cu detergent, înainte de a-i pune la raft și nu știe tabla înmulțirii.

Primul curs se ține într-un amfiteatru enorm, dar la fel de întunecos ca fostele tale săli de clasă. Un domn, care se prezintă ca decan (ce o mai fi și aia!) al instituției ține un discurs. Ești încurajat să aplauzi, deși omul ăla îți spune fără prea multe ocolișuri că ești un dobitoc și că pentru tine nu există un viitor. Evident, nu-l crezi!

Primul an se încheie fără prea multe dificultăți. Ai chiulit de la cursuri, dar ai făcut  rost de cursuri de la „tocilari“. Ai intrat în panică cu câteva zile înainte de sesiune și ai petrecut nopți și zile în șir cu ochii în mii de foi al căror conținut îți era aproape străin. Treci de primul an fără probleme.

Anul următor afli că sute de studenți au intrat la aceeași facultate ca tine fără să dea vreun examen. „Pe dosar“, ți se spune. Ți-e ciudă, dar te consolezi spunându-ți că stai într-o cameră de cămin mai mare. Afli că împarți patru paturi cu șapte oameni. Deja dai lecții de supraviețuire bobocilor. Bucata de pâine presărată cu vegeta devine simbolul libertății tale și una poveștile pe care le vei spune la bătrânețe. Înveți să înveți câteva mii de pagini în câteva zile. Termini anul la limită.

În cel de-al treilea an îți iei primul loc de muncă. Câștigi o groază de bani, pe care îi împrăștii fără griji în toate direcțiile. Ajungi să crezi că facultatea e o pierdere de timp și stresul asociat ei nu-și are rostul. Te cerți cu părinții pentru că nu vor să înțeleagă asta. Te prezinți tot anul la două examene. Le pici. Apoi se întâmplă ceva. Realizezi că mintea începe să îți putrezească, că banii sunt mai puțin valoroși decât credeai și că, prin natura lui, jobul tău te dezumanizează.

Te întorci la facultate. Tot în anul trei. Ești colegul celor care au intrat „pe dosar“. Printre ei afli persoane care nu au trecut Bacalaureatul din prima. Ți se pare scandalos. Unii dintre ei încep să ia cursursurile de la tine și realizezi siderat că tu ești „tocilarul“.

Ajungi în ultimul an. Nu îți aduci aminte mare lucru din el. Ești agitat. Alergi ca un nebun în toate direcțiile pentru a scăpa de restanțe. O parte din ele sunt din primul an. Îți pregătești lucrarea de licență cu un profesor pe care, în toată viața ta, l-ai văzut o singură dată.

Reușești să o termini la timp, dar mai ai patru restanțe așa că nu ai dreptul de a participa la examenele finale. Între timp, rectorul hotărăște că diploma pe care o vei primi va fi identică cu cea a celor care au intrat „pe dosar“. Refuzi îndârjit! Faci grevă alături de alții – mai mulți decât credeai – care au aceeași problemă ca tine. Între timp, scapi de restanțe. Frângi voința rectorului.

Îți prezinți lucrarea de licență în fața unei comisii dure. Ești îmbrăcat „la costum“, dar cu părul lung, despletit în semn de sfidare. Timpul se scurge cu rapiditate, dar gura ta nu se oprește nici măcar o clipă. Ai băut trei doze de energizant și o cafea tare cu câteva minute înainte de a ajunge în fața lor. Ești anunțat că ai trecut și vei primi hârtia la care ai visat. Ești bucuros, dar parcă ești gol pe dinăuntru. Bei un whiskey cu colegii tăi, pe care nu ai să-i mai vezi vreodată. Te duci acasă și dormi trei zile. Visezi că ești cioban.

La televizor se vehiculează de ceva timp informații despre o „criză economică“. Le-ai ignorat până acum, dar de când încerci să obții un loc de muncă te lovești mereu de refuzuri. De la bun început ai știut că Statul nu îți va oferi un loc de muncă. Piața privată este inundată de tine și de colegii tăi și, în același timp, scade în dimensiuni într-un ritm alarmant. Nimeni nu intervine pentru a rezolva în vreun fel problema.

Obții, cu greu, un post într-un domeniu ce nu are vreo legătură cu diploma ta. E „pentru supraviețuire“, îți spui ție și le spui și celorlalți. Trec luni bune și nu primești niciun ban.

Pleci în vizită acasă. Ai tăi te tratează ca pe un adult și, fără prea multe menajamente, îți spun să ai în vedere o întoarcere acasă. Ți se rupe inima în bucăți când decizi să lași șase ani de viață în urmă, dar în minte îți sună fără oprire cuvintele: „decât gloabă la oraș, mai bine cal de curse în satul meu“. 

Te înapoiezi în locul de unde ai pornit. Ești singur, nu ai un loc de muncă și simți că înnebunești stând toată ziua în casă. Devii voluntar. Cu puțin noroc, după opt luni îți găsești un loc de muncă într-un oraș mai mare. Meseria pe care o practici nu are nicio legătură cu diploma pe care o ții acasă, aruncată printre alte acte. Hârtia se devalorizează pentru că facultățile au în continuare o politică inflaționistă și scot anual sute sau mii de „specialiști“ pe o piață la fel de fragilă, incapabilă să îi absoarbă.

După cinci ani te uiți în urmă și te hotărăști să scrii despre lucrurile astea. Îți dai seama că ai fi putut fi un cioban bogat. Realizezi cu stupoare că ești un prost cu diplomă!

La fel ca mine.

Ar putea sa va intereseze:

Comenteaza aceasta stire