luni, 18 iunie 2018

Premieră pentru polițiștii din România! Agenții patrulează cu Segway - FOTO

De Mediafax 12:38, 19 mai 2017 185 vizite Eveniment
Premieră pentru polițiștii din România! Agenții patrulează cu Segway - FOTO

Polițiștii locali din Cluj au primit astăzi un vehicul neconvențional de tip Segway, cu care vor patrula non-stop în Parcul Central.

”La început e greu, până te obișnuiești, dar după ce te-ai obișnuit și ai făcut câteva ture, e în regulă. Până acum mergeam pe jos 6 – 7 kilometri pe zi”, spune un polițist. 

Polițiștii vor patrula cu robotul de transport, prin Parcul Central, vehiculul având o viteză maximă de 20 de kilometri pe oră.

Șeful Poliției Locale din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, Marcel Bonțidean, a declarat că deplasarea este mult mai rapidă cu noul vehicul, se acoperă o rază mai mare de acțiune de către polițiștii locali, iar intervenția este mult mai promptă.

”În ceea ce și-a propus Poliția Locală referitor la apropierea de cetățean, rezolvarea cât mai rapidă a problemelor acestuia, începând de vineri a fost pus în funcțiune un robot de transport, un vehicul neconvențional de tip Ninebot Elite Segway, care va fi folosit în Parcul Central al municipiului Cluj-Napoca. S-a dovedit că deplasarea este mult mai rapidă, se acoperă o rază mai mare de acțiune de către polițiștii locali, iar intervenția este mult mai promptă. Robotul de transport a costat 14.000 de lei și prinde o viteză maximă de 20 de km/h. Va fi dotat cu girofar și claxon. Un astfel de vehicul este o premieră pentru polițiștii locali din România”, a spus Bonțidean.

Robotul de transport va fi folosit non-stop în misiuni de patrulare, de depistare a persoanelor care încalcă legea, care parchează ilegal, a cerșetorilor, dar și la intervenții în traficul aglomerat, pentru că polițiștii locali se pot deplasa mai ușor și mai rapid decât cu o mașină..

”Este și eficient din punct de vedere al poluării, fiind unul electric, are o autonomie de 25 de kilometri și se încarcă în patru ore, de la o priză normală. Poate fi utilizat pe asfalt, drumuri drepte neasfaltate, gazon, drumuri pietruite, are asistență la urcat și coborât trepte. Ne-am inspirat de la polițiile străine, a fost ideea primarului Emil Boc după o vizită în străinătate să achiziționăm astfel de mijloace de deplasare”, a declarat șeful Poliției Locale a Primăriei Cluj-Napoca.

Rafael Ghib, unul dintre polițiștii locali desemnați să folosească noul mijloc de transport, a declarat că nu a fost greu să-l folosească.

”La început e greu, până te obișnuiești, dar după ce te-ai obișnuit și ai făcut câteva ture e în regulă. E manevrabil, te descurci. Ne ajută foarte mult în misiunile de patrulare din parc, pentru că în scurt timp ajungi peste tot, dintr-un loc în altul. Până acum mergeam pe jos, cam 6 – 7 de kilometri pe zi”, a spus acesta.

Colega sa, Voichița Mărincuș, a declarat că a avut nevoie de câteva minute să folosească robotul de transport și să își mențină echilibrul.

”Nu este greu de manevrat, este ca mersul pe bicicletă, am fost foarte încântată. Devenim mai eficienți, putem răspunde mult mai rapid dacă avem sesizări de la dispecerat, decât pe jos”, a spus Mărincuș.

Primăria Cluj-Napoca va mai achiziționa astfel de mobile de transport pentru zonele pietonale și alte parcuri din municipiu.

Galerie foto

Comenteaza aceasta stire

Militarul dispărut zilele trecute, găsit mort pe plaja de la Vadu. Ce au mai descoperit autoritățile este șocant
De Neptun TV 13 iunie 2018

Potrivit IPJ Constanța, bărbatul decedat este militarul dispărut în urmă cu câteva zile.

Copilul dispărut ieri în apele mării de la Corbu, a fost părăsit de părinți. Ce spun despre el psihologii
De Neptun TV 11 iunie 2018

Reprezentanții ISU Dobrogea au informat că la fața locului a fost trimis un echipaj de scafandri, care au căutat până la lăsarea întunericului.

INCENDIU la clubul Ego din MAMAIA. Pompierii au intervenit în forță
De Neptun TV 9 iunie 2018

Clubul se află în nordul stațiunii Mamaia.

Autocar înmatriculat în România, cu 48 de pasageri, accident lângă Vidin! 11 români RĂNIȚI
De Neptun TV 7 iunie 2018

De asemenea, reprezentanții ambasadei au contactat compania de transport, iar în urma discuțiilor, s-a stabilit faptul că un alt autocar al companiei va prelua toți pasagerii.

Momente de groază pentru o familie din Mangalia. Fiica lor a dispărut
De Antonia Maer 5 iunie 2018

Indiciile din jurul dispariției tinerei de 26 de ani i-a făcut pe cei apropiații săi să se gândească la o tragedie.

CONSTANȚA. O mașină a ars ca o torță. VIDEO
De Neptun TV 5 iunie 2018

Imaginile vorbesc de la sine!

CONSTANȚA. LOCUL BLESTEMAT. O femeie a ajuns în stare gravă, în urma unui accident rutier. În același loc au murit doi tineri! GALERIE FOTO
De Neptun TV 3 iunie 2018

Incidentul s-a produs la intersecția străzilor Decebal cu Mircea cel Bătrân din Constanța.

CONSTANȚA. S-a urcat la volan după ce a băut și a ajuns în ZID! Apoi la spital. Un șofer și-a făcut mașina praf!GALERIE FOTO
De Neptun TV 1 iunie 2018

Acesta a pierdut controlul direcției de mers către dreapta, intrând în coliziune cu un imobil.

JUDEȚUL CONSTANȚA. O tânără a murit, alte trei persoane rănite după explozia unui cauciuc! GALERIE FOTO
De Neptun TV 31 mai 2018

În urma accidentului, una dintre victime s-a aflat timp de mai multe minute în stop cardiac.

JUDEȚUL CONSTANȚA. Marea face încă o victimă! Un bărbat a murit înecat la Eforie! Imagini cu puternic impact emoțional
De Neptun TV 28 mai 2018

Acesta a fost scos dintre valuri de oameni, la fața locului ajungând de urență, echipajele medicale de salvare.

Incendiu puternic la o școală! O parte din acoperiș s-a prăbușit. Instituția de învățământ nu avea autorizație de securitate la incendiu. GALERIE FOTO
De Mediafax 28 mai 2018

Flăcările se manifestau generalizat la acoperiș, existând degajări mari de fum, iar o parte din acoperișul clădirii s-a prăbușit, fiind afectată structura din lemn a acestuia.

CONSTANȚA. Descoperire macabră într-o unitate militară: un tânăr s-a împușcat în cap cu arma din dotare
De Neptun TV 27 mai 2018

“La ultima testare psihologică susținută în anul 2018, militarul a fost declarat apt”, au mai precizat reprezentanții SMFN.

CONSTANȚA. Femeie găsită moartă în casă - polițiștii au deschis o anchetă!
De Neptun TV 23 mai 2018

Femeia decedată se numește Ana C. și, din primele informații, se pare ca ar fi administratorul unei societăți cunoscute în Constanța.

CARNAGIUL DIN UNGARIA. Imagini șocante filmate înainte de accidentul în care nouă români au murit: șoferul făcea LIVE pe Facebook! VIDEO
De Neptun TV 23 mai 2018

La un moment dat, șoferul intră pe contrasens și nu pare să vadă că din față vine un camion, iar pe finalul înregistrării, se observă momentul impactului dintre microbuz și camion.

Accident grav în Ungaria, în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în România: nouă persoane au murit! FOTO
De Neptun TV 22 mai 2018

Microbuzul s-a izbit în camion pe o autostradă ce lega Vama Nădlac de Budapesta. Totodată, și Ministerul Afacerilor Externe a emis un comunicat de presă în care susține că microbuzul a intrat în depășire cu viteză.

Incendiu violent la sediul Iridex din Medgidia FOTO+VIDEO
De Neptun TV 21 mai 2018

Magazia firmei de salubrizare și toate bunurile din interior au fost mistuite de flăcările care riscau să se extindă. Focarul a fost stins după aproximativ trei ore.

JUDEȚUL CONSTANȚA. O femeie a fost găsită fără suflare! Cadavrul zăcea într-o mașină de două zile! FOTO+VIDEO
De Neptun TV 20 mai 2018

O femeie de aproximativ 48 de ani a fost descoperită moartă într-un autoturism parcat și închis.

JUDEȚUL CONSTANȚA. IMAGINI ȘOCANTE! Tânăr mort în accident rutier. Imagini de film de groază! FOTO+VIDEO
De Neptun TV 20 mai 2018

Accidentul rutier a avut loc pe DN22 la Hanul Morilor, în județul Constanța. Un autoturism înmatriculat în Vrancea, condus de un tânăr a intrat în coliziune cu un autobuz oprit la trecerea de pietoni.