sîmbătă, 17 august 2019

Președintele Consiliului Județean Argeș este în stare gravă, după ce a suferuit un a infarct - update

Președintele Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu,  care a făcut un atac de cord la scurt timp după ce judecătorii au anunțat arestarea lui pentru 29 de zile, este în stare gravă, dar stabilă, spun medicii. Constantin Nicolescu a fost internat la Spitalul Floreasca din Capitală. Liderii social democrați  susțin că  arestarea liderului PSD Argeș este un abuz, în spatele căruia se află președintele Traian Băsescu. Și cum un rău nu vine niciodată singur, soția președintelui a leșinat în momentul în care a aflat că soțului ei a făcut infarct. După câteva ore, în care a fost reținut, eliberat și arestat, președintele Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu a plecat de la tribunal pe targă.  Acesta a făcut atac de cord dar și un mini accident cerebral la scurt timp după ce judecătorii au decis arestarea sa preventivă pentru 29 de zile. Medicii au decis să fie transferat la Spitalul Floreasca din Capitală.  Șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului de Urgență Floreasca, Șerban Brădișteanu, a anunțat că situația lui Constantin Nicolescu, este stabilă, dar starea arterelor coronare este gravă. În plus, acesta a spus că președintele Consiliului Județean Argeș va avea nevoie de o intervenție chirurgicală pe cord deschis, în câteva zile. Soția lui Constantin Nicolescu a leșinat pe holul instanței în momentul în care a aflat că soțul ei a suferit un infarct, astfel că o a doua ambulanță a fost direcționată spre Tribunalul Argeș. Femeia a fost internată în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Pitești, unde primește îngrijirile medicale necesare unui pacient bolnav de diabet. Și una dintre fiicele lor a avut nevoie de ajutorul medicilor. Președintele CJ Argeș a fost reținut miercuri în urma unor percheziții efectuate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Liderii social democrați au declarat că  arestarea  lui Constantin Nicolescu, este un abuz în spatele căruia se află președintele Traian Băsescu și au afirmat că  PSD va reacționa în consecință printr-un protest în fața sediului DNA..

Constantin Nicolescu este acuzat că, în 2006, a accesat un program PHARE pentru reabilitarea a patru școli, folosind acte fictive în cererea de finanțare. Procurorii DNA spun că acesta ar fi primit de la una dintre firmele de construcții, 60 de mii de lei. Seara trecută, lui Constantin Nicolescu i-a expirat ordonanța de reținere pentru 24 de ore, fiind pus în libertate. La scurt timp, însă, instanța a acceptat cererea procurorilor DNA de a emite mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, așa că președintele Consiliului Județean Argeș se va  întoarce în arest. Avocații apărării așteaptă motivarea instanței pentru a formula un recurs, ce va fi judecat la Curtea de Apel din Pitești, cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare.

Comenteaza aceasta stire