Probleme în judeţul Constanţa din cauza zăpezii

14:21, 27 ianuarie 2012 Social


Pe lângă drumuri, zăpada a închis şi aproape 50 de şcoli din judeţul Constanţa. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, 46 de unităţi de învăţământ şi-au suspendat activitatea, iar alte patru şi-au redus orele. Viscolul a lăsat fără curent electric localităţile Darabani, Vâlcele, Cotu Văii şi Coroana. Primele trei nu au nici apă, pentru că pompele de alimentare funcţionează pe bază de energie electrică. Reprezentanţii SC RAJA SA spun că, deocamdată, oamenii nu au fost afectaţi pentru că rezervele de apă ajung pentru patru zile. Mersul trenurilor a fost şi el afectat de condiţiile meteo nefavorabile. Linia directă Bucureşti - Constanţa este în continuare închisă. Ruta folosită acum este cea prin Ploieşti-Buzău-Feteşti. Situaţia în Porturi este neschimbată de două zile. Acestea vor rămâne închise până când condiţiile meteo vor permite reluarea activităţii. Singura cale de transport care nu are serios de suferit este cea aeriană. Aeroportul Mihail Kogălniceanu este deschis traficului. În această dimineaţă, o aernovă Carpatair a decolat spre Timişoara. E drept, cu o întârziere de 40 de minute, cauzată de operaţiunile de dezgheţarea a avionului. Pentru restul zilei sunt programate doar zboruri cargo.

Autor: Anca Huian

Ar putea sa va intereseze:


Comenteaza aceasta stire



(nu va fi publicat)

captcha

Prin postarea unui comentariu sunteti de acord cu termenii si conditiile de utilizare