joi, 22 august 2019

Procesul deschis de Claudiu Tusac împotriva ordinului prefectului, prin care acesta l-a eliberat din funcția de primar al Mangaliei, poate fi strămutat

Procesul deschis de Claudiu Tusac împotriva ordinului prefectului, prin care acesta l-a eliberat din funcția de primar al Mangaliei, poate fi strămutat

Procesul de la Tribunalul Constanța deschis de  Claudiu Tusac împotriva ordinului prefectului, prin care acesta l-a eliberat din funcția de primar al Mangaliei, poate fi strămutat. Asta după ce reprezentantul Guvernului în teritoriu a cerut ca dosarul să se judece la o altă instanță din țară. Claudiu Tusac spune că în acest fel prefectul i-a jignit pe magistrații constănțeni. Înalta Curte de Casație și Justiție va judeca cererea de strămutare abia pe 19 ianuarie anul viitor. Dacă se va admite strămutarea, judecarea dosarului poate fi amânată până în primăvară, spun avocații. Tocmai de aceea, apărătorii lui Claudiu Tusac au cerut instanței supreme să judece cererea prefectului mai devreme. Claudiu Tusac a fost eliberat din funcție de către repezentantul Guvernului în teritoriu pe 14 noiembrie, pe motiv că Agenția Națională de Integritate ar fi descoperit că e incompatibil. Primarul spune însă că va dovedi în instanță că instituțiile din subordinea Guvernului comit un abuz. Atribuțiile primarului demis au fost preluate în prezent de viceprimarul Sorin Andrei.

Ar putea sa va intereseze:

Comenteaza aceasta stire