miercuri, 19 decembrie 2018

Profesorii vor să boicoteze Evaluarea Națională: 'E momentul să acționăm!'

Profesorii vor să boicoteze Evaluarea Națională: 'E momentul să acționăm!'

Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS) susține că 83% dintre cadrele didactice sucevene s-au pronunțat pentru neparticiparea la Evaluarea Națională, în timp ce ISJ Suceava arată că nu a fost notificată de neprezentarea la examene a cadrelor didactice desemnate.

Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava arată, într-un comunicat de presă, că în urma centralizării rezultatelor referendumului privind neparticiparea la Evaluarea Națională și Bacalaureat din 178 de unități școlare, 83 la sută dintre cadrele didactice sucevene s-au pronunțat în favoarea neparticipării la examenele naționale, scrie Mediafax.

“Apreciem că numărul masiv de cadre didactice care optează pentru neimplicarea în examenele naționale reprezintă pentru noi, ca structură, direcția pe care trebuie să o urmăm. Așadar, în condițiile în care Guvernul nu a venit cu soluții clare cu privire la problemele ridicate de sindicatele din învățământ, Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava boicotează Evaluarea Națională”, se arată în comunicat.

ASIS adaugă că această decizie a fost adusă la cunoștința ministrului Educației, Adrian Curaj, și a secretarului de stat pentru învățământul preuniversitar, Monica Cristina Anisie.

Sindicaliștii susțin că angajații sistemului din învățământ s-au convins că OUG privind salarizarea din sistemul bugetar face diferența între familiile ocupaționale, aspect care creează o discriminare.

"Considerăm că e momentul să acționăm acum și nu la începutul anului școlar 2016-2017”, se mai arată în comunicatul ASIS, potrivit căruia "acțiunea nu este îndreptată împotriva elevilor”, ci reprezintă un semnal către Guvernul Cioloș că "subfinanțarea învățământului românesc și desconsiderarea unui domeniu considerat prioritate națională nu mai pot continua în aceste condiții”.

Pe de altă parte, Inspectoratul Școlar Suceava arată că sindicaliștii nu au notificat oficial ISJ privind o eventuală neparticipare la exemenul care începe luni.

"Sindicatele nu ne-au informat direct cu privire la o boicotare a Evaluării Naționale”, a declarat inspectorul școlar adjunct al județului Suceava, Gabriela Scutaru. Potrivit acesteia, sâmbătă după- amiaza s-au tras la sorți comisiile din centrele de evaluare a lucrărilor scrise la Evaluarea Națională, fiind desemnați câte cinci membri pentru fiecare comisie.

Totodată, câte 120 de profesori vor evalua lucrări la probele de limba și literatura română și matematică.

Comenteaza aceasta stire

Minivacanța de 1 Decembrie 2018 pentru elevi. Câte zile vor fi liberi
De Neptun TV 27 noiembrie 2018

Elevii nu vor merge la școală vineri, în 30 noiembrie, zi de sărbătoare legală – Sfântul Andrei.