vineri, 26 aprilie 2019

PROGNOZĂ METEO. Vine o iarnă grea - când se anunță ninsori, viscol și ger cumplit, cum va fi vremea în decembrie

PROGNOZĂ METEO. Vine o iarnă grea - când se anunță ninsori, viscol și ger cumplit, cum va fi vremea în decembrie

Vremea din România se va afla, în următoarea lună și jumătate, în zona de confluență a doi factori climatologici, respectiv furtunile din Oceanul Atlantic și Marea Mediterană, ce aduc valori termice mai ridicate și umezeală, și o masă de aer foarte rece dinspre zona arctică, a declarat directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu, la un forum de specialitate, citată de Agerpres.

 "Ca să ne facem o idee la ce ne-am putea aștepta în perioada următoare, trebuie să ne uităm la câțiva parametri de la nivelul emisferei nordice. Trebuie să fac precizarea că, întotdeauna când facem o prognoză meteorologică cu anticipație din ce în ce mai mare, trebuie să ne uităm la o arie din ce în ce mai mare. Lipsa de gheață în zona polară ar putea încercui vortexul polar, acea zonă cu vânturi foarte puternice. Încercuirea acestui grup de vânturi puternice care determină masa de aer foarte rece să rămână în zona arctică favorizează această pătrundere a maselor de aer foarte reci înspre Europa, bineînțeles și către continentul nord-american. Acesta ar putea fi un semnal pentru posibile episoade cu temperaturi foarte scăzute în zona euro-asiatică. De asemenea, un alt parametru după care ne uităm în această perioadă este extinderea suprafeței acoperită cu strat de zăpadă din zona euro-asiatică. Se observă că, în ultimele luni, această extindere a fost minimă comparativ cu anii precedenți. Nu este un semnal favorabil pentru ceea ce ar putea să se întâmple, pentru că acest parametru, împreună cu ceea ce am arătat mai devreme, generează o masă de aer foarte rece în partea de est și sud-est a Europei, deci inclusiv și asupra țării noastre", a explicat Georgescu.

Temperaturi scăzute

Directorul ANM, citat de Agerpres, a punctat faptul că un alt factor foarte important îl reprezintă temperatura apei Oceanului Atlantic și a Mării Mediterane, temperatură care este mai mare decât în mod normal în această perioadă, ceea ce înseamnă că sunt favorizate formările de furtuni.

"Țara noastră se va situa, cel puțin în următoarea lună - o lună și jumătate la zona de confluență între doi factori care vor încerca să domine această regiune a Europei, respectiv furtunile dinspre Oceanul Atlantic și Mediterană, care aduc temperaturi mai ridicate și mai multă umezeală, și zona de aer foarte rece asociată cu presiuni atmosferice ridicate, care va aduce la noi perioade mai secetoase și temperaturi mai scăzute", a susținut oficialul ANM.

Vreme blândă în noiembrie

Potrivit sursei citate, la nivelul lunii noiembrie, în România valorile termice maxime vor scădea cu 4 - 5 grade Celsius, dar rămân în registrul pozitiv.

"Din punct de vedere climatologic, în luna noiembrie va fi normal, cu temperaturi care vor scădea față de luna octombrie cu 4-5 grade, dar care rămân totuși pozitive. Pe de altă parte, vor fi precipitații care, pe zona de munte, ar putea depăși 50-60 de litri/mp și 40 l/mp în celelalte zone. În noiembrie, media maximelor nu va depăși 20 de grade Celsius. A făcut-o deja în primele zile ale lunii. Tot în luna noiembrie se pot înregistra și primele temperaturi maxime foarte scăzute, de sub minus 10 grade Celsius, mai ales spre sfârșitul acesteia", a spus directorul executiv al ANM.

De asemenea, pentru luna decembrie, vedem aceeași persistență a presiunii atmosferice ridicată, deci posibila apariție a unui val de aer foarte rece în partea de nord-vest a continentului, aceeași posibilitate de furtuni pe partea de vest.

"Luna decembrie este o lună cu mai puține precipitații decât în luna noiembrie. Climatologic, luna decembrie înseamnă temperaturi și mai scăzute, cu 3-4 grade față de luna noiembrie. Intrăm în zona temperaturilor negative în mare parte a țării. Precipitații posibile, asemănător cu ce ar putea să fie în noiembrie. Este luna în care pot apărea primele ninsori, deci mai multe zile la rând cu temperaturi sub minus 10 grade și, statistic vorbind, primul episod de viscol de amploare", a subliniat Florinela Georgescu.

Ianuarie, lună cu recorduri minime

Aceasta a adăugat, totodată, că, în ianuarie, există "o tendință nedefinită a evoluției presiunii".

"Putem spune, așadar, că se poate întâmpla orice deasupra continentului european. Luna ianuarie este cea mai rece din calendar, deci ne putem imagina, cel puțin până în acest moment, că trebuie să ne așteptăm ca temperatura medie să fie sub zero grade în cea mai mare parte a țării, precipitațiile să fie foarte puține pe partea de est și centru a teritoriului și ceva mai multe pe vest și sud-vest. Este luna cu recorduri de temperaturi minime, chiar dacă acestea s-au înregistrat foarte de demult, în 1942. Este o lună cu precipitații foarte reduse, cel puțin pe jumătatea de est a teritorului. Statistica ne arată că luna ianuarie are două viscole, luna februarie tot două viscole și trebuie să fim atenți și la statistica de viscole din martie. De asemenea, să nu uităm că anul trecut am avut un viscol de proporții și în luna aprilie... Să lăsăm deschisă posibilitatea ca iarna să nu se încheie pe 28 februarie", a menționat specialistul.

Comenteaza aceasta stire

METEO. Cum va fi vremea în minivacanța de Paște și 1 Mai!
De Raluca Butan 26 aprilie 2019

Tot duminică, 28 aprilie, pe Litoral, se anunță o vreme mai închisă, iar condițiile de ploaie vor exista chiar din noaptea de Înviere.

Prognoza METEO până pe 28 aprilie. Cum va fi vremea de Paște
De Neptun TV 15 aprilie 2019

Iată prognoza meteo în intervalul 15 - 28 aprilie!

Vremea schimbă foaia. Prognoza METEO pentru următoarele zile
De Neptun TV 11 aprilie 2019

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 16 grade, iar cele minime se vor situa între 1 și 9 grade.

PROGNOZĂ METEO. Vreme caldă în weekend. De luni, ploi în majoritatea regiunilor țării
De Neptun TV 6 aprilie 2019

Meteorologii anunță că weekendul acesta va fi unul cald în regiunile intracarpatice și cu temperaturi normale în restul țării. De luni însă, în majoritatea regiunilor, și în Capitală, își vor face apariția precipitațiile.

Meteorologii anunță vreme schimbătoare. PROGNOZA METEO pentru prima săptămână din aprilie
De Neptun TV 31 martie 2019

În prima săptămână a lunii aprilie vor fi înregistrate temperaturi care vor depăși pe alocuri 20 de grade Celsius, însă vor fi și zile în care maximele nu vor trece de 15 grade. ANM anunță o vreme schimbătoare, cu precipitații restrânse și intensificări ale vântului.

PROGNOZA METEO de weekend. Cum va fi vremea în fiecare regiune
De Neptun TV 30 martie 2019

Vremea se va încălzi în weekend în toată țara, cu maxime de 21 de grade Celsius anunțate pentru ziua de duminică.