luni, 22 iulie 2019

PROGNOZĂ METEO. Unde sunt așteptate ninsori și în ce regiuni va ploua

PROGNOZĂ METEO. Unde sunt așteptate ninsori și în ce regiuni va ploua

Vremea rea continuă și duminică. Meteorologii anunță ploi în majoritatea regiunilor, lapoviță și ninsori în zonele montane. Temperaturile scad, iar regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele climatologic specifice datei.

Conform Administrației Naționale de Meteorologie(ANM), cerul va avea înnorări, în general persistente în regiunile vestice, nordice și centrale, unde mai ales din a doua parte a zilei, pe arii restrânse, trecător se vor semnala precipitații slabe. Acestea vor fi sub formă de ploaie, exceptând Maramureșul, unde se va semnala și lapoviță, precum și zona montană, unde vor fi mai ales ninsori. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări la munte, îndeosebi pe creste, iar la cote mult mai reduse și pe arii restrânse și în nord-vest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 11 grade, iar cele minime, în general, între -3 și 4 grade.

De luni, vremea se va încălzi semnificativ. Cerul va fi variabil, cu înnorări în a doua parte a intervalului în vest, centru și nord precum și la munte, unde local și temporar se vor semnala precipitații. Acestea vor fi în general slabe cantitativ, sub formă de ploaie în zonele joase de relief, în timp ce în zona montană vor fi mixte, iar la altitudini mari vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste, ziua la cote mai reduse și în nord-vest, iar noaptea, local în majoritatea regiunilor.

Temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 15 grade, ușor mai ridicate în sud-vestul și sudul extrem al țării unde se pot atinge până la 17 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 și 7 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei. ANM a dat publicității și prognoza meteo pentru luna martie.

Conform estimărilor, vom avea pare de valori termice mai ridicate decât cele specifice acestei perioade în cea mai mare marte a țării. De asemenea, precipitațiile estimate a se înregistra în prima parte a lunii martie vor fi deficitare, urmând ca nivelul lor să crească din a doua jumătate a intervalului prognozat.

Prognoza pentru luna martie:

Săptămâna 04.03.2019 – 11.03.2019

Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acesti interval, la nivelul întregii țări. Precipitațiile estimate a se înregistra în această săptămână vor fi deficitare în cea mai mare parte a teritoriului. Excepție vor face regiunile nord-vestice, unde cantitățlie de precipitații vor fi apropiate de cele nomale ale perioadei.

Săptămâna 11.03.2019 – 18.03.2019

Temperatura aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații estimate a se înregistra în această perioadă vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână. Săptămâna 18.03.2019 – 25.03.2019 Mediile valorilor termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestui interval, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în jumătatea vestică a țării și apropiat de cel mormal pentru această perioadă în rest.

Comenteaza aceasta stire

ALERTĂ METEO. După caniculă vin PLOILE - cod GALBEN de vijelii până la ora 23.00! Care sunt județele afectate
De Neptun TV 2 iulie 2019

În Sudul României, miercuri după-amiaza, va persista vremea călduroasă, izolat caniculară în Lunca Dunării și disconfortul termic se va menține accentuat.

O NOUĂ ALERTĂ METEO! Cod portocaliu de vijelii, grindină și ploi torențiale în 25 de județe din țară! CONSTANȚA, sub COD GALBEN!
De Neptun TV 27 iunie 2019

Avertizarea Cod portocaliu intră în vigoare joi, la ora 13.00, și este valabilă până vineri, la ora 1.00.