marţi, 25 iunie 2019

PROGNOZĂ METEO! Weekend cu vreme deosebit de rece - când revine primăvara?

PROGNOZĂ METEO! Weekend cu vreme deosebit de rece - când revine primăvara?

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că, în acest weekend, după expirarea codurilor de ninsori, vremea se va menține deosebit de rece, cu temperaturi chiar și cu 12 grade mai mici decât ar fi normal, urmând ca, de luni, vremea să se încălzească treptat.

 

"Sâmbătă și duminică, vremea va fi deosebit de rece, se mențim maxime cu 10-12 grade mai mici față de mediile climatologice, astfel că maximele vor fi cuprinse între 0 și 8 grade, iar minimele vor fi între -14 grade în nordul Moldovei și -1 grad în Banat și în zona litoralului", adeclarat, pentru Mediafax, meteorologul de serviciu.

Potrivit ANM, după acest sfârșit de săptămână, vremea se va încălzi, astfel că temperaturile vor ajunge la 10-12 grade.

"În perioada următoare, nu vor mai fi nici intensificări ale vântului, iar temperaturile vor fi în creștere de la zi la alta, astfel încât, pe la începutul săptămânii viitoare, ne așteptăm chiar la maxime de 10-11 grade. (...) Treptat, pe fondul acestei încălziri a vremii, precipitațiile care vor mai fi în țară, puține, pe arii destul de restrânse în special în jumătate de sud a țării vor fi și sub formă de lapoviță și ploaie. Încă începând din primele zile ale săptîmânii viitoare, temperaturile se aproprie de normalul acestei perioade", a explicat reprezentantul ANM, pentru MEDIAFAX.

Vineri, până la ora 15.00, a fost în vigoare un cod portocaliu de ninsori și viscol pentru 11 județe și Capitala, iar până la ora 20.00, ANM a emis un cod galben de ninsori pentru 13 județe din estul și sud-estul României.

Comenteaza aceasta stire

ALERTĂ METEO. Noi coduri portocalii și galbene - ploi, grindină și vijelii în mai multe zone!
De Neptun TV 22 iunie 2019

Vremea va fi călduroasă, îndeosebi în sudul și estul țării, unde în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

ALERTĂ ANM: Cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii în 34 de județe
De Neptun TV 21 iunie 2019

Vremea va fi călduroasă cu precădere în sudul și estul țării, unde în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

COD GALBEN de inundații pe râuri din 20 de județe
De Neptun TV 19 iunie 2019

Fenomenele se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare ȋn intervalul miercuri ora 18:00 – joi ora 6:00 pe unele râuri din județele Alba, Hunedoara, Arad și Bihor.

ALERTĂ ANM: Cod galben de ploi torențiale, vijelii și căderi de grindină în 37 de județe HARTA
De Neptun TV 19 iunie 2019

Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40...60 l/mp.

Vine CANICULA! Avertismentul meteorologilor pentru perioada următoare. VREMEA până pe 23 iunie
De Neptun TV 10 iunie 2019

Potrivit meteorologilor, primul val de caniculă își va face simțită prezența în România începând de miercuri, când vor fi 34 de grade Celsius în vest, sud și est, mai ales în zonele de câmpie.

ALERTĂ METEO! CONSTANȚA și alte județe, sub COD PORTOCALIU de ploi, vânt, vijelii și grindină!
De Neptun TV 8 iunie 2019

Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor și serilor.

Cod GALBEN în 36 de județe. ALERTĂ METEO de furtună și grindină până vineri seara - HARTA
De Neptun TV 7 iunie 2019

Cantitățile de apă vor depăși local 20...25 l/mp, iar pe arii restrânse 45...50 l/mp.

Avertizare METEO extinsă: Cod PORTOCALIU de ploi și grindină în Moldova și nord-estul Munteniei. Cod GALBEN în restul țării
De Neptun TV 4 iunie 2019

Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

Alertă emisă de ANM: Cod PORTOCALIU de ploi torențiale în 21 județe! HARTA
De Neptun TV 3 iunie 2019

Meteorologii avertizează că începând de luni, ora 10, până joi la ora 10, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în toate regiunile. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină.

Noi alerte de la meteorologi! Ciclon deasupra României - coduri GALBENE ȘI PORTOCALII de furtuni și ploi! Este vizată și Constanța
De Neptun TV 1 iunie 2019

Se vor semnala descărcări electrice, intensificări ale vântului și, posibil, grindină de medii și mari dimensiuni.

CONSTANȚA și alte județe, lovite de furtună! COD PORTOCALIU de ploi puternice, vijelii și grindină!
De Neptun TV 31 mai 2019

23 de județe ale țării și Capitala intră de la ora 15.00 sub cod portocaliu de ploi puternice, chiar în ziua în care începe vizita Papei Francisc în România.

CONSTANȚA și alte județe, sub COD GALBEN de furtuni și ploi!
De Neptun TV 30 mai 2019

37 de județe se vor afla, de la ora 12.00, sub cod galben de grindină, vijelii și averse torențiale,tot până luni.

O nouă ALERTĂ METEO! Ploi, vijelii, grindină în toată țara. 29 de județe sub cod galben până joi
De Neptun TV 29 mai 2019

Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...50 l/mp.

Nouă atenționare meteo: 26 de județe sub cod galben de vijelii, ploi și grindină!
De Neptun TV 28 mai 2019

ANM a emis marți o atenționare meteo ce vizează ploi torențiale, vijelii și izolat grindină, în vigoare până sâmbătă. 26 de județe intră, totodată, sub averizare cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină, până miercuri la ora 2.00.