duminică, 21 iulie 2019

PROIECT. Adolescenții sub 16 ani NU vor mai avea acces la Facebook!

PROIECT. Adolescenții sub 16 ani NU vor mai avea acces la Facebook!

Un nou proiect de legislație europeană ar putea interzice accesul adolescenților sub 16 ani pe rețele sociale precum Facebook și Twitter.

Ar putea părea o decizie foarte radicală, dar argumentele pentru astfel de măsuri sunt cu siguranță ancorate în intenții bune. Totul a pornit de la nivelul sporit de agresivitate online care în ultimii ani a făcut tot mai multe victime. În contextul în care anumiți adolescenți sunt agresați online constant cu consecințe dramatice, chiar până la punctul sinuciderii, este din ce în ce mai evident că rețeta actuală nu funcționează.

Proiectul este într-un stadiu destul de avansat, iar dacă va fi aprobat se va aplica la nivelul întregii Uniuni Europene, potrivit mtv.com.

Ca urmare, tinerii din România se vor afla și ei printre cei afectați de aceste măsuri. Nu a trecut mult timp până când știrea a fost preluată de foarte multe publicații online, iar șansele ca ea să se materializeze nu sunt deloc mici.

Alternativa ar implica un acord din partea părinților. Astfel, dacă un părinte își asumă că monitorizează activitatea copilului său online sau are încredere foarte mare în el, pentru unii adolescenții s-ar putea ca nimic să nu se schimbe, conform România TV.

Comenteaza aceasta stire