sîmbătă, 17 februarie 2018

Radicalii liberi

Radicalii liberi

În România, strada se radicalizează. Când spun strada, mă refer la acele persoane fizice și la acele ONG-uri care, într-un mod relativ frecvent, inițază mișcări de protest și participă la ele, protestele circumscriindu-se, cel puțin declarativ, luptei anticorupție, păstrării intacte a statului de drept și nesubordonării Justiției.

Dacă acestea sunt obiectivele reale sau nu, aceasta este o dilemă care va continua să frământe opinia publică. Dacă România este sau nu expusă unor atacuri cum sunt cele reclamate de demonstranți, din nou trebuie să stabilim cu certitudine.

Dar indiferent de răspunsul la întrebările de mai sus, un fapt este cert. Un grup relativ restrâns de cetățeni s-a radicalizat și are tendința de a radicaliza grupuri mai mari. Să analizăm ultimele evenimente din aceasă perspectivă.

O parte consistentă a societății consideră că nu avem în acest moment un stat de drept funcțional. După ce a fost votată democratic o majoritate parlamentară, acești români așteaptă schimbări tocmai în sensul de a înlocui statul polițienesc sau statul paralel sau statul nedrept cu ceea ce societatea modernă înțelege printr-un stat de drept. Aceeași majoritate a cetățenilor care a obținut câștig de cauză în alegeri, consideră că statul a rămas la fel de corupt, dacă nu cumva este și mai corupt decât în urmă cu 10-15 ani. Și că trebuie făcut ceva în sensul combaterii acestui fenomen. În fine, tot ei, oamenii reprezentând această majoritate, cred că Justiția este subordonată politic și așa a fost în ultimii 10-15 ani și că trebuie făcut ceva pentru ca judecătorii, cei care sunt responsabili de aplicarea actului de Justiție, să poată acționa supuși unui număr mai mic de constrângeri, dar unor exigențe mai mari în ceea ce privește responsabilitatea.

În timp ce, cu chiu cu vai, majoritatea parlamentară rezultată din alegerile de acum un an încearcă să materilizeze aceste deziderate și solicitări ale celor îi garanteză statutul, o minoritate alcătuită din cetățeni care nu au votat sau din cetățeni care s-au prezentat la vot dar au susținut partide care au pierdut alegerile, devine din ce în ce mai frustrată, se manifestă din ce în ce mai vizibil și se radicalizează din ce în ce mai mult.

Nu mă refer, firește, în prima ipostază, la 55% dintre cetățenii cu drept de vot ai României iar în a doua ipostază la diferența de 45%. Sunt conștient de faptul că nu toți s-au prezentat la vot. Din acest motiv, legitimitatea reală a celor aflați la putere este mult sub procentul rezultat la capătul procesului electoral. La fel cum legitimitatea opoziției este și ea mult sub procentul reprezentării acesteia în Parlament. Există așadar o masă imensă de cetățeni, care nu s-a exprimat la vot, dar între scrutinuri are legitimitatea de a  se pronunța și de a se manifesta într-un sens sau altul. Fie susținând majoritatea, fie luptând împotriva acestei majorități. Așa se ajunge de altfel uneori în statele democratice ale planetei la schimbări de paradigmă politică chiar în interiorul unui ciclu electoral. Așa s-a întâmplat și în România când, deși a existat o majoritate de Stânga, a fost instalat un guvern așa-zis tehnocrat, condus de Dacian Cioloș, care a administrat țara mai degrabă prin măsuri de Dreapta.

România trece printr-o serie întreagă de transformări, unele accelerate, așa cum și trebuie să se întâmple cu o țară, care doar cu 27 de ani în urmă a ieșit din prăpastia comunistă. Un ritm accelerat însă al schimbării poate creea excrescențe, poate favoriza apariția monștrilor sociali sau politici și poate genera și apariția unor mișcări extremiste. Este exact ceea ce se întâmplă astăzi în aceasă țară.

Opoziția se simte frustrată în Parlament. Uneori, pe bună dreptate. Mai ales în condițiile în care majoritatea PSD plus ALDE, din dorința de a-și impune cât mai repede punctele de vedere și a-și implementa politicile, ignoră minoritatea parlamentară și, prin tot felul de tertipuri, nu permite dezbaterea și adoptarea, atunci când este cazul, a amendamentelor făcute de senatorii și deputații opoziției. Aceste fenomen devine cu atât mai important cu cât în acest moment opoziția însăși este foarte slab pregătită, ași spune necalificată pentru a acționa profesionist și eficient în forul legislativ. Ar trebui ca fiecare partid de opoziție să dispună - și nu doar declarativ și formal - de comisii de specialitate, conduse de specialiști și nu de politruci, alcătuite din oameni bine pregătiț în domeniile respective și capabile să formuleze critici bine articulate la adresa guvernanților și să propună politici alternative. Acest lucru nu se întâmplă. Realitatea tristă este că opoziția dă dovadă în Parlament de mult prea mult amatorism. Fapt speculat de parlamentarii majorității.

Deci frustrarea în Parlament crește și atinge cote de nervozitate. Parlamentarii Opoziției dau tonul depășirii nivelului normal al unei dezbateri politice și recurgerii la violențe. Mai întâi de tip verbal și, apoi, chiar de tip fizic.

Ei bine, exemplul dat de această minoritate parlamentară neprofesionistă, nepregătită pentru a face opoziție, frustrată, agitată, dezbinată, anarhică în manfestările ei din Legislativ, a dat tonul unor procese similare în rândul a ceea ce am putea numi opoziția civică.

Numărul cetățenilor care au votat în favoarea opoziției, adunat cu numărul cetățenilor care nu s-au prezentat la urne este imens. De ordinul milioanelor de persoane. Așa cum este și firesc, guvernarea, mai ales atunci când este inconsecventă , când face greșeli vădite, când are ezitări impardonabile și când își aplică singură moțiuni de cenzură, pentru a-și dărâma propriul Executiv, se erodează și tendința de fiecare dată este ca, treptat, să piardă susținere populară în favoarea opoziției. Nici acest fenomen tipic unor democrații consolidate nu se întâmplă în România de azi decât în mică măsură. Dacă opoziția din Parlament este inconsistentă, inconsistentă este și opoziția din stradă. Dacă opoziția din Parlament este frustrată, devine din ce în ce mai nervoasă și își pierde din ce în ce mai des controlul, exact același fenomen se extrapolează și în ceea ce privește opoziția societății civile.

Avem acum toate ingredientele din care se prepară de obicei atitudini sau chiar grupuri și organizații de tip radical. Sau extremist. Și cum altfel ar putea fi caracterizate câteva atitudini, gesturi și fapte atât ale opoziției parlamentare cât și ale opoziiei din stradă? Să le enumerăm.

1). Organizarea de manifestații neautorizate legal, neasumate de o entitate anume sau de un număr de entități, astfel încât excesele și violențele nu ar putea fi imputate de către autorități decât eventual unor persoane fizice alese aleatoiu.

2). Utilizarea unor sloganuri violente, în special prin atacuri și injurii împotriva unor persoane.

3). Netolerarea la aceste manifestații a unor participanți, nu neapărat cu puncte de vedere alternative, dar cu diferențe oricât ar fie ele de mici de opinie.

4). Agresarea oamenilor care asigură ordinea acestor manifestații ilegale, așa cum s-a întâmplat și recent în cazul echipajelor ecvestre. De aici și replica mea ”dar cu caii ce-ați avut?”

5). Hărțuirea, făcută tot prin mijloace ilegale, a unor persoane de către vârfuri ale acestor grupuri radicale, cum este de pildă un individ pe nume Mălin Bot.

6). Atacarea violentă, chiar și în templul cărții, a unor personalități din cultură, din politică sau din presă, care își manifestă alte puncte de vedere decât cele exprimate de radicalii liberi.

7). Manifestări neconforme în Legislativ a unor parlamentari, reprezentanți ai opoziției și care recurg acolo la gesturi, la fapte și la un limbaj specific în cel mai bun caz străzii și în niciu caz unui for parlamentar.

8). Extinderea acestor forme de violență în limbaj, gestică și comportament și în cadrul dezbaterilor televizate, posturile de știri ele însele transformându-se în instrumente din ce în ce mai agresiv combatante.

9). Transferarea acestui tip de război rece, încurajat de unii actori politici iresponsabili, și în mediul online, care, la rândul său, devine in ce în ce mai violent.

Toate aceste fenomene, cărora le putem adăuga multe altele, au creat în România un climat de război rece între principalii actori politici, care a condus la radicalizarea unor grupuri socio-profesionale, a grupurilor diferite de ONG-uri și de persoane. Radicalii liberi sunt din ce în ce mai numeroși, din ce în ce mai agresivi și pun în pericol în plan intern stabilitatea politică a României și însăși democrația, atâta câtă e, iar în plan extern, afectează grav imaginea acestei țări.

Într-o democrație reală, consolidată, patidele politice, organizațiile de tot felul și cetățenii sunt liberi să-și manifeste opiniile și sentimentele, fără să primească pentru asta un pumn peste gură, dar, în același timp, nimeni nu este liber să se comporte ca un radical scăpat de sub control și în niciun caz nu pot fi tolerate mișcările de tip extremist. Realitatea este că Opoziția politică slabă, dar din ce în ce mai isterică din aceasta țară, tine să dea naștere unor monștrii ai societății civile. Și de aici până la anarhie nu mai este decât un pas. Atâta timp cât autoritățile sunt slabe și ezită să acționeze conform legii. 

 

              Editorial de Sorin Roșca Stănescu

Comenteaza aceasta stire

O schimbă sau nu o schimbă?

În care este implicat viitorul unor personaje importante, cum este Liviu Dragnea sau Klaus Iohannis, dar și modul în care va decurge confruntarea politică între Stânga și Dreapta. Ca să nu mai vorbim despre factorul extern, aflat și el pe terenul de joc.

Laura Codruța Kovesi, la un capăt de drum

Din această perspectivă, întreaga societate românească este extrem de tensionată. Și, inevitabil, există din toate direcțiile opinii controversate sau chiar scandaloase.

De ce nu cedează DNA Prahova?

O lipsă de reacție din partea celor responsabili ar fi fost fatală. O lipsă de reacție ar fi însemnat nici mai mult nici ai puțin decât recunoașterea integrală a acuzațiilor aduse, ceea ce ar fi echivalat cu depunerea armelor. Operațiune urmată imediat de demisii în lanț, începând cu Laura Codruța Kovesi și mergând până a nivelul structurilor locale.

Scapi de cangrenă doar cu bisturiul

Este deja târziu și mă mir că până acum domnul Tudorel Toader, ministrul Justiției, care în mod constituțional este împuternicit să ia această măsură, nu i-a solicitat președintelui Klaus Iohannis demiterea Laurei Codruța Kovesi.

Prezidențiale fără Klaus Iohannis

Mă număr printre foarte puținii analiști ai vieții politice care au avansat teza conform căreia Klaus Iohannis va renunța de bună voie și nesilit de nimeni la un al doilea mandat.

Infracțiunea de serviciu

Este vorba de faimosul abuz în serviciu. Presupun că acest fenomen nemaîntâlnit ar fi trebuit să-i pună pe gânduri și pe cei câțiva juriști de marcă din Parlamentul României. În mod straniu însă, nimeni nu pornește de la această premiză pentru ca, făcând o analiză, să identifice cele mai bune soluții de viitor.

România arsă pe grătarul UE

În vorbe sau chiar prin proceduri concrete. Iar promotorii schimbărilor legislative au fost din nou incapabili să prevină ofensiva antiromânească și la fel de incapabili să treacă la contraofensivă.

La DNA, politică de la un cap la altul

Mega escrocheria Microsoft a debutat politic sub aspectul anchetelor penale și s-a stins lamentabil, tot politic. Iar doamna Laura Codruța Kovesi, indiferent ce explicații abracadabrante ne dă, nu a avut încotro. A fost pur și simplu în situația de a pune capacul și de a suna stingerea peste furtul secolului.

A văzut și Iohannis statul paralel

Președintele Klaus Iohannis a avut o intervenție publică, prin care a contestat vehement existența statului paralel. Ceea ce este însă absolut straniu este că el însuși, și asta încă de la începutul mandatului, a pus umărul la edificarea unui stat paralel. Și a făcut-o nu în puterea nopții, ci ziua, în amiaza mare. Printr-un document oficial supus adoptării Parlamentului României. Acest document există. El se numește Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019. Iar acolo este prezentat pe larg conceptul statului paralel, avut în vedere de Klaus Iohannis.

Tabelul rușinii

Publicăm o situație pe care am intitulat-o ”tabelul rușinii”. Pe bună dreptate. Se va vedea cum România a fost până acum umilită în raport cu alte state în ceea ce privește numărul de europarlamentari raportat la numărul de cetățeni. Vom putea observa cum și în viitor această situație va continua, grație prestației lamentabile a președintelui Klaus Iohannis la ultimul Consiliu European.

Cum reparăm ce a stricat Iohannis?

Solicitând ca, pe cale judecătorească, Forumul Democrat al Germanilor din România să fie declarat ”succesorul de drept a tuturor instituțiilor și organizațiilor germane care au fost desființate prin constrângere”, Klaus Iohannis a solicitat de fapt ca FDGR să devină succesorul Grupului Etnic German, organzație declarată criminală și scoasă în afara legii în 1944.

Iohannis îl reîncarnează pe Hitler

În consecință, în 1999 s-a dispus retrocedarea către FDGR a întregului patrimoniu intrat în posesia statului în 1948. Grupul Etnic German, care fusese creat în 1940, la presiunea Berlinului, printr-un decret semnat de mareșalul Ion Antonescu și având drept purtător de cuvânt Partidul Nazist, i-a transformat pe etnicii germani în luptători SS, circa 80.000 și a sfârșit prin a fi declarat drept organizație criminală de către Puterile Aliate, atât prin Tratatul de Pace cât și prin Convenția de Armistițiu.

Nucleara lui Golban pe capul lui Iohannis

Profesor doctor Radu Golban, stabilit în Elveția și autor al mai multor tratate de economie, lansează o adevărată bombă nucleară împotriva lui Klaus Iohannis. El a apelat la doi reputați specialiști din Germania și din Elveția în drept internațional public, iar aceștia au elaborat ample expertize prin care demonstrează că România a încălcat în mod flagrant atât tratatul de pace încheiat de Marile Puteri după cel de-al Doilea Război Mondial cât și Convenția de Armistițiu. Nici măcar fosta Germania Federală sau Uniunea Sovetică nu și-au permis în timpul Războiului Rece să ignore aceste documente internaționale.

Obiectivul ratat

Dar, înainte de toate, ar trebui să vedem dacă țintele alese de liberali sunt sau nu cele corecte. Dacă nu care cumva aceștia aleargă după cai verzi pe pereți.

Coșmarul Vestului – emanciparea Estului

În ce scop? Ce urmărește Vestul? De ce pentru vestul Europei emanciparea estului Europei reprezintă un coșmar?

Guvernul longeviv

Pentru a avea o imagine completă a ceea ce s-a întâmplat și pentru a vedea cum ar putea deveni longeviv al treilea Guvern, cel al doamnei Viorica Dăncilă, este indispensabilă o abordare mai profundă a situației politice de la noi. Din perspectiva diviziunii muncii. Între Executiv, partid și Parlament.

O miză excesiv de mare

Între opoziție și putere. Între multinaționale și PSD. Iar în plan extern acest front a fost transferat pentru început la Bruxelles. Urmează să primim și o nouă reacție de la Washington. Se joacă pe Legile Justiției din România excesiv politic în plan intern și excesiv geopolitic în plan extern.

Singurul colac de salvare

Și din Parlament, și din Palatul Victoria, și de la Cotroceni. Cu același rezultat. Ce nu a funcționat? Eu unul am ajuns la concluzia că cel mai puternic motor al emancipării României este educația. Educația nu a funcționat!

Justiția eșuată

Un important expert UE, Gary Cartwright a întocmit un raport prin care solicită nici mai mult nici mai puțin decât instituirea unui moratoriu prin care să se suspende extrădările către România. Și este doar începutul. Ceața de pe ochii oficialilor europeni începe să se ridice. Iar prima consecință este că majoritatea parlamentară este obligată nu să încetinească, ci să accelereze reformarea Justiției.

Înalta Curte a fost umilită

Înalta Curte de Casație și Justiție nu are niciun cuvânt de spus în legătură cu activitatea de legiuitor a Parlamentulul. Magistrații pur și simplu trebuie să aplice legile, astfel cum sunt ele făcute de Parlament. Umilința este maximă.

Liberalii perseverează. În prostie!

Ultimele declarații ale lui Ludovic Orban sunt relevante. Liberalii transpiră pentru a-i determina pe cât mai mulți dintre parlamentarii PSD să voteze împotriva noului Guvern sau pur și simplu să chiulească din Parlament. Speranța liderului PNL este ca, la capătul acestui efort, PSD să se aleagă cu buza umflată. Să constate că nu are Guvern. După care procedura să se poată relua. Între timp, cine știe dacă nu care cumva #Rezist declanșează o revoluție și mătură Stânga de pe scena politică.