vineri, 19 iulie 2019

RAPORT EUROPEAN. Aproape jumătate din decesele din spitalele românești puteau fi evitate!

RAPORT EUROPEAN. Aproape jumătate din decesele din spitalele românești puteau fi evitate!

Aproape jumătate din decesele care au avut loc în spitalele românești, în anul 2013, ar fi putut fi evitate având în vedere evoluția tehnologică și cunoștințele medicale actuale, arată un raport Eurostat, publicat astăzi de organismul UE.

Un raport Eurostat asupra sistemelor de sănătate din Europa plasează România pe ultimul loc în ceea ce privește eficiența sistemului de sănătate și capacitatea acestuia de a salva vieți. Mai exact, datele Eurostat arată că 49,4% din cazurile de deces înregistrate în spitalele tomânești în 2013 puteau fi evitate având în vedere tehnologiile și cunoștințele medicale actuale. Este cel mai mare procent înregistrat în rândul statelor membre ale Uniunii Europene.

Datele arată că din 54.827 de decese care au avut loc în spitalele din România în 2013, peste 27.400 de persoane nu ar fi trebuit să moară.

Aproape la fel de prost ca noi stau țări precum Letonia (48,5%), Lituania (45,4%) și Slovacia (44,6%).

Țara cu cele mai puține cazuri de decesuri care puteau fi evitate este Franța (23,8%), fiind urmată în clasament de Danemarca (27,1%), Belgia (27,5%) și Olanda (29,1%). Media europeană este de 33,7%.

Datele Eurostat mai arată că 1,7 milioane de persoane până în 75 de ani au decedat în 2013. Dintre acestea, aproximativ 577.500 cazuri de deces (33,7%) sunt considerate morți premature, deoarece puteau fi evitate având în vedere tehnologiile și cunoștințele medicale actuale.

Din totalul de cazuri de deces prematur, 184.800 (32%) se datorează atacurilor de cord, 93.900 de cazuri (16%) se datorează atacurilor cerebrale, 67.000 (12%) se datorează cancerului de colon, 50.800 (9%) se datorează cancerului de sân, 28.700 (5%) se datorează bolilor hipertensive și 24.100 (4%) se datorează pneumoniei. Nu în ultimul rând, 130.000 de cazuri se datorează altor cauze decât cele menționate până acum.

Comenteaza aceasta stire