duminică, 18 august 2019

Reducere de 10% pentru cei care își achită taxele și impozitele locale până la 31 martie

Printre primii constănțeni care au mers la ghișeele Serviciului Public de Impozite și Taxe se numără foarte mulți vârstnici. Aceștia spun că și-au drămuit fiecare ban astfel încât să poată achita taxele integral la începutul anului pentru a putea beneficia de reducerea de 10 la sută.

„Am o pensie de 600 de lei. Așa fac în fiecare an, îmi strâng banii pentru că după aia nu știu cu ce mai rămân. Am plătit jumătate acum și restul până la 31 martie, să prind reducerea“, spun cei veniți ca să își plătească taxele.

Dar nu numai vârstnicii au mers să achite taxele. Conducerea SPIT spune că mii de constănțeni se duc la ghișee în această perioadă. Persoanele fizice care achită impozitele integral până la 31 martie beneficiază de o bonificație de 10 la sută, iar persoanele juridice de 5 la sută. O bonificație similară va fi aplicată și în cazul taxei de habitat în 2014.

„Și pentru taxa de habitat, ca o noutate pentru anul acesta va fi bonificație de 10 la sută dacă se achit integral până la 31 martie 2014. Având în vedere faptul că ultima zi pentru achitarea taxei de habitat, aferentă semestrului II al anului 2013, a fost 31 decembrie 2013, declarată liberă prin Hotărâre de Guvern, termenul scadent a fost prelungit până la data de 06 ianuarie 2014, inclusiv. De asemenea, și pentru cei care beneficiază de taxa de tramă stradală, va fi aceeași bonificație“, a declaratat Cristina Aldea, șef agenția fiscală nr. 5 Constanța.

La Constanța, impozitul pe clădiri și terenuri a fost indexat anul acesta doar cu rata inflației de aproape 16 la sută, așa cum prevede Codul Fiscal. Astfel, proprietarul unui apartament cu 2 camere, de aproape 50 de metri pătrați, construit în 1980, va plăti un impozit mai mare cu 20 de lei, adică taxa crește de la 124 de lei la 144. Pentru un apartament de 3 camere, majorarea este de 26 de lei, iar pentru o casă de peste 80 de metri pătrați, proprietarul va plăti 202 lei în loc de 174.

Pentru a plăti taxele nu este neaprat necesar să mergeți la ghișeele SPIT. Puteți să achitați online pe site-ul Serviciului de Taxe prin intermediul cardului bancar, la agențiile Garanti Bank și la stațiile OMV din municipiu.

De asemenea, plata se poate face și prin mandat poștal sau direct la oficiile poștale. Conducerea SPIT spune că în ultimii 2 ani gradul de colectare a fost de peste 90 la sută, procent la care autoritățile se așteaptă și în 2014.

Comenteaza aceasta stire