joi, 18 octombrie 2018

Tot ce trebuie să știi despre REFERENDUMUL PENTRU FAMILIE. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7.00 - aproape 19 milioane de români, așteptați la urne!

Tot ce trebuie să știi despre REFERENDUMUL PENTRU FAMILIE. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7.00 - aproape 19 milioane de români, așteptați la urne!

 

Secțiile de votare organizate în țară pentru referendumul de modificare a Constituției în sensul redefinirii familiei s-au deschis sâmbătă, la ora 7.00, procesul de vot urmând să se încheie la ora 21.00 și să fie reluat duminică după același program.

Ministerul de Interne a transmis că au fost câteva excepții în sectorul 3 din Capitală, secțiile neavând președinți. Întrebarea adresată alegătorilor la referendum este "Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?", iar la aceasta alegătorii trebuie să răspundă cu "Da" sau "Nu". Sunt așteptați să voteze aproape 19 milioane de cetățeni români, peste 672.000 dintre aceștia fiind în străinătate. Referendumul este validat dacă prezența la vot este de 30 la sută, iar 25 la sută dintre cei care participă votează "Da”. Pentru referendum au fost tipărite peste 21 de milioane de buletine de vot și. În timp ce autoritățile dau asigurări că referendumul se va desfășura în bune condiții și conform legii, organizațiile civice atrag atenția că referendumul ar putea fi fraudat.

UPDATE 08:33. MAI: În Sectorul 3 al Capitalei și în județul Teleorman sunt câteva secții unde procesul de votare la referendum nu a început încă pentru că nu au președinți

Potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, în majoritatea secțiilor de votare din țară procesul de votare la referendum deja a început, însă există câteva excepții în Sectorul 3 al Capitalei, unde unele secții de votare nu au președinți sau aceștia nu au preluat materialele necesare votării.

De asemenea, în județul Teleroman, la o secție de votare urmează să fie desemnat un alt președinte după ce cel desemnat inițial a renunțat din cauza unui deces în familie.

Reprezentantul ministerului a mai precizat că în timpul campaniei pentru referendum și în cursul zilei de vineri au avut loc 48 de incidente electorale, fiind vorba în mare parte despre bannere amplasate ilegal, propagandă și distrugerea afișelor electorale. Polițiștii au dat amenzi în valoare totală de 3.500 de lei.

Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a adoptat în 11 septembrie proiectul legislativ care își propune revizuirea articolului 48 din Constituție, în sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, și nu între soți, așa cum este în prezent. “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”, se arată în propunerea de modificare a art. 48 alin. (1) din Constituția României.

18.950.674 de alegători figurau în 5 octombrie în Registrul electoral, din care 672.178 au domiciliul în străinătate

Numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral este de 18.950.674, care pot vota la referendum în 18.662 de secții organizate în țară și 378 în străinătate, anunță Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Dintre aceștia, 18.278.496 sunt cu domiciliul sau reședința în țară, inclusiv cetățenii care vor împlini 18 ani până la data de 7 octombrie 2018, din care 16.780.733 sunt posesori de carte de identitate, iar 672.178 sunt cetățeni români cu domiciliul în străinătate, posesori de pașaport CRDS.

Diferența față de ultima informare a Autorității Electorale Permanente, din data de 02.10.2018, este de 1.047 de alegători și apare ca urmare a radierilor efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităților administrativ-teritoriale conduse de aceștia, precizează AEP.

Numărul total al secțiilor de votare organizate în România este de 18.662. Lista secțiilor de votare din România, ce cuprinde sediul, adresa și delimitările fiecărei secții de votare, poate fi vizualizată accesând http://www.roaep.ro/management-electoral/geografie-electorala/registrul-sectiilor-de-votare/

Cei 672.178 de alegători români cu domiciliul în străinătate, posesori de pașaport CRDS, nu sunt repartizați pe nicio listă electorală permanentă deoarece, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare „la secțiile de votare organizate în străinătate se utilizează numai liste electorale suplimentare”.

Numărul total de secții de votare organizate în străinătate este de 378. Lista acestora poate fi vizualizată accesând link-ul http://www.mae.ro/node/46944

Secțiile de votare vor fi deschise sâmbătă și duminică între orele 7.00 și 21.00

Întrebarea adresată alegătorilor la referendum va fi "Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?", iar la aceasta alegătorii trebuie să răspundă cu "Da" sau "Nu".

Cetățenii vor vota la secția de votare unde sunt arondați, conform listelor electorale permanente. Cei care în ziua referendumului se află într-o altă localitate decât cea în care sunt înscriși în lista electorală pot vota în localitatea respectivă, la orice secție de votare, urmând a fi înscriși într-o listă suplimentară de către președintele biroului electoral al secției de votare, pe baza actului de identitate sau a adeverinței care ține loc de act de identitate.

Cetățenii români aflați în străinătate vor vota la secțiile de la misiunile diplomatice, oficiile consulare, secțiile consulare și institutele culturale

Pentru alegătorii care se află în străinătate în ziua votării, Ministerul Afacerilor Externe organizează secții de votare pe lângă misiunile diplomatice, oficiile consulare, secțiile consulare și institutele culturale din străinătate.

În ansamblu, votul în străinătate se va desfășura pe durata a 58 de ore. A început vineri, la ora 21:00, ora Ronâniei, în Auckland și se va încheia luni dimineață la ora 7:00, ora României, pe Coasta de Vest a SUA și în Canada.

Pot vota toți cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua referendumului inclusiv, cu excepția debililor sau a alienaților mintal puși sub interdicție, precum și a persoanelor condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.

Participanții la vot vor prezenta biroului electoral al secției de votare actul de identitate sau adeverința care ține loc de act de identitate. Biroul electoral, după verificarea înscrierii în lista electorală sau după înscrierea în lista electorală suplimentară va înmâna participantului buletinul de vot și ștampila cu mențiunea "Votat". Ștampila se va aplica într-unul dintre cele două pătrate ale buletinului de vot, în funcție de opțiune, iar după ce a votat, participantul va îndoi buletinul și îl va introduce în urnă. Ștampila se restituie președintelui de secție.

Pentru persoanele care nu se pot deplasa vor fi disponibile urnele mobile.

Votul multiplu se pedepsește cu închisoarea.

Peste 21 de milioane de buletine de vot, tipărite pentru referendumul pentru revizuirea Constituției

Peste 21 de milioane de vot au fost tipărite și aproape 96.000 de ștampile cu mențiunea „VOTAT” și peste 19,4 milioane de timbre autocolante au fost confecționate pentru referendumul pentru revizuirea Constituției, potrivit Ministerului de Interne.

Instituția Prefectului Capitalei a solicitat majorarea bugetului pentru referendum cu 516.000 de lei.

La nivel național sunt organizate 18.662 de secții de votare.

Potrivit MAI, aproape 38.000 de polițiști, pompieri, jandarmi și polițiști de frontieră vor fi sâmbătă și duminică în teren, în plus față de dispozitivul curent.

Aproximativ 4.000 de președinți de secții de votare s-au retras înainte de referendum

Vicepreședintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Marian Muhuleț, a precizat că cei mai mulți dintre cei care s-au retras au invocat motive personale. El a precizat că acest lucru nu este neobișnuit, iar procesul electoral nu va fi afectat.

"Nu este o cifră foarte mare, pentru că vorbim de o cifră de aproximativ 4.000 de oameni la nivel național, iar baza de date pusă la dispoziție de AEP președinților de tribunale este de aproximativ 60.000 de persoane. La fel s-a întâmplat și la alegerile locale în 2016, la fel și la parlamentare. (...) Deci dacă vorbim la referendum de secție de votare doar cu președinte, nu este nicio criză pentru că oamenii se retrag”, a declarat joi vicepreședintele AEP, Marian Muhuleț, la finalul unei ședințe de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pentru desfășurarea referendumului pentru revizuirea Constituției în sensul redefinirii familiei.

De asemenea, a mai spus vicepreședintele AEP, numărul de retrageri la acest referendum este mai mic decât cel de la alegerile din 2016, acolo existând chiar mai multe probleme din cauza situațiilor de incompatibilitate.

"Nu s-au retras mai mulți acum decât la alegeri. Au fost mai multe probleme la alegerile locale, unde majoritatea retragerilor au fost determinate de incompatibilitățile provocate de funcția de expert electoral și eventualele rude care candidau. Acolo avem cel mai mare număr de candidați, incompatibilitățile mergând până la gradul al doilea de rudenie. Acolo am avut cel mai mare număr de retrageri și înlocuiri”, a declarat Marian Muhuleț.

Rezultatele referendumului

Referendumul este valid dacă prezența la vot este de 30 la sută, iar 25 la sută dintre cei care participă votează „Da”.

Rezultatele centralizate la nivel național de către Biroul Electoral Central, cuprinzând numărul voturilor valabil exprimate pentru fiecare răspuns de pe buletinul de vot și numărul voturilor nule, se înaintează, cu paza militară, la Curtea Constituțională, în termen de 24 de ore de la încheierea centralizării.
Curtea Constituțională prezintă Parlamentului un raport cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național și confirma rezultatele acestuia.

Legea de revizuire a Constituției intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Curții Constituționale de confirmare a rezultatelor referendumului.Curtea Constituțională publică rezultatul referendumului în Monitorul Oficial al României, Partea I, și în presă.

CNA a eliminat interdicția de a transmite „îndemnuri de a vota sau de a nu vota”. ActiveWatch: Modificarea este grav părtinitoare

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a modificat, cu trei zile înainte de procesul de consultare, regulile de desfășurare a campaniei pentru referendum, schimbare pe care organizația ActiveWatch o definește ca „grav părtinitoare”.

Articolul 8 al Deciziei CNA nr. 441 din 20.09.2018 - care prevede ca „de la încheierea campaniei pentru referendum și până la ora închiderii urnelor sunt interzise prezentarea de sondaje de opinie, difuzarea anchetelor de tip vox pop; dezbateri și comentarii legate de problema supusă referendumului; îndemnuri de a vota pentru sau împotriva propunerilor ce fac obiectul referendumului, ori îndemnuri de a vota sau de a nu vota” - a fost schimbat, fiind eliminată interdicția de a transmite „îndemnuri de a vota sau de a nu vota”.

Astfel, prevederea de la litera c) a devenit: „îndemnuri de a vota pentru sau împotriva propunerii ce face obiectul referendumului”.

„Această decizie este inacceptabilă din două motive: modifică regulile referendumului în timpul referendumului, iar modificarea este grav părtinitoare, favorizând încurajarea participării cetățenilor la referendum”, a transmis ActiveWatch, organizație de drepturile omului care militează pentru comunicarea liberă în interes public.

În ceea ce privește data la care s-a comis intervenția CNA, a fost încălcat Codul bunelor practici în materie electorală al Comisiei de la Veneția. Articolul 65 al Codului cere să fie evitată modificarea regulilor electorale cu mai puțin de un an înainte de momentul consultării publicului. Comisia de la Veneția asociază încălcarea acestei recomandări cu intenția manipulării consultării publice.

CNA a schimbat regula cu trei zile înainte de referendum. „Concret, modificarea adusă de CNA este eliminarea interdicției de a face campanie «pentru sau împotriva participării la referendum» în timpul exprimării votului – respectiv pentru cele două zile destinate votului, sâmbătă 6 octombrie, și duminică 7 octombrie”.

Înainte de această modificare, articolul 8 al Deciziei interzicea campania electorală exprimată atât prin îndemnul de a vota prin DA sau NU, cât și prin îndemnul de a vota sau de a nu vota, începând cu 24 de ore înainte de ziua votului. „Spiritul acestei reglementări - regăsită în legislația oricărei țări democrate - este de a acorda participanților la procesul de consultare publică un timp de meditație neinfluențat de campaniile de propagandă și de a preveni riscul declanșării unor conflicte între cetățeni în timpul exercitării votului”.

„Intervenția CNA are un efect major pentru că, în condițiile referendumului pe care îl reglementează, participarea sau neparticiparea la vot a devenit tema care a divizat societatea românească. Această situație este bine cunoscută de membrii CNA, care monitorizează conținutul dezbaterilor difuzate de radiouri și televiziuni și au avut prilejul să constate că lupta nu se poartă între DA și NU, ci între susținătorii participării la referendum și cei care recomandă boicotul”.

Prin intervenția sa, mai spun membrii ActiveWatch, CNA permite instituțiilor media să difuzeze campanii de îndemn la participare la vot, campanii care pot influența rezultatul referendumului în favoarea uneia dintre opțiuni, atunci când nu sunt prezentate ambele poziții. Ori, îndemnul de participare la vot poate fi prezentat de instituții media partizane, ca fiind „neutru”, în absența punctului de vedere opus, al refuzului participării la referendum.

Această „nefastă modificare a regulilor, decisă de o majoritate a membrilor CNA (au fost doar trei voturi contra), a fost - conform declarațiilor mai multor membri ai CNA - consecința directă a intervenției unei delegații de reprezentanți ai unor biserici și ai unor instituții media – radiouri și televiziuni - aparținând cultelor, la nivelul conducerii Consiliului”.

Decizia este cu atât mai gravă cu cât Consiliul a încălcat un principiu pe care instituția, prin propriile reglementări, îl impune radiodifuzorilor: „audiatur et altera pars”. Practic, membrii CNA au decis fără să-i consulte și să-i asculte pe reprezentanții celuilalt punct de vedere.

„Faptul că CNA a renunțat la principii democratice în urma acestei presiuni, consolidează suspiciunile privind caracterul manipulatoriu al acestui controversat proces de consultare publică, compromit credibilitatea instituției și riscă să împovăreze dosarul românesc al agresiunilor asupra statului de drept”, afirmă ActiveWatch.

ONG-urile, îngrijorate în legătură cu desfășurarea referendumului

Deși autoritățile au dat asigurări că referendumul se va desfășura în bune condiții și în conformitate cu legea, ONG-urile își exprimă îngrijorarea și au îndoieli cu privire la acest lucru.

Expert Forum atrage atenția că lipsa unui sistem informatic de monitorizare a votului cresc șansele ca referendumul să fie fraudat. Mai mult, spune organizația, nici nu există mecanisme aplicabile și eficiente prin care se poate verifica frauda, fiind dificil de dovedit și verificat.

„În contextul lipsei SIMPV din procesul de organizare a referendumului și a utilizării extensive a listelor suplimentare, nu există mecanisme aplicabile și eficiente prin care se poate verifica frauda la referendum. (...) Biroul Electoral Central transmite către Autoritatea Electorală Permanentă listele electorale, iar persoanele interesate pot reclama în maximum 15 zile de la data constatării valabilității referendumului național, cu probe, eventuale fraude. AEP verifică listele electorale din secția respectivă și poate sesiza organele penale. Cu toate acestea, aducerea unor probe este foarte dificilă și considerăm că numărul persoanelor care pot înainta astfel de plângeri este foarte redus. Mai mult, alegătorii nu pot verifica dacă există semnături în listele electorale în locul lor, dacă nu au participat la referendum”, arată Expert Forum.

În cazul în care este constatată o fraudă electorală într-o secție de votare sau într-o circumscripție electorală, BEC dispune anularea rezultatelor referendumul în cadrul acelei secții sau în circumscripție, explică ONG-ul. Procedura de solicitare pentru anularea rezultatelor este reglementată prin lege, însă nu este clar cine poate cere, la alegeri fiind vorba despre competitorii electorali care au participat la alegeri în circumscripția electorală respectivă.

Nu în ultimul rând, în OUG 86/2018 privind organizarea referendumului este modificată formula de calcul al voturilor. Astfel, dacă înainte se preciza că numărul participanților trebuie să fie egal cu suma voturilor pentru opțiunea „Da”, pentru „Nu” și cele nule, acum se precizează că numărul participanților trebuie să fie mai mare sau egal cu suma totală a voturilor. Expert Forum spune că această formulare poate genera confuzii și riscuri pentru fraudă și poate facilita atingerea cvorumului în condiții incorecte.

„Aceste modificări, precum și lipsa de certitudine cu privire la anumite proceduri importante creează un climat de lipsă de încredere în corectitudinea modului de organizare a referendumului și în mecanismele de contestare a neregulilor și fraudelor. Mai mult, încalcă principii și condiții enunțate în Codul bunelor practici în materie de referendum al Comisiei de la Veneția în ceea ce priveste existența unui sistem de recurs efectiv sau libera exprimare a voinței electoratului și combaterea fraudei”, conchide Expert Forum.

La rândul lor, cei de la Funky Citizens le recomandă cetățenilor să raporteze orice neregulă pe site-ul www.votcorect.ro. Pentru asistență electorală, cetățenii pot apel la numărul de telefon 0800.080.200 (gratuit, pentru România) sau la +40212.039.020 (cu plată, pentru diaspora), atât sâmbătă, cât și duminică, între orele 6.00 și 22.00.

Sursă: news.ro

Comenteaza aceasta stire

Maestrul Nicolae Voiculeț revine la Constanța - recital de excepție susținut în anul Centenarului!
De Roxana Glăvan 17 octombrie 2018

Acompaniat de orchestra sa, naiul lui Voicuțel îi va însufleți pe constănțeni într-un recital de excepție susținut în anul Centenarului.

RECOMANDĂRI PENTRU WEEKEND în Constanța! Magicianul Mario, cel mai complex spectacol de Magie & Divertisment din România!
De Neptun TV 17 octombrie 2018

Un spectacol interactiv pentru toate vârstele cu umor, muzica și dans. Vino sa inveti si putina magie, te asteapta si un atelier de magie in care poti invata trucuri si cumpara aparate de magie pentru acasa sa iti distrezi prietenii, colegii.

PREMIERĂ LA CONSTANȚA. Magazin Profi, ÎNCHIS din cauza neregulilor grave!
De Neptun TV 17 octombrie 2018

Totodată, s-a dispus oprirea temporară a liniei de gastronomie și propunere de închidere de la șase luni la un an, fiind o premieră.

Navele de croazieră maritimă revin în Portul Constanța după o pauză de un an
De Neptun TV 16 octombrie 2018

În anul 2018 nicio navă de croazieră maritimă nu a acostat în Portul Constanța.

ALARMANT. Debutul vârstei de consum a drogurilor e de 13 ani. Specialist: Substanțele se găsesc ușor
De Neptun TV 16 octombrie 2018

Debutul vârstei de consum a substanțelor psihoactive în rândul tinerilor este de 13 ani, anunță Agenția Națională Antidrog (ANA), precizând că în 2016, peste 300 de copii au beneficiat de tratament ca urmare a consumului de droguri. Specialiștii susțin că substanțele se găsesc prea ușor.

'Seism 2018', la a patra zi de exerciții: Peste 4.380 de morți și peste 8.000 de răniți!
De Neptun TV 16 octombrie 2018

La începutul celei de-a patra zile de desfășurare a exercițiului "Seism 2018", potrivit scenariului, se înregistrează peste 4.380 de persoane decedate, 8.040 de persoane rănite și aproximativ 50.000 persoane fără adăpost, anunță IGSU.

SFÂNTA PARASCHEVA. Peste 10.000 de pelerini participă la slujba de la Catedrala Mitropolitană din Iași
De Neptun TV 14 octombrie 2018

Sfânta Cuvioasa Parascheva este considerată ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iașiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.

CONSTANȚA. Mesajul unui coregraf de la Teatrul Național de Operă și Balet: 'Lucrăm în condiții inumane…sala pute a mucegai'
De Neptun TV 13 octombrie 2018

Atât coregraful, cât și managerul instituției dau vina pe ministrul Culturii pentru situația delicată în care se află, arătând că orașul este la un pas să piardă acest Teatru Național de Operă și Balet.

NU VĂ PANICAȚI! Exercițiu național de răspuns la cutremur - seism de 7,5 pe Richter!
De Neptun TV 13 octombrie 2018

Conform scenariului, a avut loc un cutremur de 7, 5 pe scara Richter, care poate fi urmat de mai multe replici.

CONSTANȚA. Profesorul călugăr, care a publicat imagini din vestiarul fetelor, suspendat! Ce a transmis Arhiepiscopia Tomisului
De Neptun TV 12 octombrie 2018

Profesorul de muzică, Calinic (Ciprian) Savin, în vârstă de 34 de ani, este acuzat că a publicat pe Facebook imagini de pe camerele de supraveghere ale școlii, din vestiar, în care apar eleve de clasa a 7-a, cu vârste de 13 și 14 ani.

CONSTANȚA. DESCOPERIRE IMPRESIONANTĂ făcută de o echipă de arheologi - un muzeu va fi amenajat la subsolul unui bloc! GALERIE FOTO
De Neptun TV 12 octombrie 2018

După o lună de săpături migăloase, atent făcute centimetru cu centimetru, specialiștii au putut oferi câteva informații despre descoperirile făcute.

Alertă! Alimente cu Listeria, retrase de la raft
De Neptun TV 12 octombrie 2018

Persoanele care au consumat produsele menționate mai sus și care prezintă febră simplă sau însoțită de dureri de cap, sunt rugate să consulte medicul și să raporteze acest consum.

CONSTANȚA. Călugăr, profesor de muzică, anchetat după ce ar fi furat imagini cu elevii care se dezbrăcau înainte de ora de sport!
De Neptun TV 11 octombrie 2018

Din primele informații, călugărul ar fi postat pe contul său de Facebook imaginile cu elevii care se dezbrăcau înainte de ora de Educație fizică. Poliția a deschis o anchetă.

UPDATE. Greva transportatorilor a luat sfârșit! Ministrul Șova: 'Nu admit competiția, folosesc mașini necorespunzătoare și circulă cu mai multe persoane'
De Neptun TV 11 octombrie 2018

„Am început deja să protestăm în nouă județe: Vaslui, Iași, Botoșani, Galați, Constanța, Brașov, Călărași, Neamț și Mureș, urmând ca în perioada următoare să fie oprită circulația și în celelalte județe. La această oră este oprită circulația și pe ruta județeană și interjudețeană, până în ora 12.00, urmând să continuăm până la scoaterea acestui ordin”,a spus Hagiu.

Iașiul, asaltat de pelerini. Orașul devine capitala religioasă a României
De Neptun TV 11 octombrie 2018

Anul acesta, la acest scurt pelerinaj va participa și Preasfințitul Calinic Botoșăneanul. Tot joi vor ajunge la Iași și moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, de la ora 18.35, care vor fi așezate la rândul lor pentru închinare.

Pesta porcină în România: aproape 1000 de focare în toată țara, 348.691 de porci eliminați!
De Neptun TV 10 octombrie 2018

Prezenței virusului pestei porcine africane în țara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în județul Satu-Mare.

Senatorul constănțean Ștefan Mihu, declarație în Senat despre discursul premierului României la Strasbourg
De Neptun TV 10 octombrie 2018

Senatorul constănțean Ștefan Mihu a susținut astăzi o declarație politică în cadrul ședinței Senatului despre discursul premierului României, Viorica Dăncilă, la Strasbourg.

RECOMANDĂRI PENTRU WEEKEND în Constanța! 'Soț de vânzare', o comedie de succes care vă va schimba percepția despre căsnicie!
De Neptun TV 10 octombrie 2018

Cu sau fără acordul celor implicați, singura garanție oferită e o seară plină de umor și râsete-n cascade!

INS: Rata anuală a inflației a scăzut ușor în septembrie, la 5,03%
De Neptun TV 10 octombrie 2018

În acest an, cea mai mare rată anuală a inflației a fost înregistrată în luna mai, respectiv 5,41%, acesta fiind cel mai ridicat nivel din februarie 2013, când creșterea prețurilor de consum a fost de 5,65%.

Tulcea: Proiect de 40 de milioane de euro pentru modernizarea Spitalului Județean de Urgență
De Neptun TV 10 octombrie 2018

Proiectele pentru Spitalul TBC și Secția Psihiatrie a SJU vizează, potrivit sursei menționate, reabilitarea energetică.

Legea Pensiilor, modificată. O schimbare importantă se referă la Valoarea Punctului de Referință
De Neptun TV 9 octombrie 2018

Proiectul Legii Pensiilor, care a intrat în august în dezbatere, a suferit câteva modificări, în urma discuțiilor cu sindicatele, care s-au purtat recent în cadrul Consiliului Național Tripartit (CNT). Una dintre modificări se referă la majorarea Valorii Punctului de Referință (VPR).