luni, 26 august 2019

Reguli STRICTE pentru șoferi! Înmatricularea mașinilor ar putea fi SUSPENDATĂ!

Reguli STRICTE pentru șoferi! Înmatricularea mașinilor ar putea fi SUSPENDATĂ!

Ministerul Afacerilor Interne pregătește modificarea legislației în vigoare astfel încât autoritățile vor putea suspenda înmatricularea unui automobil vândut, în situația în care noul proprietar nu își îndeplinește în termenul legal obligația de a solicita transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra autovehiculului în evidențele fiscale locale.

Termenul de transcriere a dreptului de proprietate va fi însă extins. Potrivit prevederilor actuale, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării pentru fostul proprietar, scrie profit.ro.

Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

În practică, însă, există situații frecvente în care proprietarii de vehicule își îndeplinesc cu întârziere obligația solicitării transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculelor deținute, din mai multe motive. În primul rând, legislația actuală nu prevede o sancțiune pentru proprietarii care nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termenul stabilit.

Transcrierea la timp permite aplicarea corectă a sancțiunilor pentru lipsa rovinietei și din acest motiv între Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministemlui Afacerilor Interne și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din cadrul Ministerului Transporturilor a fost încheiat un protocol în vederea furnizării informațiilor cu privire la înstrăinarea unui vehicul, în cazul în care a fost primită o astfel de notificare.

În al doilea rând, titularul certificatului de îmnatriculare, în baza solicitării scrise însoțită de copia contractului de vânzare-cumpărare, poate cere la serviciul de permise efectuarea de mențiuni privind înstrăinarea vehiculului în sistemul național al vehiculelor inmatriculate.

Chiar dacă aceste mențiuni nu produc efectul juridic al transcrierii transmiterii dreptului de proprietate, acestea sunt vizibile la interogarea sistemului informatic de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, atunci când sunt emise procese verbale de constatare a contravenției pentru neplata tarifului de utilizare sau de trecere pe rețeaua de drumuri naționale.

Ținând cont de întârzierile transcrierii dreptului de proprietate, organele fiscale locale și autoritățile competente privind înmatricularea, înregistrarea și radierea mijloacelor de transport au încheiat anul trecut un protocol de clobaorare în vederea corectei înregistrări în evidențele fiscale locale și ale Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a mijloacelor de transport.

Potrivit unui document guvernamental, autoritățile au însă de gând să introducă și sancțiuni pentru netranscrierea la timp în evidențele fiscale a dreptului de proprietate în cazul unui autovehicul. Termenul limită pentru transcriere va fi însă dublat.

Ministerul Afacerilor Interne are în vedere “promovarea unui demers legislativ care să vizeze modificarea Ordonanței de urgentă a Guvemului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru a permite suspendarea înmatricularii unui vehicul înstrăinat, în situația în care noul proprietar nu își îndeplinește, în termenul de 60 zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, obligația de a solicita autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra acestuia”, este specificat în documentul oficial.

Comenteaza aceasta stire