joi, 20 iunie 2019

RETROSPECTIVĂ 2018. 4 miniștri la Educație. De la gafele lui Popa la bac-ul profesional al lui Andronescu

De Mediafax 12:05, 27 decembrie 2018 87 vizite Social
RETROSPECTIVĂ 2018. 4 miniștri la Educație. De la gafele lui Popa la bac-ul profesional al lui Andronescu

Ministerul Educației a avut nu mai puțin de patru miniștri în 2018. Învățământul a început anul cu Liviu Pop la cârmă, l-a continuat cu Valentin Popa, care s-a remarcat prin gafe și decizii controversate, a urmat Rovana Plumb interimar, dar surpriza a venit pe final, odată cu Ecaterina Andronescu.

Anul 2018 a fost unul plin pentru sistemul de învățământ din România. Educația începea cu Liviu Pop la minister, care a plecat însă destul de repede, odată cu Guvernul Mihai Tudose, pe 29 ianuarie 2018. Tot în luna ianuarie, în mediul online circula o înregistrare video în care Valentin Popa, pe atunci Rector al Universității ''Ștefan cel Mare'', din Suceava, rostea un discurs presărat de greșeli.

Potrivit imaginilor din 2015, la deschiderea anului academic, Valentin Popa spunea că atât timp cât alocația pentru un student e mai mică decât cea pentru un deținut, numărul lor va tinde să se egaleze întrucât lipsa finanțării educației duce la costuri mai mari cu cei "needucați". "Decidenții politici trebuie să fie conștienți că atât timp cât alocația pentru un student va fi mai mică decât cea pentru un deținut, într-un final, numărul acestora va tinde să se egaleze. Cu cât folosești fonduri mai puține pentru educație, cu atât ai nevoie de mai mulți bani pentru cei needucați", spunea Popa în cadrul acelui discurs.

Câteva ore mai târziu, venea anunțul propunerii acestuia în Cabinetul Viorica Dăncilă, ca ministru al Educației. Propunerea a fost acceptată, așa că acesta și-a preluat portofoliul. Însă greșelile au continuat să vină. Valentin Popa a folosit de mai multe ori cuvântul ”pamblică” în discursuri, pe lângă numeroasele dezacorduri. Ulterior, el a explicat că "pamblica" este un regionalism din zona Moldovei. "În ceea ce privește cuvântul «pamblică», în Moldova se folosește acest cuvânt, este un regionalism. Întotdeauna am vorbit așa și sunt mândru că sunt bucovinean și voi folosi în continuare aceste regionalisme. Chiar dacă aici în București am fost privit cu zâmbete", a spus Valentin Popa.

Motivul atâtor greșeli, a motivat ministrul, a fost emoția. "Nu neg că am făcut în trecut astfel de greșeli. Cine nu mai greșește? Oare mai găsim o persoană publică care în ultimii ani să nu aibă astfel de dezacorduri? Afirm cu tărie că trebuie să am un limbaj perfect, mă voi strădui să îl am", spunea Popa.

Limbajul celui care trebuia să fie exemplu însă pentru elevi și studenți a devenit prilej de zâmbete în Parlament când trei aleși, printre care s-a numărat Florin Roman și Radu Leureanu, au tăiat , în mod ironic, panglici în timp ce ministrul se prezenta în comisia de învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților. Apoi, Mihai Goțiu, parlamentar USR, i-a înmânat lui Valentin Popa și o carte de gramatică.

Nu a fost însă singurul aspect controversat al mandatului lui Valentin Popa la Educație. În aprilie 2018, Universitatea București anunța că va da în judecată Ministerul Educației Naționale, pentru că i-au fost reduse semnificativ numărul de locuri plătite din buget. Senatul Universității din București a solicitat Ministerului Educației anularea imediată a repartizării locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019 și revenirea la cifra de școlarizare aferentă anului universitar anterior, până la elaborarea și implementarea unor criterii juste și transparente. Demersului i s-au alăturat apoi Universitatea Babeș Bolyai din Cluj și Universitatea de Ves din Timișoara. Mai mult, studenții Universității București au intrat și în grevă japoneză, principala nemulțumire fiind reprezentată de repartizarea cifrei de școlarizare către universități pentru anul universitare 2018-2019.

Valentin Popa a fost acuzat direct de către rectorul Universității București, Mircea Dumitru, că a alocat pe criterii politice locurile în cadrul universităților, ministrul negând și precizând că repartizarea era una preliminară, cea definitivă urmând să aibă loc în toamnă. Universitatea din București avea 900 de locuri bugetate nerepartizate, mai spunea Popa, care ar putea fi oferite celor care sunt la studii cu taxă, iar scandalul s-a diluat.

În bilanțul de șase luni în fruntea ministerului, Valentin Popa a reușit însă să readucă atenția asupra problemelor sale cu limba română. “Manualele școlare este (n.r. - sunt) un subiect intens și probabil principala sarcină a Ministerului Educației” este doar un exemplu. Un alt dezacord între subiect și predicat: ”În acest cost de 24 de milioane de lei este inclusă (n.r - sunt incluse) editarea și drepturile de autor”. Vizibil a fost și momentul în care ministrul Educației Naționale a citit greșit și cu dificultate denumirea instrumentului de autoevaluare - HEInnovate. Exprimările nefericite nu au lipsit nici ele. “Mai bine să avem elevul la școală, să stea în clasă, decât să închidem și să îl trimitem în spațiul public", a spus Valentin Popa.

Nu trecuse bine scandalul universităților că o nouă controversă a învăluit sistemul de învățământ din România - cea a erorilor din manuale. Mai multe greșeli au fost observate, în august, în noile manualele de Geografie, Matematică și Biologie pentru elevii din clasa a VI-a. În manualul de Geografie pentru clasa a VI-a erau greșeli de tipul plasării pe hartă a orașului Turnu Măgurele în locul orașului Drobeta - Turnu Severin, Marea Moartă ajungea în locul Mării Roșii, Insula Ascension devenea Asuncion, iar Tasmania era botezată Vanuatu. În manualul de Biologie pentru clasa a VI-a, inima și ficatul erau reprezentate greșit. După ce scandalul a luat amploare, iar greșelile au fost mediatizate, Editura Didactică a anunțat inițial că va corecta erorile însă doar în manualele digitale, exprimându-și încrederea că acestea “nu sunt recurente”. Apoi, când deja greșelile începuseră să fie depistate în din ce în ce mai multe manuale, Editura Didactică și Pedagogice a anunțat că va retipări în totalitate manualul de Geografie unde au fost depistate erori, toate costurile fiind suportate de către editură. De asemenea, instituția i-a dat în judecată pe autorii manualelor.

Cel de-al treilea scandal avea însă să fie și ultimul pentru Valentin Popa în fruntea ministerului Educației. Anunțul demisiei sale a venit pe 27 septembrie, după o discuție la Palatul Parlamentului cu președintele PSD, Liviu Dragnea. Popa declara, ulterior, că a părăsit cabinetul Dăncilă pentru că nu era de acord cu solicitarea UDMR de modificare a ordonanței privind desfășurarea orelor de limba română la clasele cu predare în limbile minorităților. Decizia venea după ce UDMR i-a reproșat lui Popa că a introdus în ordonanța privind predarea limbii române în școlile cu predare în limbile minorităților anumite modificări. Concret, ordonanța 9/2018 prevedea ca în învățământul primar, la clasele cu predare în limbile minorităților naționale, orele de Limba și literatura Română prevăzute în planurile de învățământ să fie predate de profesori cu studii superioare de specialitate. Potrivit documentului, predarea limbii române în școlile minorităților era susținute de către învățătorii care nu aveau studii universitare de limba română. „Articolul introdus de ministrul Educației în august în ordonanța simplă și care dă un răspuns la problemele învățării limbii române în școlile cu predare în limba maternă a fost un pas greșit, o greșeală uriașă, a fost acțiunea singulară a ministrului. Nu există nici un argument profesional și politic pentru a susține o astfel de schimbare. Trebuie anulat acest articol și am cerut OUG, nu trebuie să lăsăm așa lucrurile. Ministrul, prin faptul că s-a supărat, că s-a gândit la o soluție neprofesională, a creat o problemă politică", spunea Kelemen Hunor. Valentin Popa a replicat, spunând însă că limba română și România nu sunt de negociat și precizând că solicitarea UDMR de modificare a ordonanței privind desfășurarea orelor de limba română la clasele cu predare în limbile minorităților avea un scop politic și era mai degrabă centrată pe profesor decât pe elev. Guvernul a adoptat în cele din urmă ordonanța de urgență, revenindu-se la forma anterioară a reglementării, fără modificările aduse de ministru.

Valentin Popa nu a plecat însă de la conducerea portofoliului de învățământ fără a lăsa “de muncă” succesorului, care s-a dovedit a fi Rovana Plumb, numită interimar. Ministerul Educației Naționale (MEN) a modificat structura subiectelor de examen, astfel încât acestea să conține 40% întrebări grilă, întrebări cu alegere duală sau întrebări cu răspuns Adevărat sau Fals. Reprezentanții MEN au spus că astfel răspunsul elevilor va fi notat obiectiv. Schimbările la examenele de Bacalaureat și Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a nu au fost însă consultate public, fapt ceea ce a dus din nou la o întreagă controversă. Asta în condițiile în care Valentin Popa a recunoscut, pentru MEDIAFAX, că ideea de a introduce testele grile i-a aparținut, iar examenul de admitere la universitățile de Medicină l-a inspirat. Prima acțiune a ministrului interimar Rovana Plumb a fost o întâlnire cu reprezentanții profesorilor și învățătorilor pentru a discuta dificultățile pe care aceștia le întâmpină în activitate. Printre problemele semnalate se număra birocrația din învățământ, programa școlară și inspecțiile. De asemenea, în urma discuțiilor cu reprezentanții elevilor, ai profesorilor și ai părinților Rovana Plumb anunța că în acest an școlar nu se vor schimba subiectele pentru examenele de BAC și Evaluarea Națională întrucât "în timpul jocului nu se schimbă regulile". „ În acest an școlar, nu se aplică nicio schimbare privind formatul variantelor de subiecte. În acest an școlar, sunt înscriși în clasa a VIII-a 181.000 de copii, iar în clasa a XII-a sunt înscriși 154.000 de copii. Aceștia vor susține Evaluarea Națională, respectiv Bacalaureatul în aceleași condiții ca în anul școlar trecut. Nu se aplică pentru acest an școlar nicio schimbare privind formatul variantelor de subiecte”, declara ministrul interimar al Educației, Rovana Plumb.

Următorul ministru al Educației a venit ca o surpriză pentru toată lumea, mai ales pentru opinia publică: Ecaterina Andronescu. Surpriza nominalizării era dată de faptul că Andronescu, cea care mai avusese nu mai pușin de trei mandate ca ministru al Educației, îl criticase deschis pe liderul PSD, Liviu Dragnea, și i-a cerut, printr-o scrisoare deschisă chiar să se retragă de la conducerea partidului. Cu toate acestea, ea a fost propusă de PSD pentru a ocupa portofoliul Educației, iar pe 16 noiembrie, președintele Klaus Iohannis semna decretul pentru numirea acesteia.

Dacă pentru opinia publică și pentrui scena politică, numirea a fost o supriză, pentru cei din sistem ea era una arhi-cunoscută. Ecaterina Andronescu mai fusese de trei ori ministru al Educației, prima dată între 2000-2003. Apoi, din 22 decembrie 2008 și până pe 1 octombrie 2009, a fost ministrul Educației, Cercetării și Inovării în Guvernul Boc, iar pe 2 iulie 2012 a devenit din nou ministru al Educației și Cercetării, poziție pe care a deținut-o până pe 21 decembrie 2012. Devenise cunoscută după ce, în 2009, a desființat școlile de de artă și meserii, iar locurile dedicate acestor domenii au fost redirecționate către liceele tehnice. Andronescu și-a motivat alegerea prin faptul că anual peste 55.000 de elevi din clasele a IX-a și a X-a ieșeau din sistemul de educație.

De asemenea, tot Ecaterina Andronescu a venit cu o ordonață de urgență la sfârșitul mandatului din 2012, prin care erau scoase din Legea Educației Naționale incompatibilitățile rectorilor-parlamentari. Potrivit acesteia, lectorii puteau să îndeplinească funcția de rectori și după pensioanare. De asemenea, tot ordonanța de urgență adoptată în decembrie 2012 prevedea că rectorii pot fi și parlamentari sau pot avea funcții de conducere în partide politice, iar profesorii pot să coordoneze, la doctorat, un număr de studenți aprobat de senatul universitar. Tot în 2012, ea propunea implementarea unui bacalaureat profesional pentru elevii care nu susțin examenul din prima. Bacalaureatul profesional nu le permitea elevilor să se înscrie la universitate.

Un an mai târziu, Ecaterina Andronescu schimba, fără consultări publice cu reprezentanții părinților, elevilor sau ai profesorilor, gradul de modificare a subiectelor de la examenul de Bacalaureat, lucru care a dus la nemulțumiri. Astfel, elevii de la liceele Tehnologice, care înregistrau rezultate slabe, aveau subiecte diferite față de ceilalți. Noua schimbare a încurajat creșterea promovabilității examenului de Bacalaureat.

Aflată la cel de-al patrulea mandat ca ministru, Ecaterina Andronescu a venit din nou cu schimbări. A anunțat, după ce președintele Klaus Iohannis a lansat în dezbatere publică proiectul "România Educată", că în luna ianuarie va pune în dezbatere publică un nou proiect de lege a educației. Modificările nu se opresc aici. Ministrul Educației Naționale a spus că ia în calcul creșterea numărului locurilor la școala profesională, precizând că un examen diferențiat i-ar ajuta pe elevi să-și aleagă mai ușor parcursul. Ecaterina Andronescu este de părere și că o soluție ar fi majorarea numărului de locuri la școlile profesionale și ca acestea să devină școli profesionale duale, pentru ca elevii să învețe meserie. Tot ea a anunțat că Guvernul își propune să-i susțină financiar pe elevii din școala profesională, cu obligația ca aceștia să rămână în țară timp de cinci ani după terminarea studiilor. De asemenea, ministrul Educației Naționale a mai spus că își propune ca, din fonduri europene, să amenajeze fiecare clasă cu o tablă inteligentă, iar fiecare profesor să dispună de laptop, precizând că elevii vor avea câte o tabletă.

Comenteaza aceasta stire

Solstitiu de vara 2019. 21 iunie, cea mai lungă zi din an. Ce să nu faci niciodată în această zi magică
De Neptun TV 19 iunie 2019

Solstițiul de vară a fost, din cele mai vechi timpuri, prilej de bucurie și sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. La început, serbarea coincidea cu data solstițiului, adică 21 iunie. Mai târziu, ceremonialul, fiind considerat de către biserică drept păgân, a fost mutat pe 24 iunie — ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul.

Un fenomen rar a declanșat alarma de cod roșu! Ce a apărut pe cer VIDEO
De Neptun TV 19 iunie 2019

Un fenomen rar a declanșat alarma de cod roșu în Timiș!

Nicolae Voiculeț, moment unic la Festivalul Literar Mihai Eminescu
De Neptun TV 17 iunie 2019

Nicolae Voiculeț va crea un moment cu totul special la ediția din acest an a Festivalului Literar „Mihai Eminescu", care va avea loc sâmbătă, la Dumbrăveni.

Lista artiștilor de la Neversea!
De Neptun TV 14 iunie 2019

Cu doar trei săptămâni rămase până la cel mai mare festival pe plajă din România, NEVERSEA, organizatorii au anunțat ultimul val de artiști.

'Miturile Cetății' urcă pe scenă la Constanța
De Neptun TV 14 iunie 2019

A doua parte a lunii iunie este dedicată în totalitate teatrului la Constanța. Timp de 11 zile, constănțenii și turiștii care vor veni pe litoral vor putea lua parte la cea de a patra ediție a festivalului de teatru „Miturile Cetății“. Devenit deja un eveniment de referință, festivalul vine în atenția publicului în acest an cu spectacole ale unor regizori celebri precum Andrei Șerban, Silviu Purcărete sau Alexandru Dabija.

Deputatul George Vișan, despre revizuirea în creștere a Băncii Mondiale în ce privește România
De Neptun TV 13 iunie 2019

Banca Mondială a revizuit în creștere la 3,6% estimările privind avansul economiei românești în 2019, cu 0,1 puncte procentuale mai mult față de prognoza din ianuarie 2019, se arată în raportul băncii, "Global Economic Prospects", publicat miercuri 12 iunie.

JUDEȚUL CONSTANȚA. A apărut prima trecere de pietoni 3D
De Neptun TV 12 iunie 2019

Șoferii vor testa o pereche de ochelari speciali care simulează starea de ebrietate sau efectele consumului stupefiante pentru a combate consumul de alcool sau de droguri la volan, fenomen care din păcate a scăpat de sub control în România, în special în sezonul estival.

SĂRBĂTOARE MARE: Rusaliile. Ce nu ai voie să faci în această zi: e păcat mare!
De Neptun TV 12 iunie 2019

Rusaliile.Duminica Rusaliilor, când este prăznuită Pogorârea Duhului Sfânt, se face prilej pentru aducerea aminte de "limbile ca de foc" care s-au pogorât peste Apostoli. Aceste "limbi" sunt închipuite astăzi de frunzele de nuc sau de tei, care sunt aduse de credincioși la biserică, spre a fi sfințite. După slujbă, frunzele se iau acasă și se așează la icoane și la uși.

CONSTANȚA. Wi-Fi gratuit pe faleza Cazinoului
De Neptun TV 10 iunie 2019

Proiectul este finanțat prin programul WIFI4EU unde Primăria Municipiului Constanța s-a înscris și a câștigat un voucher în valoare de 15 mii de euro, bani care vor fi folosiți la instalarea rețelei WI-FI.

Istoria mai puțin cunoscută a bărbatului rămas îngropat pentru veșnicie sub reactorul 4 de la Cernobîl
De Mediafax 9 iunie 2019

Agenția Associated Press scria în epocă, citând publicația sovietică Pravda: "Reactorul 4 îi va fi și sicriu. Și poate cineva va scrie pe acele ziduri de ciment că nu reactorul a fost îngropat acolo, ci Valeri Kodemciuk".

Autostrada Soarelui, blocată pentru lucrări în plin sezon estival. Pe ce porțiuni traficul va fi deviat, până în 15 iulie
De Neptun TV 8 iunie 2019

Circulația este astfel deviată pe sensul Constanța-București, până în data de 15 iulie 2019.

Vremea extremă provoacă pagube. Sute de case avariate și drumuri blocate, în ultimele 24 ore!
De Neptun TV 8 iunie 2019

Peste 40 de localități din 22 de județe au fost afectate, în ultimele 24 de ore, de inundații, fiind blocate mai multe drumuri județene și naționale din cauza apei și a alunecărilor de teren. Potrivit MAI, au fost transmise mesaje de avertizare prin Ro-Alert în 13 județe.

Târg de sănătate și frumusețe la Constanța
De Neptun TV 7 iunie 2019

Vara și-a intrat pe deplin în rol la Malul Mării Negre iar sezonul estival este deschis oficial de mai bine de o lună. Și cum plaja este cel mai potrivit loc pentru etalarea frumuseții, la Constanța are loc în aceste zile un târg dedicat exclusiv frumuseții, dar mai ales sănătății. Cu acest prilej constănțenii și nu numai pot afla care sunt noutățile în domeniu sau pot beneficia de ofertele pregătite de expozanți.

Radu Mazăre se însoară
De Neptun TV 7 iunie 2019

Radu Mazăre se însoară!

Bilanț ÎNFIORĂTOR după prăpădul făcut de ploi și inundații
De Neptun TV 7 iunie 2019

Au fost transmise mesaje de avertizare pentru populație prin sistemul RO-ALERT la nivelul a opt județe, precizează MAI.

CONSTANȚA. Infanteriștii marini români participă la exercițiul multinațional BALTOPS 19
De Neptun TV 6 iunie 2019

30 de infanteriști ai Regimentului 307 Infanterie Marină participă, începând de joi, la exercițiul multinațional BALTOPS 19 (Baltic Operations), care se desfășoară în Kiel (Germania), Insula Saaremaa (Estonia), Klapeida (Lituania), Ravlunda (Suedia) și în apele internaționale ale Mării Baltice.

Ploile au blocat mai multe drumuri în țară - situația actualizată!
De Neptun TV 6 iunie 2019

Traficul rutier este afectat pe mai multe drumuri județene și naționale din cauza acumulării de apă sau a alunecărilor de teren în urma ploilor, în ultimele 24 de ore fiind emise 22 de avertizări de fenomene meteorologice, între care 11 au fost cod portocaliu pentru 10 județe, informează MAI.

Ziua eroilor și Înălțarea Domnului sunt sărbătorite astăzi. Tradiții și obiceiuri
De Mediafax 6 iunie 2019

Creștinii serbează, joi, Înălțarea Domnului, la 40 de zile de la Înviere, zi în care în toate bisericile, mănăstirile și catedralele din țară și străinătate sunt pomeniți eroii români, un praznic al bisericii române adoptat din 2003 ca Sărbătoare Națională.

6 iunie 2019, Înălțarea Domnului. Mare sărbătoare creștin ortodoxă
De Mediafax 5 iunie 2019

Creștinii ortodocși sărbătoresc, joi, Înălțarea Domnului, cunoscută și ca Ispasul sau Paștele Cailor, ultima zi din an în care se pot înroși ouă și se salută cu ”Hristos s-a Înălțat!”. Din 1920, slujbele de la biserică pomenesc Eroii Neamului, de aceea tot astăzi, în România, este Ziua Eroilor.

Preot din Constanța, acuzat că a abandonat o bătrână într-o mănăstire după ce i-a dat casa. 'De ce și-a bătut joc de mine?'
De Neptun TV 5 iunie 2019

Femeia trăiește de mai bine de doi ani într-o mănăstire, fiind îngrijită de măicuțele de aici. A fost adusă char de cel căruia îi lăsase casa.

Inundațiile continuă să facă ravagii în țară: Circulație îngreunată sau închisă pe trei drumuri naționale!
De Neptun TV 5 iunie 2019

Circulația rutieră este îngreunată sau întreruptă, miercuri, pe trei drumuri naționale, din cauza apei acumulate pe carosabil, anunță Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române. Tronsoane afectate sunt în județele Argeș, Ilfov și Teleorman.