joi, 22 august 2019

Rezultate fără precedent în lupta contra cancerului! În ce constă tratamentul inovativ!

Rezultate fără precedent în lupta contra cancerului! În ce constă tratamentul inovativ!

O nouă metodă de tratare a cancerului a dat 'rezultate fără precedent' la bolnavi în stadiu terminal, la care toatele celelalte tratamente eșuaseră și a căror speranță de viață nu mai era decât de două până la cel mult cinci luni, au transmis, astăzi, BBC și Huffington Post, pe baza unor date prezentate la Washington, în cadrul adunării anuale a Asociației Americane pentru Progres Științific.

Rezultatele sunt extraordinare, dar reprezintă deocamdată doar ''un prim pas'', a subliniat conducătorul echipei care a dezvoltat acest tratament, profesorul Stanley Riddell de la Fred Hutchinson Cancer Research Centre din orașul american Seattle, notează Agerpres.

Noua metodă constă în prelevarea de celule din sistemul imunitar al pacientului, numite celule T, care, în mod normal, distrug țesuturile infectate. Aceste celulele au fost modificate genetic în așa fel încât, reintroduse în corpul bolnavului, să recunoască și să lupte contra celulelor canceroase.

În cazul unor pacienți cu leucemie limfoblastică acută, ''fără nicio altă posibilitate de tratare, o singură doză din această terapie a dus la completa vindecare în peste 90 % din cazuri, la care nu s-au mai depistat apoi deloc celule de leucemie'', a explicat specialistul american.

La persoane suferind de alte tipuri de cancer al sângelui răspunsul pozitiv a fost înregistrat în peste 80% din cazuri.

''Să fim cinstiți, să obții această rată de răspuns la pacienți cu un stadiu foarte avansat al bolii este ceva fără precedent în medicină'', a afirmat Stanley Riddell.

Comenteaza aceasta stire