miercuri, 14 noiembrie 2018

România arsă pe grătarul UE

România arsă pe grătarul UE

Astăzi se joacă la Uniunea Europeană o finală de etapă. România a fost reclamată de către români că încalcă normele statului de drept prin noile legi ale Justiției. Și urmează să fie crucificată.

În vorbe sau chiar prin proceduri concrete. Iar promotorii schimbărilor legislative au fost din nou incapabili să prevină ofensiva antiromânească și la fel de incapabili să treacă la contraofensivă.

Să fie clar. Nu despre statul de drept sau statul nedrept este vorba în această ecuație. De altfel, sintagma vehiculată este de-o tâmpenie absolută. Termenul a fost consacrat de către Mihai Gorbaciov în perioada numită Perestroika. Noi nu trebuie să vorbim păsăreasca care utilizează retorica statului de drept. Noi trebuie să vorbim despre supremația legii. Despre un stat caracterizat prin forța dreptului și nu prin dreptul forței. Astăzi însă, aceasta este o subtilitate care nu-și are locul în deciziile Uniunii Europene, la fel cum, de altfel, nu-și are locul niciun fel de altă subtilitate.

Dând curs reclamațiilor făcute de cozile de topor din România, care în frunte cu Monica Macovei s-au comportat ca o veritabilă coloană a 5-a îndreptată împotriva Bucureștiului, statele puternice din Uniunea Europeană, prin reprezentanții lor, nu încearcă altceva decât să mențină un status quo. Tot ceea ce nu reprezintă nucleul dur UE, câteva state nordice plus Franța și încă două-trei aflate în siajul mai marilor UE, trebuie să stea cuminte, cu botul pe labe. Și să execute, în ultimă instanță, comenzile Berlinului. Numai astfel statele desprinse din fostul lagăr socialist ar putea fi utilizate și în viitor pe post de colonii moderne, furnizoare de forță de muncă atât supercalificată cât și slab calificată, resursă de materie primă și piață de desfacere pentru produsele pe care nu le mai pot realiza acasă, unde concurența europeană a îngenuncheat industria autohtonă.

Pentru a ține captive aceste state, ele trebuiesc în permanență culpabilizate și amenințate că nu vor mai beneficia de fondurile de coeziune, care să le ajute să depășească uriașul handicap creat de zeci de ani de comunism în care până la urmă aceste țări au fost abandonate cu cinism de către marile puteri. Iar din perspectiva culpabilizării, cel mai la îndemână este să se opereze cu conceptul extrem de elastic, de volatil și până la urmă, pervers, al așa zisului stat de drept. Pentru a arunca anatema împotriva unei națiuni cum că ea nu a reușit să ridice un stat de drept, este suficient să te referi la legislația care reglementează Justiția și la modul în care ea este pusă în practică. De ce? Pentru că 1). Întotdeauna, în orice legislație din lume, orice specialist, fie el și de mâna a doua, poate identifica lucruri perfectibile și, deci, oricând și din orice poziție se poate spune că legile nu sunt tocmai bune și 2). Domeniul este atât de specios, mai ales în ceea ce privește legislația penală, încât niciunul dintre decidenți nu poate fi suspectat vreodată că ar fi citit cu lupa obiectivității ceea ce se elaborează în Parlamentul ori în Guvernul statului luat drept țintă.

În realitate, lucrurile sunt mult mai simple. România trebuie să participe în calitate de material didactic alături de multe alte state din Europa Centrală și de Est la lecția de dresură aplicată de Germania prin diverși intermediari. Și când este nevoie, chiar direct. Pentru că numai astfel România nu poate ieși din front și își va duce mai departe crucea colonială, care o va face din ce în ce mai săracă, în timp ce nucleul dur UE devine din ce în ce mai bogat.

Cam asta se întâmplă azi la Uniunea Europeană. În cel mai bun caz, vom asista la o dezbatere din care vom ieși extrem de șifonați, primind chiar și un ultimatum. În sensul că, dacă ignorăm în coninuare dispozițiile Berlinului, dacă nu ne supunem în mod absolut acestora, mai devreme sau mai tâziu se va constata în mod oficial că în România nu există stat de drept și, ca urmare, se va trece la sancțiuni, ridicându-ni-se dreptul de vot și refuzându-ni-se fondurile de coeziune care ne pot asigra supraviețuirea și, la limită, chiar o dezvoltare convenabilă pentru colonizatori. La acest rezultat cât de cât previzibil se va ajunge simplu. Toți cei care se vor pronunța, o vor face în necunoștință de cauză, la comandă și utilizând expresii standard, livrate de așa-zișii avertizori de integritate de la București și acceptate de către reprezentanții oficali și neoficiali ai nucleului dur UE. Există și un deznodământ ceva mai dramatic al acestei zile. Nu este deloc exclus ca acest proces de demascare a României să nu se reducă doar la o simplă dezbatere, la care, în paranteză fie spus, ministrul român al Justiției Tudorel Toader fie nu va avea posibilitatea să participe, fie va interveni cu fraze colocviale, total neinteresante pentru asistență, în loc să facă remarci punctuale, din care să reiasă în ce mizerie s-a zbătut până în prezent Justiția și cum poate fi ea scoasă de acolo. Prin urmare, în acest al doilea scenariu, va fi adoptată o declarație. O declarație de punere la zid a României și care poate constitui un ultim avertisment înaintea trecerii la sancțiuni.

Privind retrospectiv, dar și în perspectivă, este bine să răspundem la

întrebarea ce e de făcut.

1). Printre europarlamentarii români există suficent de mulți cu conștință și care nu s-au vândut stăpânilor Europei înainte de a ajunge pe listele de candidați sau ulterior. Aceștia ar trebui să se miște în mod coordonat pe tot parcursul anului și nu doar când casa ia foc și să lanseze sistematic în grupurile parlamentare din care fac parte și în comisiile în care lucrează semnale scurte, precise, concrete de natură să demonteze falsele acuzații aduse României. Dar și mesaje de tip ofensiv. Din care să reiasă că tocmai neschimbarea legislației Justiției menține în continuare un pericol ridicat de aservire a acestei puteri în stat, unor alte puteri, neconstituționale.

2). Diplomația de la București, înțelegând prin aceasta nu numai Ministerul de Externe, ci și diplomația parlamentară, are obligația de a elabora un program riguros pe termen scurt, mediu și lung, prin care România, din defensivă, să poată trece în ofensivă, contribuind decisiv la eliberarea popoarelor din Europa Centrală și de Est de neocolonialismul UE. Și asta trebuie să se întâmple în interorul unei organizații cum este Uniunea Europeană, care în viziunea noastră, pentru a deveni din ce în ce mai puternică mai coerentă și mai unită, trebuie să fie tot mai puțin aservită Berlinului și, în compensație, din ce în ce mai dedicată  scopului comun.

3). Este vital ca România să ocupe locul care i se cuvine în plutonul din care în mod natural face parte. Cel al statelor central și est europene. Din această perpectivă, o soluție benefică și de mare eficacitate în viitor este Grupul Visegrad 8. Adică acea grupare de state, care și-au identificat interese comune asemănătoare sau chiar similare cu ale României și care au descoperit de asemenea că pot avea și desfășura strategii colective, apărându-și propriile obiective în fața ofensivei nucleului dur UE. Pentru că nici Ungaria, nici Polonia, nici Cehia, nici Slovacia, nici România nu pot fi sancționate pe nedrept de către Germania, în mod direct sau prin interpuși, dacă sunt solidare și utilizează dreptul de veto.

Nu ar trebui să ne îngrijoreze prea mult mizeria care se revarsă astăzi asupra Românie, dirijată de câțiva oficiali ai Uniunii Europene și alimentată cu combustbil exploziv de către coloana a 5-a de care vorbeam mai sus. Trebuie însă să ne îngrijorăm cu adevărat în fața perspectivei de a ne lăsa șantajați cu fondurile de coeziune, care nu sunt o pomană pe care o fac statele mai bogate statelor mai sărace din Uniunea Europenă, ci sunt o obligație a acestora, dacă ele doresc ca UE să supraviețuiască iar fostele state comuniste  să poată cu adevărat să devină competitive și, pe această cale, mai atractive pentru economiile performante. Iar nu prin statutul lor colonial, care le poate utiliza prea repede resursele materiale și umane.

Poate că la capătul acestei zile, în care la UE se joacă o mascaradă îndreptată împotriva intereselor vitale ale României, vom învăța ceea ce este de învățat. Presimt că unul dintre primele efecte, care, în definitiv, nu este de loc rău, este că palmele pe care le vom primi pe nedrept de la Bruxelles și de la Strasbourg ne vor apropia și mai mult de o integrare în Grupul Visegrad 8. 

          Editorial de Sorin Roșca Stănescu

Comenteaza aceasta stire