joi, 22 februarie 2018

România arsă pe grătarul UE

România arsă pe grătarul UE

Astăzi se joacă la Uniunea Europeană o finală de etapă. România a fost reclamată de către români că încalcă normele statului de drept prin noile legi ale Justiției. Și urmează să fie crucificată.

În vorbe sau chiar prin proceduri concrete. Iar promotorii schimbărilor legislative au fost din nou incapabili să prevină ofensiva antiromânească și la fel de incapabili să treacă la contraofensivă.

Să fie clar. Nu despre statul de drept sau statul nedrept este vorba în această ecuație. De altfel, sintagma vehiculată este de-o tâmpenie absolută. Termenul a fost consacrat de către Mihai Gorbaciov în perioada numită Perestroika. Noi nu trebuie să vorbim păsăreasca care utilizează retorica statului de drept. Noi trebuie să vorbim despre supremația legii. Despre un stat caracterizat prin forța dreptului și nu prin dreptul forței. Astăzi însă, aceasta este o subtilitate care nu-și are locul în deciziile Uniunii Europene, la fel cum, de altfel, nu-și are locul niciun fel de altă subtilitate.

Dând curs reclamațiilor făcute de cozile de topor din România, care în frunte cu Monica Macovei s-au comportat ca o veritabilă coloană a 5-a îndreptată împotriva Bucureștiului, statele puternice din Uniunea Europeană, prin reprezentanții lor, nu încearcă altceva decât să mențină un status quo. Tot ceea ce nu reprezintă nucleul dur UE, câteva state nordice plus Franța și încă două-trei aflate în siajul mai marilor UE, trebuie să stea cuminte, cu botul pe labe. Și să execute, în ultimă instanță, comenzile Berlinului. Numai astfel statele desprinse din fostul lagăr socialist ar putea fi utilizate și în viitor pe post de colonii moderne, furnizoare de forță de muncă atât supercalificată cât și slab calificată, resursă de materie primă și piață de desfacere pentru produsele pe care nu le mai pot realiza acasă, unde concurența europeană a îngenuncheat industria autohtonă.

Pentru a ține captive aceste state, ele trebuiesc în permanență culpabilizate și amenințate că nu vor mai beneficia de fondurile de coeziune, care să le ajute să depășească uriașul handicap creat de zeci de ani de comunism în care până la urmă aceste țări au fost abandonate cu cinism de către marile puteri. Iar din perspectiva culpabilizării, cel mai la îndemână este să se opereze cu conceptul extrem de elastic, de volatil și până la urmă, pervers, al așa zisului stat de drept. Pentru a arunca anatema împotriva unei națiuni cum că ea nu a reușit să ridice un stat de drept, este suficient să te referi la legislația care reglementează Justiția și la modul în care ea este pusă în practică. De ce? Pentru că 1). Întotdeauna, în orice legislație din lume, orice specialist, fie el și de mâna a doua, poate identifica lucruri perfectibile și, deci, oricând și din orice poziție se poate spune că legile nu sunt tocmai bune și 2). Domeniul este atât de specios, mai ales în ceea ce privește legislația penală, încât niciunul dintre decidenți nu poate fi suspectat vreodată că ar fi citit cu lupa obiectivității ceea ce se elaborează în Parlamentul ori în Guvernul statului luat drept țintă.

În realitate, lucrurile sunt mult mai simple. România trebuie să participe în calitate de material didactic alături de multe alte state din Europa Centrală și de Est la lecția de dresură aplicată de Germania prin diverși intermediari. Și când este nevoie, chiar direct. Pentru că numai astfel România nu poate ieși din front și își va duce mai departe crucea colonială, care o va face din ce în ce mai săracă, în timp ce nucleul dur UE devine din ce în ce mai bogat.

Cam asta se întâmplă azi la Uniunea Europeană. În cel mai bun caz, vom asista la o dezbatere din care vom ieși extrem de șifonați, primind chiar și un ultimatum. În sensul că, dacă ignorăm în coninuare dispozițiile Berlinului, dacă nu ne supunem în mod absolut acestora, mai devreme sau mai tâziu se va constata în mod oficial că în România nu există stat de drept și, ca urmare, se va trece la sancțiuni, ridicându-ni-se dreptul de vot și refuzându-ni-se fondurile de coeziune care ne pot asigra supraviețuirea și, la limită, chiar o dezvoltare convenabilă pentru colonizatori. La acest rezultat cât de cât previzibil se va ajunge simplu. Toți cei care se vor pronunța, o vor face în necunoștință de cauză, la comandă și utilizând expresii standard, livrate de așa-zișii avertizori de integritate de la București și acceptate de către reprezentanții oficali și neoficiali ai nucleului dur UE. Există și un deznodământ ceva mai dramatic al acestei zile. Nu este deloc exclus ca acest proces de demascare a României să nu se reducă doar la o simplă dezbatere, la care, în paranteză fie spus, ministrul român al Justiției Tudorel Toader fie nu va avea posibilitatea să participe, fie va interveni cu fraze colocviale, total neinteresante pentru asistență, în loc să facă remarci punctuale, din care să reiasă în ce mizerie s-a zbătut până în prezent Justiția și cum poate fi ea scoasă de acolo. Prin urmare, în acest al doilea scenariu, va fi adoptată o declarație. O declarație de punere la zid a României și care poate constitui un ultim avertisment înaintea trecerii la sancțiuni.

Privind retrospectiv, dar și în perspectivă, este bine să răspundem la

întrebarea ce e de făcut.

1). Printre europarlamentarii români există suficent de mulți cu conștință și care nu s-au vândut stăpânilor Europei înainte de a ajunge pe listele de candidați sau ulterior. Aceștia ar trebui să se miște în mod coordonat pe tot parcursul anului și nu doar când casa ia foc și să lanseze sistematic în grupurile parlamentare din care fac parte și în comisiile în care lucrează semnale scurte, precise, concrete de natură să demonteze falsele acuzații aduse României. Dar și mesaje de tip ofensiv. Din care să reiasă că tocmai neschimbarea legislației Justiției menține în continuare un pericol ridicat de aservire a acestei puteri în stat, unor alte puteri, neconstituționale.

2). Diplomația de la București, înțelegând prin aceasta nu numai Ministerul de Externe, ci și diplomația parlamentară, are obligația de a elabora un program riguros pe termen scurt, mediu și lung, prin care România, din defensivă, să poată trece în ofensivă, contribuind decisiv la eliberarea popoarelor din Europa Centrală și de Est de neocolonialismul UE. Și asta trebuie să se întâmple în interorul unei organizații cum este Uniunea Europeană, care în viziunea noastră, pentru a deveni din ce în ce mai puternică mai coerentă și mai unită, trebuie să fie tot mai puțin aservită Berlinului și, în compensație, din ce în ce mai dedicată  scopului comun.

3). Este vital ca România să ocupe locul care i se cuvine în plutonul din care în mod natural face parte. Cel al statelor central și est europene. Din această perpectivă, o soluție benefică și de mare eficacitate în viitor este Grupul Visegrad 8. Adică acea grupare de state, care și-au identificat interese comune asemănătoare sau chiar similare cu ale României și care au descoperit de asemenea că pot avea și desfășura strategii colective, apărându-și propriile obiective în fața ofensivei nucleului dur UE. Pentru că nici Ungaria, nici Polonia, nici Cehia, nici Slovacia, nici România nu pot fi sancționate pe nedrept de către Germania, în mod direct sau prin interpuși, dacă sunt solidare și utilizează dreptul de veto.

Nu ar trebui să ne îngrijoreze prea mult mizeria care se revarsă astăzi asupra Românie, dirijată de câțiva oficiali ai Uniunii Europene și alimentată cu combustbil exploziv de către coloana a 5-a de care vorbeam mai sus. Trebuie însă să ne îngrijorăm cu adevărat în fața perspectivei de a ne lăsa șantajați cu fondurile de coeziune, care nu sunt o pomană pe care o fac statele mai bogate statelor mai sărace din Uniunea Europenă, ci sunt o obligație a acestora, dacă ele doresc ca UE să supraviețuiască iar fostele state comuniste  să poată cu adevărat să devină competitive și, pe această cale, mai atractive pentru economiile performante. Iar nu prin statutul lor colonial, care le poate utiliza prea repede resursele materiale și umane.

Poate că la capătul acestei zile, în care la UE se joacă o mascaradă îndreptată împotriva intereselor vitale ale României, vom învăța ceea ce este de învățat. Presimt că unul dintre primele efecte, care, în definitiv, nu este de loc rău, este că palmele pe care le vom primi pe nedrept de la Bruxelles și de la Strasbourg ne vor apropia și mai mult de o integrare în Grupul Visegrad 8. 

          Editorial de Sorin Roșca Stănescu

Comenteaza aceasta stire

Alba-neagra pe Justiție

Desigur, niciuna dintre aceste negocieri nu este transparentă. Și toți protagoniștii sunt convinși că decizia privind cariera profesională a șefei DNA este una politică. Și, astfel, situația și viitorul unei instituții se joacă la alba-neagra.

Nürenbergul românesc

Comparația, din păcate, se oprește aici. La Nürenberg a avut loc o judecată exigentă, dar dreaptă, care a închis unul dintre cele mai urâte capitole ale istoriei. La București, a început o mare mascaradă.

Reușește Iohannis unde eșuează Merkel?

Ceea ce nu i-a reușit atâta timp lui Merkel, s-ar putea însă să-i iasă la socoteală lui Klaus Iohannis. Care este pe cale să bată palma cu Stânga politică. Dacă nu cumva a și făcut-o. Pentru moment, în secret.

Face Klaus Iohannis o combinație în trei?

Și că a această discuție ar urma să fie invitată și doamna Laura Codruța Kovesi. Dacă se întâmplă așa ceva, atunci, din nou, puterea la cel mai înalt nivel din această țară este absolut originală. Adică președintele face o nemaivăzută.

O schimbă sau nu o schimbă?

În care este implicat viitorul unor personaje importante, cum este Liviu Dragnea sau Klaus Iohannis, dar și modul în care va decurge confruntarea politică între Stânga și Dreapta. Ca să nu mai vorbim despre factorul extern, aflat și el pe terenul de joc.

Laura Codruța Kovesi, la un capăt de drum

Din această perspectivă, întreaga societate românească este extrem de tensionată. Și, inevitabil, există din toate direcțiile opinii controversate sau chiar scandaloase.

De ce nu cedează DNA Prahova?

O lipsă de reacție din partea celor responsabili ar fi fost fatală. O lipsă de reacție ar fi însemnat nici mai mult nici ai puțin decât recunoașterea integrală a acuzațiilor aduse, ceea ce ar fi echivalat cu depunerea armelor. Operațiune urmată imediat de demisii în lanț, începând cu Laura Codruța Kovesi și mergând până a nivelul structurilor locale.

Scapi de cangrenă doar cu bisturiul

Este deja târziu și mă mir că până acum domnul Tudorel Toader, ministrul Justiției, care în mod constituțional este împuternicit să ia această măsură, nu i-a solicitat președintelui Klaus Iohannis demiterea Laurei Codruța Kovesi.

Prezidențiale fără Klaus Iohannis

Mă număr printre foarte puținii analiști ai vieții politice care au avansat teza conform căreia Klaus Iohannis va renunța de bună voie și nesilit de nimeni la un al doilea mandat.

Infracțiunea de serviciu

Este vorba de faimosul abuz în serviciu. Presupun că acest fenomen nemaîntâlnit ar fi trebuit să-i pună pe gânduri și pe cei câțiva juriști de marcă din Parlamentul României. În mod straniu însă, nimeni nu pornește de la această premiză pentru ca, făcând o analiză, să identifice cele mai bune soluții de viitor.

România arsă pe grătarul UE

În vorbe sau chiar prin proceduri concrete. Iar promotorii schimbărilor legislative au fost din nou incapabili să prevină ofensiva antiromânească și la fel de incapabili să treacă la contraofensivă.

La DNA, politică de la un cap la altul

Mega escrocheria Microsoft a debutat politic sub aspectul anchetelor penale și s-a stins lamentabil, tot politic. Iar doamna Laura Codruța Kovesi, indiferent ce explicații abracadabrante ne dă, nu a avut încotro. A fost pur și simplu în situația de a pune capacul și de a suna stingerea peste furtul secolului.

A văzut și Iohannis statul paralel

Președintele Klaus Iohannis a avut o intervenție publică, prin care a contestat vehement existența statului paralel. Ceea ce este însă absolut straniu este că el însuși, și asta încă de la începutul mandatului, a pus umărul la edificarea unui stat paralel. Și a făcut-o nu în puterea nopții, ci ziua, în amiaza mare. Printr-un document oficial supus adoptării Parlamentului României. Acest document există. El se numește Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019. Iar acolo este prezentat pe larg conceptul statului paralel, avut în vedere de Klaus Iohannis.

Tabelul rușinii

Publicăm o situație pe care am intitulat-o ”tabelul rușinii”. Pe bună dreptate. Se va vedea cum România a fost până acum umilită în raport cu alte state în ceea ce privește numărul de europarlamentari raportat la numărul de cetățeni. Vom putea observa cum și în viitor această situație va continua, grație prestației lamentabile a președintelui Klaus Iohannis la ultimul Consiliu European.

Cum reparăm ce a stricat Iohannis?

Solicitând ca, pe cale judecătorească, Forumul Democrat al Germanilor din România să fie declarat ”succesorul de drept a tuturor instituțiilor și organizațiilor germane care au fost desființate prin constrângere”, Klaus Iohannis a solicitat de fapt ca FDGR să devină succesorul Grupului Etnic German, organzație declarată criminală și scoasă în afara legii în 1944.

Iohannis îl reîncarnează pe Hitler

În consecință, în 1999 s-a dispus retrocedarea către FDGR a întregului patrimoniu intrat în posesia statului în 1948. Grupul Etnic German, care fusese creat în 1940, la presiunea Berlinului, printr-un decret semnat de mareșalul Ion Antonescu și având drept purtător de cuvânt Partidul Nazist, i-a transformat pe etnicii germani în luptători SS, circa 80.000 și a sfârșit prin a fi declarat drept organizație criminală de către Puterile Aliate, atât prin Tratatul de Pace cât și prin Convenția de Armistițiu.

Nucleara lui Golban pe capul lui Iohannis

Profesor doctor Radu Golban, stabilit în Elveția și autor al mai multor tratate de economie, lansează o adevărată bombă nucleară împotriva lui Klaus Iohannis. El a apelat la doi reputați specialiști din Germania și din Elveția în drept internațional public, iar aceștia au elaborat ample expertize prin care demonstrează că România a încălcat în mod flagrant atât tratatul de pace încheiat de Marile Puteri după cel de-al Doilea Război Mondial cât și Convenția de Armistițiu. Nici măcar fosta Germania Federală sau Uniunea Sovetică nu și-au permis în timpul Războiului Rece să ignore aceste documente internaționale.

Obiectivul ratat

Dar, înainte de toate, ar trebui să vedem dacă țintele alese de liberali sunt sau nu cele corecte. Dacă nu care cumva aceștia aleargă după cai verzi pe pereți.

Coșmarul Vestului – emanciparea Estului

În ce scop? Ce urmărește Vestul? De ce pentru vestul Europei emanciparea estului Europei reprezintă un coșmar?

Guvernul longeviv

Pentru a avea o imagine completă a ceea ce s-a întâmplat și pentru a vedea cum ar putea deveni longeviv al treilea Guvern, cel al doamnei Viorica Dăncilă, este indispensabilă o abordare mai profundă a situației politice de la noi. Din perspectiva diviziunii muncii. Între Executiv, partid și Parlament.

O miză excesiv de mare

Între opoziție și putere. Între multinaționale și PSD. Iar în plan extern acest front a fost transferat pentru început la Bruxelles. Urmează să primim și o nouă reacție de la Washington. Se joacă pe Legile Justiției din România excesiv politic în plan intern și excesiv geopolitic în plan extern.