România se dezmorţeşte puţin câte puţin, după viscolul care a ţinut două zile. În urmă a rămas însă un peisaj dezolant. Maşini şi tiruri abandonate pe marginea drumurilor şi vandalizate, dar şi lucrători de la Drumuri Naţionale care se chinuie să-şi scoată utilajele din nămeţi cu lopata. Zeci de şosele sunt în continuare blocate, iar o sută de oameni - prizonieri ai zăpezii. Cele mai afectate judeţe sunt Călăraşi, Ialomiţa, Tulcea, Constanţa, Giurgiu şi Buzău.
Reprezentanţii C.N.A.D.R. fac promisiuni frumoase şi spun că drumurile naţionale vor putea fi redeschise în următoarele şase-şapte ore. Vestea nu este bună până la capăt. Doar autovehiculele mai mici de 3,5 tone vor avea voie să circule pe aceste drumuri, după expirarea codului galben. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că mai sunt o sută de oameni blocaţi între nămeţi, care nu au vrut să-şi părăsească maşinile. Cei care au făcut-o, cu siguranţă au regretat. În lupta cu nămeţii au intrat forţe impresionante: militari, lopeţi şi autovehicule grele. Că utilajele de deszăpezire au rămas la rândul lor blocate în zăpadă nu mai miră pe nimeni, doar când şoferul unui asemenea mastodond se chinuie să-l scoată din troiene cu lopada, după modelul Boc. Începând de astăzi, pe DN 5 se circulă pe ambele sensuri, însă în condiţii de iarnă. Şi pe A1 circulaţia a fost reluată pe un singur sens, cel spre Piteşti. Oficialităţile anunţă că şi traficul pe centura Capitalei a fost deschis. Doar Autostrada Soarelui mai este blocată între Bucureşti şi Cernavodă. Spre după-amiază, circulaţia a fost reluată pe tronsonul de drum Cernavodă-Feteşti. Şi în judeţul Ialomiţa, situaţia s-a mai dezmorţit puţin. Însă chiar şi după eliberarea drumurilor, zeci de şoferi au avut surpriza să constate că nu sunt lăsaţi să iasă din Slobozia. Coloana de maşini s-a întins pe mai bine de un kilometru, dar conducătorii auto au aflat că totul a fost spre binele lor: ca drumarii să poată lucra mai bine. În continuare, drumurile naţionale din Constanţa şi Tulcea rămân închise. În ceea ce priveşte traficul pe calea ferată, numai astăzi 60 de trenuri au fost anulate. Căile aeriene nu mai sunt afectate de viscol şi nicio cursă nu a fost anulată pe aeroporturile Otopeni sau Băneasa. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, avertizarea cod portocaliu de ninsori şi viscoli s-a transformat de astăzi în cod galben pentru judeţele Constanţa şi Tulcea. Avertizarea este valabilă până sâmbătă la ora 10, interval în care vântul va sufla cu putere, atingând în rafale până la 60 de kilometri pe oră şi troienind zăpada.
Ar putea sa va intereseze:
Ultima actualizare la 21:45, Miercuri 22 February
| 20.02 | 21.02 | 22.02 | |
|---|---|---|---|
| EUR | 4.3535 | 4.355 | 4.3602 |
| USD | 3.2903 | 3.2903 | 3.2954 |
| Lira sterlina | 5.2131 | 5.2025 | 5.1815 |
| Gramul de aur | 182,99 | 183,86 | 185,75 |