miercuri, 21 august 2019

Săracii noștri bătrâni

Săracii noștri bătrâni

Sunt bătrâni, bolnavi și prea săraci pentru a mai putea face față crizei economice care îi lovește din ce în ce mai tare. După ce își plătesc întreținerea și își iau ceva de mâncare, rămân aproape fără niciun leu. Așa că, mulți nu mai au cu ce să își cumpere medicamentele care le țin afecțiunile sub control și ajung în stare critică la urgență.

De rușine sau de teamă că vor fi mustrați de medici, în fața camerei, bătrânii nu recunosc că-și neglijează tratamentul. În spital, pacienții primesc tratament care să îi pună cât de cât pe picioare. Toți spun că se gândesc cu groază la perioada care va urma după externare și la cea în care vor primi o pensie și mai mică decât în prezent.

Conducerea Spitalului Județean din Constanța spune că în ultima perioadă numărul bătrânilor care ajung pe patul de spital, afectați de criză sau abandonați de copiii care își caută fericirea peste hotare, a crescut considerabil.

Și mai grav este faptul că nici spitalul nu are cu ce să-i trateze pe o perioadă mai îndelungată, deoarece medicamente sunt doar pentru urgențe.

Ar putea sa va intereseze:

Comenteaza aceasta stire