joi, 20 septembrie 2018

SĂRBĂTOARE MARE astăzi: Sfinții Petru și Pavel! Tradiții, obiceiuri și superstiții - ce NU ai voie să faci în această zi!

SĂRBĂTOARE MARE astăzi: Sfinții Petru și Pavel! Tradiții, obiceiuri și superstiții - ce NU ai voie să faci în această zi!

 

29 iunie este ziua în care amândoi au murit, în timpul prigoanei creștine declanșate de Nero, sărbătoarea fiind denumită popular Sânpetru.

Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, în Iudeea și în Antiohia, unde membrii bisericii s-au numit pentru prima dată creștini, iar apoi în Pont, Galatia, Capadocia, Asia Mică și Bitinia. Conform tradiției, Petru a ajuns la Roma, unde a format biserica de acolo. Sfântul Apostol Petru a sfârșit mucenicește în capitala Imperiului Roman, fiind răstignit cu capul în jos, la cererea sa, spre a se deosebi de modul de răstignire a lui Iisus. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru se află astăzi Basilica San Pietro din Vatican.

Conform unei legende din secolul al XIII-lea, Petru l-ar fi revăzut ultima dată pe Iisus în momentul în care voia să fugă din Roma, pentru a scăpa de martiriu. Petru l-ar fi întrebat pe Iisus: "Quo vadis, Domine?" ("Încotro te-ndrepți, Doamne?"), la care Isus i-ar fi răspuns: "Vado Romam venio iterum crucifigi" ("Am venit la Roma spre a fi din nou crucificat"). Rușinat, Petru s-ar fi întors la Roma, primind martiriul. În prezent, în apropierea locului unde s-ar fi petrecut această întâmplare se află capela "Quo vadis, Domine?", pe Via Appia, din Roma.

Sfântul Apostol Pavel a propovăduit pe Hristos tuturor, a străbătut, în trei călătorii misionare, toată Asia, Spania, Britania și Italia, înființând comunități creștine și hirotonisind episcopi, preoți și diaconi. El a murit la Roma, în aceeași zi cu Petru, tot ca martir, prin decapitare.

Cei doi apostoli ar fi fost ținuți închiși în Carcera Mamertinică, situată între Capitoliu și Forumul Roman.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt considerați patronii spirituali ai penitenciarelor.

Sfântul Apostol Pavel, spre deosebire de Petru care s-a numărat printre cei care au petrecut alături de Mântuitor, s-a adăugat cetei apostolilor după Înălțarea Domnului la cer și Pogorârea Duhului Sfânt. Pe drumul Damascului, el a fost chemat la noua slujire a lui Hristos.

După Sfintele Evanghelii, Petru era originar din localitatea Betsaida din Galileea, fiind fiul lui Iona și frate mai mare al lui Andrei, cel dintâi chemat de Domnul la lucrarea apostoliei. El s-a numit Simon până când Mântuitorul i-a schimbat acest nume în Chefa sau Petru.

Sfântul Apostol Pavel, supranumit "apostolul neamurilor", pentru că a predicat Evanghelia mai ales păgânilor, s-a născut într-o familie de iudei bogați în Tarsul Ciliciei, primind o educație strălucită în școala rabinului Gamaliel.

La început, Saul, căci așa fusese numit la naștere, a fost un adept înfocat al legii mozaice și un dușman de moarte al creștinilor. Este cunoscută întâmplarea petrecută pe drumul Damascului, când, plecat să-i persecute pe creștini, Saul se întâlnește cu Iisus cel înviat și se convertește la creștinism, devenind, cum spune Fericitul Augustin, "din lup, miel, din persecutor înfocat, un vestitor neobosit al Evangheliei, învățător și apostol al popoarelor".

Biserica Ortodoxă îi cinstește în mod special pe cei doi apostoli, rânduind o perioadă de post specială. Postul Sfinților Apostoli este unul dintre cele patru posturi de peste an, alături de cele ale Paștelui, Sfintei Maria și Crăciunului.

Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durată fixă, postul Sînpetrului are o durată variabilă, în funcție de data variabilă a Paștilor. Acest post începe luni, la o săptămână după Rusalii, care sunt sărbătorite la 50 de zile după Paște. În vechime, acest post se numea Postul Cincizecimii.

În tradiția populară, Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă.

În povestirile și snoavele populare, Sânpetru este un om obișnuit: se îmbracă în straie țărănești, se ocupă cu agricultura, creșterea animalelor și, mai ales, cu pescuitul. Fiind credincios, foarte harnic și bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer, unde îi încredințează porțile și cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cerești, împarte hrană animalelor sălbatice, în special lupilor, și fierbe grindina pentru a o mărunți.

Se crede că, la marile sărbători (Crăciun, Anul Nou, Boboteaza, Mucenici, Sângeorz, Sânziene), Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopții, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este cel mai cunoscut "sfânt" al calendarului popular.

În unele zone, sărbătoarea era anunțată de anumite repere cosmice și terestre: apariția licuricilor, amuțitul cucului, răsăritul constelației Găinușei și altele.

Tradiții și obiceiuri

  • Din această zi, cucul și privighetorile nu mai cântă.
  • În tradiția populară, până în acestă zi nu se scutură merii; se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.
  • Tot acum, Sânpetru pocnește din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciți pe drumuri de munte sau în pădure.
  • Pentru sporul casei și pentru sănătate, se respectă tradiția Moșilor de Sânpetru și se sfințesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci și mere acrișoare; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci.
  • Oamenii pistruiați trebuie să se spele pe față cu apă la miezul nopții, când cântă cocoșul; tradiția spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulțesc .
  • Dacă tună și fulgeră în ziua Sfinților Apostoli, nucile și alunele vor fi viermănoase.
  • Acum, potrivit tradiției populare, se respectă sărbătoarea lupilor: nu se pun capcane iar lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblânzite și să nu fure vitele din gospodării.

Comenteaza aceasta stire

JUDEȚUL CONSTANȚA. Au fost descoperite noi focare de pestă porcină africană - care sunt localitățile afectate
De Neptun TV 19 septembrie 2018

De data aceasta, autoritățile au luat decizia de a omorî porcii doar din gospodăriile afectate.

40.000 de tineri români studiază peste hotare. Marea Britanie, în topul preferințelor
De Neptun TV 19 septembrie 2018

Potrivit reprezentanților IntegralEdu, anual 6.000 de tineri români pleacă să studieze peste hotare, iar destinațiile preferate sunt: Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Elveția, Franța și SUA.

Traficul va fi închis pe o porțiune din Autostrada A2, pentru lucrări, până pe 4 noiembrie
De Neptun TV 18 septembrie 2018

Șoferii sunt sfătuiți că sporească atenția la volan, să reducă viteza în zona efectuării lucrărilor și să semnalizeze din timp intenția de schimbare a benzii de circulație.

Undă verde pentru Referendum în România. CCR a avizat favorabil Legea pentru revizuirea Constituției, în sensul redefinirii familiei
De Neptun TV 17 septembrie 2018

Senatul a adoptat, marțea trecută, în calitate de for decizional, inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, nu pe cea consimțită între soți.

Peste 7.000 de sancțiuni aplicate pentru încălcarea normelor sociale și aproape 500 permise reținute
De Neptun TV 17 septembrie 2018

În cauzele instrumentate au fost dispuse 15 măsuri preventive. De asemenea, au fost depistate 5 persoane urmărite național sau internațional.

Atacul sângeros din Brăila. Dosar penal deschis în cazul baschetbaliștilor înjunghiați pe terasă. Vești despre starea victimelor
De Neptun TV 17 septembrie 2018

În baza filmărilor făcute în barul unde s-a produs incidental, anchetatorii au un grup de suspecți în cazul baschetbaliștilor atacați într-un club din Brăila

ATENȚIE! Consumul de ALCOOL este un factor principal de îmbolnăvire și mortalitate la nivel mondial
De Neptun TV 16 septembrie 2018

La nivel mondial, consumul de alcool a fost în 2016 al șaptelea factor de risc atât pentru decese, cât și din punctul de vedere al incapacității generate de boală.

Epidemiile grave care amenință GOSPODĂRIILE în România, pe lângă Pesta porcină și Tuta Absolută, și cum se pot preveni!
De Mediafax 15 septembrie 2018

Pesta porcină africană pare să fie de departe boala momentului, nu doar în România, ci și în Uniunea Europeană. Vom vedea însă, că lista pericolelor pentru animale, dar și plante este mai lungă, pesta porcină fiind doar cea mai vizibilă.

CONSTANȚA. Spectacol-labirint în centrul vechi - acțiunea este bazată pe poveștile de viață înscrise pe epitafurile vechilor locuitori ai Tomisului
De Neptun TV 15 septembrie 2018

Un spectacol de teatru labirint, intitulat „Picături de istorie” este pus sâmbătă seara în scenă în centrul vechi al Constanței.

CONSTANȚA. Restaurante ÎNCHISE de Protecția Consumatorilor - meniul zilei: gândaci, murdărie și mâncare expirată!
De Neptun TV 14 septembrie 2018

La restaurantul din Constanța, comisarii CJPC au aplicat o amendă de 10.000 de lei și au dispus oprirea temporară a activității.

Mare SĂRBĂTOARE astăzi la români. Înălțarea Sfintei Cruci aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului! TRADIȚII ȘI OBICEIURI
De Mediafax 14 septembrie 2018

Înălțarea Sfintei Cruci, cea mai veche dintre sărbătorile creștine, aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului pe Golgota, 14 septembrie fiind considerată și data ce vestește sfârșitul verii și începutul toamnei, în Capitală fiind organizată cu această ocazie o procesiune.

Nicolae Voiculeț, concert la Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman
De Neptun TV 13 septembrie 2018

Vor fi prezenți, Ministrul apărării naționale Mihai Fifor, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, Alteța Sa Regală Principele Radu, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, militari activi, în rezervă sau în retragere, precum și un grup de elevi reprezentând comunitățile istorice românești de peste granițe.

JUDEȚUL CONSTANȚA. Șoferi atacați noaptea pe un drum european: 'Bombardau cu pietre mașinile care treceau'
De Neptun TV 13 septembrie 2018

În cursul acestui an, la nivelul țării s-au mai înregistrat cazuri de autoturisme atacate, în special pe timpul nopții, în localitățile Sinești și Țăndărei.

Un nou focar de pestă porcină! Zeci de animale vor fi sacrificate
De Neptun TV 13 septembrie 2018

Un porc dintr-o gospodărie țărănească din Rogojeni a murit din cauza pestei, iar autoritățile au decis să eutanasieze în mod preventiv toate suinele din localitate, după ce Laboratorul Veterinar de Pestă Porcină de la Iași, a confirmat prezența virusului.

CONSTANȚA. Bărbat reținut după ce i-a propus unei vecine să-i ucidă fostul soțul, pentru bani!
De Neptun TV 12 septembrie 2018

Femeia în vârstă de 42 de ani din Valu lui Traian, județul Constanța, divorțată, care are doi copii minori, a cerut ajutorul polițiștilor, sesizând faptul că un vecin i-a propus să îi omoare fostul soț și pe doi prieteni de familie, pentru bani.

Atenționări de călătorie ale MAE: În SUA sunt în evoluție uraganele Florence și Olivia; în Grecia se menține ridicat riscul de incendii pe șase insule
De Neptun TV 12 septembrie 2018

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în SUA, în mod special în zona statelor Georgia, Carolina de Sud, Carolina de Nord, Virginia, că Uraganul Florence a evoluat rapid în ultimele ore, atingând într-un ritm accelerat gradul 4 (pe o scară de la 1 la 5).

Pesta porcină africană, un nou FOCAR descoperit. Sute de animale vor fi sacrificate. Reprezentant ANSVSA: Pe cei care îi găsim îi ucidem preventiv
De Mediafax 11 septembrie 2018

Echipele de inspectori sanitari și de veterinari vor eutansia toți porcii rămași în gospodăriile tărănești, deoarece în ultimele zile numeroși proprietari și-au sacrificat animalele de frica pestei porcine.

AVERTISMETUL METEOROLOGILOR:: Un nou fenomen climatic El Niño s-ar putea produce în cursul acestei ierni
De Neptun TV 10 septembrie 2018

Potrivit organizației internaționale, schimbările climatice influențează dinamica tradițională a acestor fenomene.

Dosarul Colectiv, AMÂNAT din nou. Părintele unui tânăr mort în incendiu: 65 de morți, nici un vinovat
De Neptun TV 10 septembrie 2018

La Tribunalul București era programat, luni, un nou termen al dosarului Colectiv, în condițiile în care judecătorul din dosar, Valeriu Mihail Terceanu, s-a pensionat cu data de 3 septembrie.

'Scoate căștile'. Elevii au fost întâmpinați la trecerile de pietoni, în prima zi de școală, cu mesaje inedite
De Mediafax 10 septembrie 2018

Aceste mesaje urmează să fie inscripționate pe toate trecerile de pietoni situate în apropierea unităților de învățământ din județ.