luni, 15 iulie 2019

Scene incredibile la meciul ASA Târgu Mureș - Pandurii! Mutu și Săpunaru au sărit la bătaie!

A fost război, nu meci! ASA Târgu Mureş a terminat în 7 oameni meciul de aseară cu Pandurii Târgu Jiu, din prima etapă a play-off-ului Ligii Întâi! Echipa lui Edi Iordănescu s-a impus cu 2-0.

4 cartonașe roșii și 13 cartonașe galbene a arătat aseară Sebastian Colțescu, la partida ASA Târgu Mureș - Pandurii! Eliminările au fost doar în tabăra mureșenilor, care au primit și 10 din cele 13 cartonașe galbene.

Primul care a ajuns mai devreme la vestiare a fost Țucudean, care a luat două galbene în decurs de doar două minute! Mutu s-a ales și el cu un cartonaș galben după ce l-a călcat în picioare pe Vasco, fază care a fost pe punctul de a declanșa o încăierare între jucători, Săpunaru fiind cu greu potolit să nu sară la bătaie.

RECOMANDARE - ASA Tg. Mureș - Pandurii Tg. Jiu, scor 0-2, în ultimul meci din prima etapă a play-off-ului Ligii 1

Mureșenii au fost și mai nervoși după pauză, după ce Vaslijevic a deschis scorul pentru Pandurii, în minutul 49. Marius Constantin a fost eliminat direct în minutul 65, pentru un fault dur. ASA a rămas în 7 oameni pe finalul partidei, după ce Voiculeț și argentinianul Costa au văzut și ei roșu direct, tot pentru faulturi dure.

Elevii lui Edi Iordănescu și-au păstrat calmul și au mai înscris o dată prin și Hora, care a transformat o lovitură de la 11 metri în minutul 73. Grație acestui succes, Pandurii Târgu Jiu ține aproape de liderul Astra, de care o despart doar două puncte.

Comenteaza aceasta stire

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Wimbledon
De Neptun TV 9 iulie 2019

Halep a egalat situația în meciurile directe cu Zhang, 2-2, după ce asiatica a învins în 2016 în primul tur la Australian Open, cu 6-4, 6-3, și în același an la Beijing, cu 6-0, 6-3, în optimi. Singura victorie anterioară a Simonei s-a înregistrat în 2012, în primul tur la Indian Wells, cu 6-1, 6-1.

Wimbledon 2019 | Simona Halep o va întâlni pe Victoria Azarenka în turul 3
De Neptun TV 3 iulie 2019

În setul al doilea Mihaela Buzărnescu s-a impus. A fost 6-4 pentru jucătoarea din București, după 47 de minute de joc, iar meciul a fost trimis în decisiv.

România luptă la Constanța pentru calificarea la Europenele de baschet 3×3!
De Neptun TV 28 iunie 2019

Turneul are loc pe 29 și 30 iunie în Piațeta Perla din Mamaia iar accesul publicului este gratuit.