marţi, 16 iulie 2019

SCHIMBĂRI MAJORE PENTRU ȘOFERI. Modificările pe care orice șofer din România trebuie să le știe!

SCHIMBĂRI MAJORE PENTRU ȘOFERI. Modificările pe care orice șofer din România trebuie să le știe!

Începând de astăzi, 12 iulie, intră în vigoare o serie de modificări aduse legii asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto (RCA) de care vor trebui să țină seama toți proprietarii de mașini din România.

Principalele modificări identificate de specialiștii avocatNet.ro, ce se vor aplica de acum asigurărilor auto obligatorii:

1. Apare asiguratul cu risc ridicat

Spre deosebire de legislația aplicabilă în prezent, se va introduce ideea de asigurat cu risc ridicat. Persoanele încadrate la această categorie se vor putea adresa Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România ca să obțină o ofertă de asigurare, iar această entitate le va face o ofertă și le va aloca unui asigurător RCA pentru încheierea contractului de asigurare.

2. La suspendarea contractului RCA vei rămâne fără plăcuțele de înmatriculare

Suspendarea la cerere a contractului de asigurare RCA va fi în continuare o posibilitate atunci când este vorba de suspendarea dreptului de circulație al vehiculului sau de imobilizarea acestuia. Totuși, proprietarii vor trebui să depună plăcuțele cu numărul de înmatriculare la autoritatea emitentă, deși acum nu există o asemenea obligație.

3. Răspunsuri mai rapide la cererile de despăgubire

Referitor la soluționarea cererilor de despăgubire, Legea nr. 132/2017 va veni cu o schimbare semnificativă față de regulile actuale. Concret, asigurătorii RCA vor trebui să dea un răspuns ferm în 30 de zile de la data la care cererile de despăgubire sunt înaintate de asigurați. În prezent, OUG nr. 54/2016 este un pic mai permisivă, fiind stabilit că soluționarea se face în 30 de zile de la data înaintării cererii, dar nu mai târziu de trei luni de la data avizării daunei.

4. Asigurătorii RCA te vor anunța că expiră contractul

O altă noutate în raport cu cadrul legal actual este introducerea obligației asigurătorilor RCA de a-și informa asigurații atunci când contractele sunt pe cale să expire. Mai precis, proiectul de lege dispune că „asigurătorii RCA și intermediarii de asigurări RCA au obligația să informeze asigurații/contractanții cu privire la încetarea contractului RCA și la posibilitatea de reînnoire a acestuia, cu 30 de zile înainte de încetarea contractului RCA”.

5. Asigurările false și piesele contrafăcute, motive de pedepsire penală

Documentul care urmează să se aplice de luna viitoare mai prevede și stabilirea unor infracțiuni nereglementate actualmente de OUG nr. 54/2016. Astfel, este vorba de emiterea și comercializarea de contracte RCA false sau falsificate și de folosirea de piese contrafăcute de către service-urile auto, fapte pentru care se vor putea aplica pedepse penale.

6. Compensarea directă va deveni decontare directă

Compensarea directă, ce este prevăzută acum de Ordonanța RCA, va fi redenumită decontare directă. Decontarea directă va reprezenta un serviciu auxiliar de gestionare a daunelor, ce va fi ofertat obligatoriu de către asigurătorii RCA, dar a cărui achiziție va fi opțională pentru asigurați. În momentul de față, compensarea directă este doar un mecanism facultativ de gestionare a daunelor.

7. Tariful de referință nu va fi calculat de ASF

Legea RCA va schimba regula conform căreia tarifele de referință ale asigurărilor auto obligatorii sunt calculate de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Concret, tarifele de referință vor fi calculate semestrial de o societate cu expertiză contractată de Autoritate și vor fi publicate de aceasta din urmă.

Comenteaza aceasta stire

Noi reguli de circulație pe podul de la Năvodari!
De Neptun TV 6 iulie 2019

Noile reguli de circulație pe podul de la Năvodari vor intra în vigoare luni, 8 iulie. Administrația locală spune că acestea țin cont de valorile înregistrate în traficul rutier.

ATENȚIE, ȘOFERI! Autostrada către mare, cu restricții în plin sezon!
De Neptun TV 1 iulie 2019

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță o serie de restricții pe A2 (Autostrada București-Constanța) și pe DN 39 (Constanța-Mangalia)