duminică, 21 iulie 2019

Secția de Terapie Intensivă Nou Născuți a Spitalului Județean Constanța, dotată cu trei monitoare donate de Asociația 'Dăruiește Aripi'

Secția de Terapie Intensivă Nou Născuți a Spitalului Județean Constanța, dotată cu trei monitoare donate de Asociația 'Dăruiește Aripi'

Asociația „Dăruiește Aripi“ a donat trei monitoare care îi ajută pe medici să poată vedea funcțiile vitale ale micuților aflați la incubator și să intervină de urgență în cazul în care apar modificări.

Până acum exista doar un singur echipament medical de acest fel, care era vechi și se strica des. În plus, erau situații în care mai mulți nou născuți aveau nevoie de o astfel de monitorizare, iar cadrele medicale erau puse în situația de a alege cui să monteze aparatul.

Reprezentanții Asociației „Dăruiește Aripi” spun că sunt în plină campanie de strângere a fondurilor pentru modernizarea  secției de terapie intensivă nou-născuți și a compartimentului de prematuri.

Monitoarele sunt aparate indispensabile unei secții de terapie intensivă, fie ea atât de adulți, cât și de copii. Reflectă în timp real saturație pacientului, temperatura, tensiunea arterială, ekg-ul. Este folosit la toate categoriile de nou-născuți în urgențele postnatale imediate, la nou-născuți cu patologie respiratorie acută sau cronică la care se utilizează sau nu terapia cu oxigen.

Comenteaza aceasta stire