sîmbătă, 20 iulie 2019

Senatorul PC Dan Voiculescu a fost colaborator al Securității

Senatorul PC Dan Voiculescu a fost colaborator al Securității. Verdictul a fost dat, astăzi, de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție. După aflarea deciziei, politicienii puterii s-au înghesuit să îl anatemizeze pe președintele de onoare al PC, unul dintre cei mai vehemenți adversari ai președintelui Băsescu. De cealaltă parte, liderii USL spun că nu îi vor cere lui Voiculescu să părăsească Uniunea.

 

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au hotărât, în cazul lui Voiculescu, să mențină decizia de colaborare a acestuia cu fosta Securitate, dată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în 2006. Hotărârea este definitivă și irevocabilă. Conform Colegiului CNSAS, Voiculescu a fost recrutat de Securitate în anul 1970, cu numele conspirativ "Mircea” și era folosit datorită poziției sale de translator de limbă germană a echipei de hochei a Norvegiei. Apoi, în perioada 1973-1975, a semnat notele informative cu numele de "Felix". Potrivit CNSAS, dosarul de informator al lui Voiculescu conține note despre cetățeni străini, rude fugite din țară și colegi de serviciu. Conducerea PDL a ieșit imediat la rampă cu declarații împotriva președintelui de onoare al PC. Partenerii conservatorilor din Uniunea Social Liberală nu îi vor cere lui Dan Voiculescu să își dea demisia, nici din Senat și nici din partidul pe care l-a creat. Dan Voiculescu afirmă că asupra magistraților s-au făcut presiuni, pentru a da un verdict incorect cu privire la persoana sa. Pe blogul său personal, senatorul PC anunță că va continua bătălia la CEDO. Voiculescu i-a anunțat pe toți cei care l-au acuzat în ultimii 5 ani că a fost turnător la Securitate, că îi va da în judecată imediat după ce va câștiga la CEDO.

Comenteaza aceasta stire

Klaus Iohannis nu intră în cursa pentru președinția Consiliului European: Vreau să rămân președintele României
De Mediafax 29 iunie 2019

Președintele Klaus Iohannis a primit cea mai înaltă distincție a Forumului Democrat al Germanilor din România pentru modul în care a condus FDGR ca președinte și pentru modul în care a condus Sibiul ca primar 13 ani.

Congresul extraordinar al PSD: Social-democrații își aleg noua conducere a partidului
De Neptun TV 29 iunie 2019

Chestionată dacă are un favorit, o persoană cu care ar lucra mai bine, în cazul în care va fi aleasă șa șefia PSD, Viorica Dăncilă a replicat că are încredere că vor fi aleși colegii și colegele care se bucură de credibilitate și care vor putea contribui la succesul alegerilor următoare.