luni, 15 iulie 2019

Serviciul Fiscal Orășenesc Năvodari a fost desființat

Serviciul Fiscal Orășenesc Năvodari a fost desființat

2016 a început cu o reoganizare la ANAF Constanța. Asta după ce Serviciul Fiscal Orășenesc Năvodari a fost desființat, prin ordinul președintelui ANAF, începând cu 1 ianuarie.

'Toți agenții economici - persoane fizice și persoane juridice - vor fi rearondați, în prima fază, la Constanța. Începând cu 1 februarie, o parte dintre ei se vor rearonda la Medgidia și la Hârșova', a declarat Emil Mihăilescu, șef adjunct AJFP Constanța.

În această perioadă, la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța se lucrează la preluarea contribuabililor sediului din Năvodari. Astfel, până săptămâna viitoare, activitatea AJFP pentru persoanele fizice este suspendată. Doar persoanele juridice pot depune în aceste zile documente.

Începând cu 1 februarie localitățile arondate Serviciului Fiscal Năvodari vor fi preluate după cum urmează: 

  • AJFP Constanța va prelua unitățile administrative Năvodari, Lumina, Corbu, Ovidiu, Cogealac, Mihai Viteazu, Istria, Săcele, Fântânele;
  • Serviciul Fiscal Medgidia preia unitățile administrative Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Târgușor și Grădina;
  • Serviciul Fiscal Hârșova preia unitatea administrativă Pantelimon.

Comenteaza aceasta stire